
În sfărșit, hărțuiala din PNL stîrnește și limpezire de ape. Ludovic Orban, profitor ca și colegii săi, înțelege că valul de oportunism al liberalilor, în frunte cu Klaus Iohannis, este atît de mare încît îl îneacă, il mătură sau îl îngroapă.
Toți liberalii s-au făcut o turmă bățoasă de yes-man în jurul lui Cîțu. Nu pentru că omul ar fi deștept, frumos sau puternic. Nu este nimic din toate cele folositoare nouă. Este doar slugarnic față de Klaus Iohannis care, la rîndul său, este sluga pedantă a valului de occidentalism mimat în România sub presiunea Europei.
Să ne arate cineva măcar o idee care îi aparține președintelui sau premierului? Ceva românesc, ceva independent, autonom, curajos, care să-i ridice în ochii europenilor sau măcar în ochii românilor. Președintele este o umbra palidă a Germaniei în România prin chiar natura sa. Nu gîndește altfel și nici nu gîndește identic. Pur și simplu nu gîndește și nu-i pasă. Îi ajunge că este președinte. El practică politica păpădiei, a datului din cap, a ghiocelului înflorit cu primăvara europeană.
Şi pentru că spiritul său crud, rigid, adeseori cumplit, împarte dreptăți, posturi, ascensiuni și prăbușiri, toată liota de slugarnici din PNL s-a adunat în jurul său ca puii de incubator în preajma și sub penele unei cloște mute și amenințătoare.
Tîrziu de tot, după ce a jucat în același stil și a vorbit cu același limbaj european de lemn, refuzînd să gîndească pe limba sa, Ludovic Orban, în sfîrșit, s-a trezit. Și a realizat că este destul de singur pentru a se întreba unde este adevărul, unde mai are o portiță de scăpare și cum ar putea să înfrunte acest val internaţionalist prăvălit peste România, chiar și în flecăreala secretarelor și a șoferilor de la Cotroceni și din Piața Victoriei.
Discursul său de luni, de la alegerea (trădarea) Monicăi Anisie (pe care o merita din plin!) ar putea să-i schimbe și viața, și partidul. Chiar să însemne ceva pentru România!
”De la 1875, PNL a fost motorul dezvoltării României şi aşa trebuie să rămînem în continuare, dar trebuie să fim Partidul Naţional Liberal, puternic ancoraţi în istoria noastră, în tradiţiile noastre, în obiceiurile specifice, în menţinerea identităţii şi a personalităţii poporului român. Trebuie să fim un partid care să fie puternic legat de biserică, un partid care să promoveze morala creştină ca fundament al moralei publice. Noi trebuie să fim un partid care să sprijinim toate valorile tradiţionale ale românilor, valori cum sunt familia, biserica, satul românesc, comunitatea. Noi suntem un partid care nu are voie niciodată să-şi uite trecutul. Noi trebuie să fim partidul care să se bată, aşa cum s-a bătut Brătianu la negocierile pentru pace riscîndu-şi funcţia de prim-ministru pentru a apăra interesele fundamentale ale României în faţa oricărui partener atît de la nivel european, cît şi de la nivel internaţional. Noi trebuie să promovăm imaginea României, interesele României, să transformăm într-adevăr România într-un partener respectat, apreciat, care să aibă un cuvînt greu de spus şi un partener care să aibă forţa să-şi atingă forţele în parteneriatul pe care îl avem atît la nivelul NATO, cît şi UE.”
Stiți ce înseamnă acest ton și această întoarcere a unui șef de partid la valorile românești? Dintr-o mișcare, toată banda din jurul lui Cîțu a fot împinsă în cîmpurile semantice și ideolgice cominterniste, în valurile tulburi ale unui internationalism tembel, pompat de peste Ocean și preluat cu gura căscată de liderii europeni și români.
Tîrziu și pe neașteptate, Ludovic Orban a dat-o pe vocea poporului român. A ridicat steagul unei partide naționale în interiorul PNL. Partida Străinătății reprezentată în zilele noastre de președintele Iohannis, de premier și de ceata ”reformistă” are, în sfîrșit, un adversar declarat și cu program.
Nu mă aștept ca această nouă poziție să fie de îndată îmbrățișată de președintele Iohannis, deși ar trebui. Este președintele României, nu al Sibiului, nu al Văii Oltului. Din păcate, el n-a jucat niciodată cartea patriotică. N-o știe, n-o simte și, n-aș risca prea mult, dacă aș zice că o disprețuiește. N-a fost de acord nici cu sărbătorirea Tratatului de la Trianon, a făcut ce-a putut ca aniversarea Centenarului Marii Uniri să iasă șters, iar la Burxelles n-a fost capabil să formuleze nici o poziție (idee) românească.
