Sambata vremea se va mentine deosebit de calda pentru sfarsitul lunii septembrie, astfel ca temperaturile maxime vor fi de la 22 de grade in nordul extrem al Moldovei pana la 34 de grade in Lunca Dunarii.
Cerul va fi variabil, cu unele innorari si izolat ploi slabe, ziua in nord-estul tarii si la munte, iar noaptea in nord-vest. Vantul va sufla slab si moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse intre 12 si 22 de grade, cu valori mai coborate in depresiuni, pana la 8 grade. Dimineata si noaptea, pe arii restranse in zonele joase va fi ceata. Presiunea atmosferica va fi in scadere usoara, noaptea.
Duminica vremea ramane deosebit de calda pentru aceasta perioada in majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu unele innorari in vestul si nordul tarii, unde izolat va ploua. Vantul va sufla slab si moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 21 de grade in Maramures si 34 de grade in sudul Olteniei si al Munteniei, iar cele minime, in general, intre 10 si 18 grade. Izolat in zonele joase vor fi conditii de ceata.