Pe 5 iunie 2026, Serviciul pentru suport strategic și cooperare cu mediul asociativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG) a publicat un apel pentru a primi propuneri din partea ONG-urilor și societății civile de proiecte care au drept tematică „evoluțiile și transformările spațiului civic, în contextul provocărilor actuale”.
„Sunt vizate proiecte de tip strategic, cu relevanță publică, capacitate de implementare și potențial de a contribui la consolidarea cooperării dintre administrația publică și societatea civilă”, arată SGG.
Cum au ajuns mai multe ONG-uri pe lista pentru a primi bani de la Guvern
SGG a trimis și o serie de propuneri care sunt încurajate, respectiv:
- analizarea evoluțiilor recente ale spațiului civic românesc și european, inclusiv a modului în care organizațiile societății civile răspund la provocări sociale, digitale, economice și instituționale;
- susținerea, prin cercetări, analize, consultări, dezbateri și alte instrumente aplicate, a unor teme de interes major pentru societatea civilă și pentru buna funcționare a spațiului civic și a societății românești;
- promovarea inovării în sectorul public, prin soluții care pot îmbunătăți dialogul, consultarea și cooperarea dintre instituțiile publice și actorii neguvernamentali;
- dezvoltarea unor parteneriate și formate de cooperare, inclusiv cu dimensiune europeană sau internațională, în materie de inovare în sectorul public și de împuternicire a structurilor asociative, de dezvoltare organică a societății civile;
- identificarea și promovarea unor instrumente, platforme sau mecanisme de lucru inovatoare pentru administrația publică;
- sprijinirea proceselor de modernizare administrativă prin proiecte care aduc expertiză civică, date, consultare publică și recomandări aplicabile pentru politici publice;
- încurajarea proiectelor strategice care abordează teme cu impact civic major, inclusiv educație civică, participare publică, reziliență democratică, mediu, sănătate, incluziune, diplomație publică, combaterea dezinformării și implicarea tinerilor.
Inițial, apelul avea termen până la data de 12 iunie, ora 14.00, însă pe 11 iunie SGG anunță că prelungește termenul până pe 19 iunie, ora 14.00. Pentru aceste proiecte, suma pusă la bătaie de SGG este de 2,2 milioane de lei, potrivit șefului SGG, Dan Reșitnec (USR).
Dan Reșitnec, șeful SGG: Modul de acordare a finanțărilor nu analizează pozițiile publice ale acestor ONG-uri
Dan Reșitnec ocupă funcția după ce PSD și-a retras miniștrii din Guvern și inclusiv pe secretarul general – Radu Oprea – la finalul lunii aprilie.
A fost consilier local al municipiului Timișoara, condus de Dominic Fritz, iar din 2021 până în 2024, a fost șeful biroului primarului municipiului Timișoara. Între 2024–2025, Reșitnec a fost șef al Serviciului Dezvoltare Comunitară din cadrul aceleiași primării conduse de liderul USR, potrivit CV-ului său.
El a fost numit în funcția de secretar general adjunct al Guvernului în august 2025.
Contactat de Cotidianul, șeful SGG spune că „metodologia și modul de acordare a acestor finanțări analizează proiectele în sine și nu analizează pozițiile publice sau alte păreri ale asociațiilor”.
„Într-adevăr, chiar dacă nu sunt de acord cu viziunile pe care (unele ONG-uri declarate eligibile pentru a primi finanțare de la Guvern – n.red.) le au, evaluarea acestor proiecte este făcută după metodologia stabilită și nu după restul activității pe care o au”, a spus Dan Reșitnec pentru Cotidianul.
Șeful SGG recunoaște că sunt „multe îmbunătățiri de adus la întregul proiect” de selecție a acestor asociații care ar urma să beneficieze de fonduri guvernamnetale.
„Eu chiar am lăsat o invitație unor colegi din societatea civilă pentru a avea o dezbatere în săptămânile următoare pe subiectul acesta. Din păcate, va fi o modificare pentru metodologia și pentru concursul de anul viitor, nu pentru cel de anul acesta, dar cu siguranță sunt multe îmbunătățiri care se pot aduce grilei și metodologiei pe de-a întregul”.