Abia acum se vede că el gîndește la fel ca Dan Barna și este din aceeași stofă groasă ca Dacian Cioloș, ca Ghinea, Cîțu și Turcan, ca Băsescu, Coldea, Maior, Dâncu și Elena Udrea. Legăturile lor cu România sunt numai de domiciliu și de venituri. Nimic mai mult!
Nu știu ce viitor are un spirit ”național” într-un PNL rămas un simplu ambalaj ”national” și ”românesc”. Toate interesele împing alegerile din PNL în direcția unui control european asupra liberalilor, a Guvernului și a României.
Va cîștiga Ludovic Orban disputa pentru șefia PNL sau va pierde, dar va atrage o mai mare parte din populația României de partea sa? Nu știu și nu vreau să ghicesc.
S-ar putea ca pentru alegerile din PNL să fie puțin cam tîrziu!
„unicul” nu a inteles NIMIC din RELIGIE …
Vorbeam de cele doua CURENTE DIAMETRAL OPUSE in cadrul RELIGIEI „iudeo-crestine” …
Unul … cel „moderat iudeo-crestin” – cel NORMAL si deschis spre SOCIETATE .
Altul … cel „ultra iudeo-crestin/HARADIC” – STRICT in practica/RITUL religioas, RIGID in FILOZOFIA religiei, IZOLATIONIST fata de CULTURA generala, CREATIONIST in MODELUL despre LUME (worldview) – cel ANORMAL si OBSCURANTIST.
ASTFEL, acel „unic” …
a. este CREATIONIST in MODELUL sau despre LUME (prin respingerea teoriilor STIINTIFICE actuale despre LUME, VIATA si lume; precum si prin respingerea cercetarilor unor mari OAMENI de STIINTA precum EINSTEIN si CURIE);
b. este IZOLATIONIST fata de CULTURA generala de pe aceste TARAMURI (T. Vladimirescu, Balcescu, CUZA, EMINESCU, IORGA …);
c. este REFRACTAR in raport cu FILOZOFIA religioasa CRESTINA (cea anti zeul BANULUI Baal, ISUS vs. zarafi, modestia vs. parvenire);
d. este STRICT in practicarea RITULUI Haradic (rit ajuns in sec.XX OCULT si MISTIC /M. Eliade) – devenind astfel un ULTRA-RELIGIOS … un ADEPT al FANATISMULUI RELIGIOS :
[[FANATISM (din latină fanaticus) este un termen prin care se caracterizează atașamentul necondiționat al unei persoane sau al unui grup la o idee, doctrină, opinie sau la un scop, animat de un zel orb, fără să se țină seamă de eventualele consecințe pentru sine sau pentru alții.
În psihopatologie, prin termenul de „psihopatie fanatică”, se înțeleg manifestările acelor bolnavi psihic aderenți la o idee supraevaluată. Kurt Schneider deosebește trei tipuri de psihopați fanatici:
Fanaticul propriului interes, certăreț și agresiv, adesea procesoman pentru un drept real sau închipuit.
Fanaticul unei idei, combativ în favoarea unui program sau unei credințe.
Fanaticul obstinat, opus realității, adept al unei idei sectare, al unui mod aberant de comportare sau al unei superstiții. ]] (wiki)
QED .
NIMENI nu trebuie sa isi faca probleme … fata de … CREDINTA NOASTRA RELIGIOASA … de pe ACESTE TARAMURI .
RELIGIA cea ORTODOX-CRESTINA ROMANEASCA:
1. cea care propavaduieste IUBIREA dintre OAMENI (religia lui ISUS, de pe meleaguri semite si ajunsa si la noi). Cea care indeamna la MODESTIE, la MILOSTIVENIE si AJUTORARE sociala a grupurilor de OAMENI, cea care se ridica contra EXCESELOR de PARVENIRE (bogatie, faima si putere), contra URII si VIOLENTEI in lume ;
2. cea care propavaduieste TOLERANTA in CREDINTA – fara RIGIDITATI si EXCESE religioase (cea care nu excomunica/inchide/arde pe rug oamenii de stiinta si filozofii), cea care nu este adepta FANATISMULUI religios;
3. cea CREATOARE de CULTURA si SPIRITUALITATE – GETO-DACICA si ROMANEASCA pe aceste TARAMURI;
4. cea TOLERANTA fata de credintele PALEO-CRESTINE de pe aceste TARAMURI: religia si cultura ARIANISTA a GETILOR (transmisa de noi, prin crestinarea gotilor, catre vestul Europei); religia si scrierea SLAVONICA (transmisa de noi, prin crestinarea lumii slave, catre estul Europei):
5. cea TOLERANTA fata de RELIGIA noastra PRE-CRESTINA a GETO-DACILOR – RELIGIA lui ZAMOLXE, zeul geto-dacic al STIINTEI de pe aceste MELEAGURI;
6. cea TOLERANTA fata de RELIGIA noastra cea STRAVECHE a ZEITEI MAMA a NATURII – RELIGIA cea PANTEISTA (NATURA/fizica sincretica cu ZEUL cel URANIC), cea a culturii si a scrieii Vinta, cea a culturii Cucuteni, cea a culturii Dudesti/Boian/Gumelnita, cea a culturii Hamangia. CULTURI care au dat nastere, inca din mileniul V BC – a SPRITUALITATII noastre STRAVECHI de pe aceste TARAMURI. Spiritualitate a SANCTUARELOR si GANDITORILOR cei STRAVECHI.
