Credite pentru românii din diaspora: aceeași rată, reguli complet diferite. Vezi cele 9 bănci care acceptă venituri din străinătate.
Toate știrile
„Situația este critică la acest moment, vorbim de zeci de mii de tranzacții blocate, care se traduc în zeci chiar sute de milioane de euro pe care toată lumea se aștepta să le încaseze până la sfârșitul lunii iulie”, a declarat, pentru Cotidianul, Bogdan Cosmin Ivan, secretarul general al Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din România.
Declarația șefului SGG vine în contextul în care mai multe ONG-uri, printre care Noua Slovă și TraciaLand, s-au înscris într-un proiect finanțat din fonduri publice privind „evoluțiile și transformările spațiului civic”, aflat în subordinea SGG.
Luna a fost lovită de o rachetă SpaceX. Ce au descoperit cercetătorii.
Stefanișîna a fost pe rând vicepremier pentru integrare europeană și euroatlantică, cumulat cu funcția de ministru al Justiției, apoi ambasador al Ucrainei în SUA.
Metoda s-a dovedit a fi eficientă, pentru că mulți șoferi certați cu legea au picat în plasa polițistului.
Mai bine de un sfert din primăriile din România nu sunt înrolate în platforma Ghișeul.ro.
După un an în camera preliminară, judecătorii au decis că Florian Coldea și complicii săi pot fi judecați. Unul dintre ei, generalul Dumitru Dumbravă, a murit în toamna anului trecut.
Palmares impresionat pentru elevii din cadrul Colegiului „Tudor Vianu”, la competiția internațională de știință și matematică.
Fost ministru al Energiei și inițiator al legii mutilate de PSD cu sprijinul AUR, Burduja spune că, în forma sa actuală, legea livrează o minciună, pentru că nu va ține deschisă nicio centrală pe cărbune.
Din cauza expunerii la temperaturi extreme, cinci muncitori în agricultură și-au pierdut viața în Italia, în aceste zile.
Măsura se aplică doar dacă intervalul de doi ani de la deschiderea masei succesorale se încheie în această perioadă în care activitatea ANCPI este îngreunată de atacul cibernetic.
Președintele ucrainean i-a cerut omologului său american să-i furnizeze încă câteva sute de rachete interceptoare pentru sistemele Patriot, dar Trump l-ar fi refuzat
Supermarketurile susțin că măsurile pe care le aplică sunt voluntare.
Întâmplarea a șocat întreaga comunitate locală, iar polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
Un număr limitat de aspecte tehnice urmează să fie corectate înainte ca aplicația să fie expusă public, anunță instituția.
Fie că vorbim de trotinete, fie de ignorarea completă a traseelor, zona este cunoscută pentru risc de schimbări meteo bruște, viscol, ceață, temperaturi negative chiar și vara, la altitudine, motiv pentru care salvamontiștii ne recomandă ferm să purtăm echipament adecvat și să verificăma cu rigurozitate starea traseelor.
Un ghid montan este acuzat oficial de procurori de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în dosarul tragediei din Bucegi, soldată cu moartea unei alpiniste și rănirea altor trei persoane.
Prefectul județului Constanța, Adrian Picoiu, a oferit clarificări și a confirmat că pe plaja din zona Loft au fost găsite într-adevăr resturile unui astfel de dispozitiv aerian.
România se află pe locul al doilea în UE la creșterea prețurilor producției industriale. Eurostat arată că prețurile au urcat cu 14,3% în iunie 2026 față de anul trecut.
Andrei Ujică, scriitor, regizor de film şi profesor, apreciat reprezentant al Noului Cinema Nonficţional, s-a născut la 13 noiembrie 1951 în Timişoara, România.
Cea mai personală dintre creațiile sale rămâne însă opera Oedipe, la care a lucrat între 1921 și 1931. Piesa i-a fost dedicată Mariei Tescanu Rosetti, fostă Cantacuzino, alintată „Măruca”.
Deputatul liberal Ionel Bogdan acuză PSD și AUR că sabotează interesele României prin modificarea Legii decarbonizării. PNL a refuzat să voteze proiectul în forma amendată de social-democrați, avertizând că acesta blochează fondurile din PNRR. Liberalii își pun speranțele în președintele Nicușor Dan, solicitând ca legea să nu fie promulgată.
Anchetatorii cred că explozia nu s-a produs deoarece detonatorul s-ar fi desprins
Apelul la economia de energie i-a făcut pe mulți să se gândească la vremurile de dinainte de 1989. De aceea, încercăm să facem lumină.
Masurile dispuse astazi de Primăria Municipiului București ar trebui sa vizeze in principiu operatorii privati care detin panouri publicitare situate pe domeniul public si care au contracte directe cu autoritatile publice. Cu toate acestea, Phoenix Media a luat decizia de a contribui la efortul national de reducere a consumului de energie, chiar daca peste 90% […]