Întrebat dacă a primit vreo recomandare legată de selecția unor ONG-urilor, Dan Reșitnec subliniază că s-a bazat „doar pe metodologie și pe analiza echipei de selecție, comisie de selecție, care este constituită din angajații Secretariatului General”.
Vechimea ONG-ului, criteriu în evaluarea finanțării
În baza unei grile de evaluare utilizate de Comisia de evaluare și selecție din cadrul SGG, pe 13 iulie, s-au publicat punctajele proiectelor.
Potrivit grilei de evaluare, unul dintre criterii, catalogat cu un punctaj maxim de 4, era dacă „Organizația are activitate constantă și verificabilă în ultimii 3 ani în domenii relevante pentru apel”.

„Trebuie crescută în grilă importanța istoricului relevant al ONG-urilor în domeniul de derulare a proiectelor”, a scris Dan Reșitnec într-o postare din 15 iulie.
Organizațiile non-guvernamentale au avut de estimat și un buget fără TVA, potrivit unui model de fișă de proiect consultată de Cotidianul.
Ce ONG-uri s-au înscris și ce punctaj au obținut
Denumire mediu asociativ | Denumire proiect | Punctaj
- Fundația Virtute et Sapientia a Universității din București | Mutații sociale și instituționale sub impactul revoluției tehnologice contemporane: dezechilibre sectoriale, șocuri organizaționale și reziliență societală | 100
- Asociația Centrul de Suport și Formare pentru Dezvoltarea unei Societăți Echitabile CENFORM | Parteneriat Strategic pentru simplificare: Coerență și interoperabilitate în guvernanța spațiului civic | 98,66
- Asociația Europeană pentru Promovarea Turismului și a Tradițiilor TraciaLand | Proiect: Strategie de țară pentru identitate, branding național și competitivitate cultural-economică | 88,66
- Asociația Regională pentru Dezvoltare Antreprenorială Oltenia | Barometrul percepțiilor publice privind aderarea României la OCDE și transparența ONG-urilor | 88,33
- Asociația Colegiul Silvicultorilor | Asistență pentru Silvicultura Românească | 87,66
- Asociația Culturală pentru Diversitate și Incluziune ACDI | Dezinformare, deepfake și integritatea informațională în democrația digitală | 86,33
- Asociația BUNETI | Barometrul economiei sociale și al participării civice în mediul rural – Cercetare regională și dialog pentru consolidarea cooperării dintre administrația publică și societatea civilă | 79,66
- Asociația Noua Slovă | Spațiul civic în transformare. Participare, reprezentativitate și mecanisme de consolidare a încrederii publice în România și în context european | 73,66
- Asociația Travel Pro | Oamenii Eșelniței – Memoria Vie a Comunității | 73,00
De menționat că Dan Reșitnec a adăugat, pe pagina sa de socializare, că pentru declararea eligibilității acestor ONG-uri, „urmează, cu fiecare asociație în parte, detalierea proiectelor prin note de fundamentare, stabilirea bugetului în acord cu activitățile realizate și semnarea acordului de parteneriat”.
Cotidianul a luat legătura cu președinții celor două ONG-uri care au făcut obiectul dezbaterilor publice privind finanțările de la Guvern, respectiv Noua Slovă și TraciaLand. Ce spun aceștia?
Asociația Noua Slovă
- Dată înființare: 1 aprilie 2026
- Sediu: sat Colibași, jud. Giurgiu.
- Condusă de jurnalistul Costel Oprea.
Pe pagina sa de Facebook, Costel Oprea se prezintă „producător la Noua TV”. Pe site-ul nouatvnouamedia.com și pe paginile de Facebook și YouTube au fost invitați Ioan Aurel Pop, fost președinte al Academiei Române, jurnalistul Ion Cristoiu, europarlamentarii Cristian Terheș și Gheorghe Piperea sau colonelul SRI în rezervă Tudor Păcuraru.



