Un ghid montan a fost inculpat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în dosarul privind accidentul produs luna trecută în Munții Bucegi, în urma căruia o alpinistă și-a pierdut viața, iar alte trei persoane au fost rănite. Procurorii susțin că tragedia s-a produs după o serie de decizii greșite luate în timpul unui atelier de inițiere organizat contra cost, scrie News.ro.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, accidentul a avut loc pe 11 iulie 2026, în timpul unui atelier destinat învățării tehnicilor de deplasare în siguranță pe teren montan dificil. Cursul era organizat de Clubul Alpin Român – Filiala București, iar ghidul montan, identificat prin inițialele N.E.D., era vicepreședintele asociației și coordonatorul grupului.
Anchetatorii afirmă că, deși traseul comunicat inițial participanților era Valea Albă, ghidul a decis pe parcurs să schimbe itinerariul și să urce pe Albișoara Brânei, un traseu mai dificil, pe care nici el nu îl cunoștea. Procurorii susțin că acesta nu avea asupra sa echipamentul tehnic necesar pentru parcurgerea în siguranță a traseului și nu a ținut cont de faptul că participanții aveau experiență redusă în alpinism.
Una dintre cele mai grave erori a fost amenajarea unui punct de regrupare
Conform anchetei, una dintre cele mai grave erori a fost amenajarea unui punct de regrupare pe o brână foarte îngustă, deasupra unei prăpastii de peste 15 metri. Ghidul și cei trei cursanți au fost asigurați într-un singur punct de ancorare, folosind un piton găsit în stâncă și verificat doar superficial. În timpul unei manevre de coborâre, pitonul a cedat, iar toate cele patru persoane au căzut în gol.
În urma accidentului, o femeie a murit din cauza leziunilor incompatibile cu viața, iar ceilalți doi cursanți au suferit răni grave care au necesitat spitalizare. Și ghidul montan a fost rănit în cădere. Procurorii arată că între cedarea punctului unic de ancorare și decesul victimei există o legătură directă de cauzalitate.
Dosarul a fost deschis inițial de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, imediat după tragedie, fiind ulterior preluat, pe 14 iulie, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. În urma probelor administrate, anchetatorii au dispus reținerea ghidului, iar pe 4 august procurorul de caz a decis plasarea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile.
Ok,Dar duduia,cu palmaresuri prin toti muntii lumii,cand a vazut ca ala agata o coarda pentru 4 persoane, adica cel putin 300 kg,de un piton care nici el nu mai stia cate arsite si zapezi a prins,nici un punct de vedere ? Justitia NU VA FACE NIMIC,deoarece MORTUL E MORT.In lumea MORTILOR,banii nu valoreaza nici cat o gaura-n kr,vorba lui Cheloo.Iar puscaria,e o MARE PIERDERE DE TIMP,vorba lui tanti Nutzi, vampa cu Prestige.
Pe munte securitatea, riscul si responsabilitatea sunt solitare. Ghidul raspunde daca a fost activitate comerciala iar clientii nu au fost informati de riscuri si nu si-au dat acordul.
Activitatea comerciala necesita atestat de alpinism utilitar, altfel era tot turist.
Oricat de ghid ar fi, in alpinism se trece instantaneu la supravietuire. Sunt plini muntii cu cruci de ghizi, daramite de turisti neexperimentati si ignoranti.