TCD-PNŢCD, împotriva reprezentanţei Ţinutului Secuiesc

Intrucat saptamana trecuta trei europarlamentari, reprezentanti ai statului Roman, au declarat ca pe 31 mai 2011 vor deschide o reprezentanta a „tinutului Secuiesc” la Bruxelles, TCD-PNTCD se declara impotriva acestei actiuni ilegale ce nu poate aduce decat dezavantaje si confuzie in randul cetatenilor Romaniei, si mai cu seama in randul celor ce locuiesc in cele trei judete denumite de cei trei „tinut Secuiesc”. Actul in sine este ilegal, intrucat in cadrul Romaniei nu exista nici o regiune administrativ-teritoriala care sa poarte denumirea de „tinut Secuiesc”. Domnii Tokes Laszlo – vicepresedinte al Parlamentului European, Sogor Csaba si Winkler Iuliu dau dovada ori de necunoasterea legislatiei Statului Roman precum si a Uniunii Europene, ori de rea-vointa prin inventarea unei regiuni administrativ-teritoriale inexistente. In acest al doilea caz, TCD-PNTCD subliniaza ca aceste actiuni trebuiesc privite ca o provocare, solutia pentru asigurarea prosperitatii tuturor cetatenilor Romaniei, indiferent de etnie, fiind colaborarea si ajutorarea, nu divizarea si ura. Speram ca in spatele acestei actiuni sa nu se gaseasca interese personale sau ale unor grupuri de interese ce ar aduce prejudicii majore cetatenilor pe care ii reprezinta. TCD-PNTCD cere UDMR, partidul din care fac parte doi dintre cei trei europarlamentari, sa ia atitudine impotriva actiunii domnilor Tokes Laszlo, Sogor Csaba si Winkler Iuliu privind infiintarea reprezentantei „tinutului Secuiesc” la Bruxelles, precum si Domnului Prim-Ministru Emil Boc sa exprime pozitia Guvernului si a coalitiei de guvernamant (PDL-UDMR) fata de aceasta actiune ilegala.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.