Ion Cristoiu susținea pe 7 aprilie 2026, în blogul său intitulat „Pastila lui Cristoiu”, că „Ucraina cumpără România bucată cu bucată cu banii dați de amărâții de români!”, în contextul discuțiilor dintre Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, de a cumpăra combinatul Liberty Galați, fostul Sidex, potrivit Gândul.
De asemenea, europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a cerut înghețarea fondurilor acordate de România Ucrainei.
„Măsura pe care au anunțat-o parlamentarii AUR este susținută și de mine până la momentul în care deficitul bugetar al României nu va scădea sub 3% (…) toate aceste fonduri trebuie să fie înghețate. Toate aceste fonduri către Ucraina trebuie să fie înghețate”, a declarat Gheorghe Piperea la Interviurile Adevărul.
Costel Oprea, președintele Noua Slovă: Am fost depunctați foarte serios tocmai pentru că suntem asociație nouă
Contactat de Cotidianul pentru un punct de vedere, Costel Oprea, președintele Asociației Noua Slovă, a declarat că organizația a fost înființată pentru derularea unor proiecte culturale și civice și că experiența echipei, nu vechimea ONG-ului, ar trebui să fie criteriul relevant în evaluare.
„Nu cred că existența pe piață de câțiva ani a unei asociații este un criteriu definitoriu în derularea de proiecte civice, esențial este să poți coordona o echipă, cu experiență, în organizarea și implementarea unor asemenea lucrări.
Procedura de înscriere a asociației la acest concurs de proiecte este destul de simplă: există pe site-ul SGG o informare prealabilă privind derularea acestui concurs, apoi se adoptă o hotărâre de guvern care te poate orienta în depunerea proiectului. Există termene limită de depunere și criterii pe care trebuie să le respecți. Apoi, aștepți rezultatul.
Precizez că proiectul Asociației Noua Slovă s-a situat pe locul opt din nouă acceptate, obținând 73,66 puncte, fiind depunctați foarte serios tocmai pentru că suntem asociație nouă. Nu s-a ținut cont de echipa pe care am prezentat-o, depunând CV-urile acestora”, a transmis Costel Oprea.

„Ultimele contracte cu candidați ai partidelor politice le-am încheiat în campaniile electorale din anul 2024”
Întrebat dacă este atașat de valorile curentului suveranist, Costel Oprea a transmis că se consideră „cel mult conservator”.
„Eu nu am nicio legătură cu așa-zisul curent suveranist, nu simpatizez această formulare, această etichetă, cel mult mă pot considera conservator, eu, personal, susținând un curent de dreapta conservatoare.
La emisiunile mele am invitați oameni de cultură, profesori universitari, academicieni, cercetători, uneori, mai rar, politicieni, care sunt specializați pe anumite domenii, fără a fi interesat de scandalurile politice și punând accent pe politicile naționale.
Într-adevăr, abordez subiecte sensibile pentru a găsi răspunsuri, unde cea mai mare parte a presei se arată indiferentă, ocupându-se, de cele mai multe ori, de subiecte facile și superficiale”, a adăugat președintele Asociației Noua Slovă, în punctul de vedere scris remis la solicitarea Cotidianul.
Costel Oprea a mai precizat că ultimele contracte încheiate cu candidați ai diferitelor partide politice le-a avut în campania electorală din 2024.
„Nu am niciun contract încheiat cu vreun partid politic (în prezent – n.red.). Ultimele contracte cu candidați ai partidelor politice le-am încheiat în campaniile electorale din anul 2024, când am lucrat cu reprezentanți ai diferitelor partide politice, în calitate de consultant politic, consultant media, producător media, când firma mea a realizat produse media precum: comunicate de presă, producție video de campanie electorală, toate în baza legilor campaniei electorale și sub supravegherea permanentă a AEP. Precizez că aceste contracte nu au cunoscut deficiențe legislative, fiind aprobate de AEP”.
Răspunsul integral al președintelui Asociației Noua Slovă – AICI
Asociația Europeană pentru Promovarea Turismului și a Tradițiilor TraciaLand
- Dată înființare: 10 martie 2015
- Sediu: sector 1, București.
- Președinte: Otilia Magheru.
