După ce i-a eliminat pe candidații prezidențiali NATO-sceptici printr-o multitudine de mijloace extraordinare, România – plecându-se la presiunea NATO și a președintelui Trump – a anunțat că va cheltui 2,3 miliarde de dolari pentru sisteme antiaeriene israeliene, pentru a se proteja în fața presupusei amenințări ruse, scrie Zerohedge.
Mai mult, achiziția care va aduce bani Israelului vine într-un moment în care România va aplica măsuri de austeritate dramatice, pentru a-și stabiliza situația financiara. Deficitul bugetar din 2025 va fi cel mai mare din istoria țării. 9% din PIB este cel mai mare deficit bugetar din UE. Cifrele acestea alarmante au dus la solicitări din partea Comisiei Europene ca România să-și reducă deficitul bugetar la 2,8% din PIB, până în 2030. La summitul NATO de luna trecută, membrii alianței au cedat la solicitările lui Trump, căzând de acord să-și dubleze cheltuielile militare, de la 2%, la 5% din PIB, până în 2035.
Reuters scrie că pe teritoriul României au căzut fragmente din dronele rusești în ultimii doi ani, în mod repetat. Times of Israel a scris despre același lucru, arătând că ”României îi este frică de Rusia”.
În 2024, România părea să-l aleagă președinte pe populistul Călin Georgescu, care a câștigat primul tur al alegerilor. Argumentând cu presupusa interferență a Rusiei, Curtea Constituțională a anulat alegerile și a cerut reluarea lor. Luna mai a adus triumful UE, prin victoria primarului Bucureștiului, Nicușor Dan, mai scrie Zerohedge.
Achiziția de arme israeliene de 2,3 miliarde de dolari vine în pe fondul unor măsuri dramatice de austeritate, care cu siguranță vor provoca nemulțumiri. Potențialele măsuri includ concedierea a 20% din personalul bugetar, majorarea TVA, majorarea impozitului pe profit și dividende de la 10%, la 16%. Analiștii români spun că măsurile sunt atât de puternice, încât este imposibil să nu fie resimțite într-un mod foarte neplăcut.
Pentru Israel, achiziția de 2,3 miliarde de dolari vine intr-un moment în care industria apărării înregistrează profituri record, cu creșteri în ultimii patru ani. Profitul în 2024 a fost de aproape 15 miliarde de dolari. Clienții europeni au adus 54% din această suma, scrie Times of Israel.
România va cumpăra sisteme antiaeriene cu rază scurtă și foarte scurtă de acțiune de la compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, iar contractul include instrucție, sprijin logistic și muniție. Primele două asemenea sisteme vor fi livrate la trei ani de la semnarea contractului, care este așteptată în această toamnă. The Defense Post scrie că Rafael a participat la licitație cu sistemele Spyder. Rafael a învins compania sud-coreeana LIG Nex1, compania europeană MBDA și pe germanii de la Diehl Defense.
„Deja prea mulți conservatori americani bat din palme ca focile când Trump le cere țărilor europene să cheltuiască mai mult pentru ”apărare”, părând să nu-și dea seama că o cheltuială mai mare pentru apărare a europenilor nu înseamnă cheltuieli mai mici pentru America. În câteva luni de la preluarea mandatului la Casa Albă, Trump a trecut de la retorica apropierii de Rusia, inclusiv propunerea ca SUA, Rusia și China să-și reducă la jumătate bugetele apărării, la anunțul entuziast că a aprobat cel mai mare buget al Pentagonului din istorie – o mie de miliarde de dolari. Trump a făcut acest anunț în Biroul Oval, avându-l alături pe premierul israelian Benjamin Netanyahu. ”O să-ți placă să auzi asta”, a spus atunci Trump, întorcându-se spre omul care urma să-l atragă în scurt timp într-un război cu Iranul, pornind de la ceea ce comunitatea americană de informații considerase inițial drept informații false despre programul nuclear iranian.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Aceluiasi pretins binevoitor:
Ceea ce spui sint pure elucubratii, chiar falsuri grosolane.
Ceea ce am raspuns nu a fost nici lung si nici cu cuvinte nepermise, ci doar neagreate de moderatori, dupa toate aparentele, contrare orientarii acestei publicatii, pe care am dat-o in vileag de nenumarate ori.
Mai da deci cu zarul.