Cu o zi înainte de aniversarea a 20 de ani de la apariţia regimului separatist de la Tiraspol, liderul Igor Smirnov, a declarat că pentru Transnistria este suficientă recunoaşterea din partea Rusiei, Ucrainei şi Belarusului, iar revenirea în componenţa Republicii Moldova este imposibilă, notează Olvia-Press, citată de „Jurnal de Chişinău”.
În contextul sărbătoririi celor 20 de ani de separatism la Tiraspol, guvernul de la Chişinău cheamă reprezentanţii altor state să nu participe la manifestaţiile de pe 2 septembrie şi să nu facă declaraţii, care ar aduce prejudiciu independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului nostru.
„Guvernul dezaprobă marcarea cu fast a celor 20 de ani de la autoproclamarea regimului neconstituţional în raioanele de est ale ţării. Considerăm neavenite şi orice gesturi, care ar încuraja ideea mişcărilor separatiste, create în pragul destrămării URSS. Atunci fosta oligarhie sovietică a organizat în regiunile, unde existau premise, acţiuni de nesupunere faţă de autorităţile republicilor-membre, pentru a împiedica obţinerea independenţei acestora”, a spus vicepremierul Victor Osipov, citat de „Jurnal de Chişinău”.
La Tirapol, Igor Smirnov a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Transnistria nu va intra niciodată în componenţa Republicii Moldova pentru că nu a fost niciodată nici în cadrul Moldovei şi nici în Basarabia.
„Noi suntem diferiţi. Da, noi, ca şi Moldova, primim ajutor de peste hotare, adică din Rusia, dar acest ajutor este utilizat aici pentru dezvoltarea culturii popoarelor care locuiesc aici. Iar Moldova beneficiază de ajutor pentru a elimina Rusia de aici”, a spus Smirnov.
Acesta a menţionat că indiferent de factorii exteriori, cum ar fi nerecunoaşterea juridică, presiunile, politice, economice, Transnistria îi întrece cu mult pe alţi vecini occidentali. Potrivit lui Smirnov, PIB-ul pe cap de locuitor în Transnistria este mai mare decât în Republica Moldova, 1.835 de USD, faţă de 1.525 de USD.
De asemenea, Smirnov a precizat că, anual, întreprinderile din partea stângă a Nistrului pierd 150 de milioane de USD, pentru că sunt nevoite să parcurgă un drum mai lung cu 350 de kilometri pentru a transporta marfa, din cauza blocării trecerii pe cale ferată pe teritoriul Transnistriei.