În 2020, Otilia Magheru a candidat din partea AUR la Camera Deputaților. Pe pagina de Facebook a sa apare alături de generalul Radu Theodoru, dar și de George Simion sau fostul deputat AUR, Antonio Andrușceac.



Pe 5 martie 2025, procurorii DIICOT au percheziționat domiciliul lui Theodoru și al altor persoane care erau cercetate în același dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trădare.
Conspirația, potrivit procurorilor, ar fi vizat schimbarea numelui țării în Geția, ieșirea din NATO și Uniunea Europeană, abolirea Constituției și a partidelor politice, preluarea de teritorii care au făcut parte din România Mare (actualmente parte din Ucraina). Radu Theodoru a decedat în luna decembrie 2025.


Otilia Magheru, președinta TraciaLand: Am fost implicată în urmă cu șase ani în susținerea partidului AUR
Cotidianul a contactat-o și pe Otilia Magheru, președinta TraciaLand. Deși recunoaște că a fost implicată în susținerea AUR, ea a precizat că activitatea asociației trebuie separată de opțiunile sale politice din trecut, întrebată fiind de declarațiile șefului SGG pentru redacția Cotidianul.
„Salut faptul că a dorit să separe opțiunile de la un moment dat politice. Faptul că am fost implicată în urmă cu șase ani în susținerea partidului AUR nu văd ce legătură are cu activitatea noastră din ultimii cinci ani.”
Ea a arătat că organizația desfășoară de mai mulți ani proiecte de promovare a culturii și turismului și a precizat că proiectul depus la SGG, în valoare de 40.000 de euro, vizează organizarea unei conferințe și a unui workshop cu specialiști, nu elaborarea unei strategii de țară așa cum se arată pe site-ul SGG.
„40.000 de euro (am trecut drept finanțare – n.red.). Nu strategie de țară. Pentru a face un raport, pentru a aduce niște specialiști care vin și spun punctul lor de vedere, că sunt profesori, cercetători pe diferite domenii… Și vin fiecare cu raportul lui, înțelegeți. Asta nu este strategia de țară (…) Este vorba de o conferință, workshop, așa se numește, în care toți acești decidenți. Vom avea cinci specialiști care vor veni cu un raport din activitatea lor. Că vă dați seama, nu venim așa cu lucruri care nu contează”, a precizat Otilia Magheru într-o discuție telefonică cu jurnalistul Cotidianul.

Cât despre pozele în care apare alături de fostul general Radu Theodoru, șefa TraciaLand a spus că acesta „face parte dintre acei români de valoare pe care i-a avut România și care ne-au dat o țară la cheie”.
ONG- organizati non-guvernamentale. De ce se dau bani la aceste ong-uri daca nu sunt guvernamentale?
Astea de mai sus sunt onguri nevinovate. Periculoase sunt ongurile sorosiste care de 26 de ani otravesc Romania. Le da bani probabil si Bolojan ca si cei dinainte dar finantarile sunt de la tata Seoreosh si de afara.
Muncitori cu gura platiti din banii nostri.Nici Ceasca cu al lui pcr nu avea atitia. Halal democratie!
Desfiintate si interzise toate ONG-urile.Inventate de fel de fel de deocheati certati cu munca ,sugative de bani din buzunarul cetatenilor pentru facut nimic.
Zele e in corzi! America și Europa au ajuns la fundul sacului ! Să fie trași în țeapă cine a organizat „maidanul”!
Jos onegheurile trădătoare de neam și țară și care sug sangele poporului!
Noi platitorii de taxe dorim stoparea de urgenta a risipirii banului public pe ONGuri imediate. Huo hoti si talhari. Zero bani publici pentru ONGuri.. de asta se numesc organizatii non-guvernamentale. de asta nu sunt bani la buget!!! PLatiti cetateni pana va ies ochii pentru finantarea acestori trantori si paraziti.
Anuntul despre acest apel la granturi z gost public?
Putea pafticipa orice ONG ?
Acestia, cei ce nu canta PRO, vor fi, sunt deja, refuzati. Doar ONG urile din zona Declic, Coruptia ucide, Malin Oaienbot, cele de la SENS si cele indaratnice, etc sunt si vor asa-zis finantate.
Scârbă eternă, ONG-ului antiromânesc usr
Amintiti-va de roiul de ong -uri numite cu pompa’academii’ si ‘ institute’ inventate de Androneasca si altii ca ea ,si azi in plata din bani publici
La finele anului 2024 erau in Romanian România: 127.000 de ONG-uri, venituri de 1,51 % din PIB și aproximativ 127.000 de angajați:))) va dati seama ca astia nu fac nimic?
Nu-mi amintesc dar o sa apelez la Funky Citizen si Declic sa-mi aminteasca.
Imi amintesc de Societatea Academica Romana a lui Pippida si Ionita.
in presa ca unele caiete de sarcini sunt cu dedicatie pt firma ”care trebuie” aici pt ONG-ul care „trebuie” sa fie ajutat dupa doua luni de la infiintare sau infiintat pt ca erau niste programe ce urmau sa fie ”scoase” la a fi ”eligibile” dupa criterii ”standard” speciale cand pt fonduri europene trebuie sa prezinti activitate, venituri-cheltuieli pe un interval de timp/ani…numai criteriile guvernului sunt…
Bună!
Otilia Magheru, președinta TraciaLand: Am fost implicată în urmă cu șase ani în susținerea partidului AUR
Cotidianul a contactat-o și pe Otilia Magheru, președinta TraciaLand. Deși recunoaște că a fost implicată în susținerea AUR, ea a precizat că activitatea asociației trebuie separată de opțiunile sale politice din trecut, întrebată fiind de declarațiile șefului SGG pentru redacția Cotidianul.
Alo,alo! Să susții AUR și în general suveranistii este
infracțiune? Așa v-au zis stăpânii din vest??
Fără AUR,fără AUR căci dacă vin aceștia la putere
România nu mai poate fi tratata de către noi cei din vest drept colonie ! Pierdem influenta și „boala ” numita suveranSM se extinde !
E periculos pt imperiul nostru!
ONG-urile finantate din bani publici sunt toate ,pardosite cu rezervisti din servicii fata de care Sistemul are obligatii genetice;nu va vine a crede pana unde merge hotia de 36 de ani
Ideea fiind că banii obținuți din impozitele tuturor trebuie să ajungă doar la progresiști, nu? Democrația bruxelleză în acțiune.
În România existǎ aprox 125.000 de ONG-uri în care activeazǎ (plǎtiți) cam 1 milion de oameni. Marea lor majoritate sunt „puiuți” ai Fundației Soroș și urmǎresc agenda globalist-progresistǎ: subminarea națiunii, familiei, rǎdǎcinilor istorice, mediul, lgbt etc. este OBLIGAȚIE de la UE ca statul sǎ finanțeze aceste ONG-uri; aprobarea fondurilor europene și a proiectelor impune asta. La fel cu fondurile CH sau Norvegiene, unde obligația este și mai „pe fațǎ”.
De Costel Oprea v-ați luat degeaba. Eu i-am ascultat emisiunile. El e istoric și e normal să fie naționalist, dar de câte ori l-am ascultat, nu s-a abătut de la conținutul științific.
Că tot am comentat despre taxe, iaca la ce sunt bune taxele…
Metode de sifonat bani de la stat. Intr-o tara normala acesti indivizi infundau puscaria, sau nu primeau finantare. Deci astia primesc zeci de mii de euro pentru workshopuri si noua Bolojan ne cere sa stingem lumina ca am inchis toate centralele pe carbune. O tara condusa de hoti.
Ne obligǎ Comisia Europeanǎ sǎ-i finanțǎm; nu e nici o sifonare și nu înfundǎ nimeni pușcǎria nicǎieri. Sunt 123.000 de ong-uri, multe desprinse din Fundația Soroș. Nu vǎ mai dați cu presupusul fǎrǎ a avea informații corecte.
123.000 de pomanagii si ceretori – legali – care nu muncesc , dar traiesc ……
Nu s-a inchis ceva, inca. Nu te mai lasa intoxicat pentru 1000 de voturi la PSD !