7. cea TOLERATA fata de FOLCLORUL, OBICEIURILE si SARBATORILE cele STRAVECHI. Cea care a REUSIT sa IMBINE armonios RELIGIA cu SPIRITUALITATEA ETNOLOGICA a POPULATIILOR de pe aceste MELEAGURI.
„unicul” nu a inteles NIMIC din RELIGIE …
Vorbeam de cele doua CURENTE DIAMETRAL OPUSE in cadrul RELIGIEI „iudeo-crestine” …
Unul … cel „moderat iudeo-crestin” – cel NORMAL si deschis spre SOCIETATE .
Altul … cel „ultra iudeo-crestin/HARADIC” – STRICT in practica/RITUL religioas, RIGID in FILOZOFIA religiei, IZOLATIONIST fata de CULTURA generala, CREATIONIST in MODELUL despre LUME (worldview) – cel ANORMAL si OBSCURANTIST.
ASTFEL, acel „unic” …
a. este CREATIONIST in MODELUL sau despre LUME (prin respingerea teoriilor STIINTIFICE actuale despre LUME, VIATA si LUME; precum si prin respingerea cercetarilor unor marilor OAMENI de STIINTA precum EINSTEIN si CURIE);
b. este IZOLATIONIST fata de CULTURA generala de pe aceste TARAMURI (T. Vladimirescu, Balcescu, CUZA, EMINIESCU, IORGA);
c. este REFRACTAR in raport cu FILOZOFIA religioasa CRESTINA (cea anti zeul BANULUI Baal, ISUS vs. zarafi, modestia vs. parvenire);
d. este STRICT in practicarea RITULUI Haradic (rit ajuns astfel OCULT si MISTIC /M. Eliade) – devenind astfel un ULTRA-RELIGIOS … un ADEPT al FANATISMULUI RELIGIOS :
[[FANATISM (din latină fanaticus) este un termen prin care se caracterizează atașamentul necondiționat al unei persoane sau al unui grup la o idee, doctrină, opinie sau la un scop, animat de un zel orb, fără să se țină seamă de eventualele consecințe pentru sine sau pentru alții.
În psihopatologie, prin termenul de „psihopatie fanatică”, se înțeleg manifestările acelor bolnavi psihic aderenți la o idee supraevaluată. Kurt Schneider deosebește trei tipuri de psihopați fanatici:
Fanaticul propriului interes, certăreț și agresiv, adesea procesoman pentru un drept real sau închipuit.
Fanaticul unei idei, combativ în favoarea unui program sau unei credințe.
Fanaticul obstinat, opus realității, adept al unei idei sectare, al unui mod aberant de comportare sau al unei superstiții. ]] (wiki)
QED .
ileana, tu esti sceptica si ei se lupta si dai si lupta! Erau cateva imagini. Mie imi sugereaza un camp de floarea soarelui pentru care Catu este noul soare. Ce probleme au! Ce tarisoara, ce problemele ei, nu-i doare capul! Guvernarea, tradarea intereselor tarii pentru functia de presedinte de camera cu toate avantajele pentru el si cu multe consecinte rele pentru guvernare… Cu asta va ramane Orban cu saritul acela caraghiis, pe scena…
Scepticismul fata de declaratia aactualului pres.al PNL, este pe masura aceluiasi scepticism cultivat de partidul ce se se vrea reproiectat si restimulat prin afirmarea valorilor traditionale tradionale societatii romanesti,dupa ignorare si chiar calcare in picioare.In ce masura va deveni partida nationala depinde de o serie de conditii,in primul rind de trezirea constiintei liberale conservatoare ducand la alegerea celui care lanseaza pomisiunilor si la aplicarea lor.Orice asemanare cu faptul ca
”România împărtăşeşte poziţia lui Viktor Orbán ”asa cum titreaza presa maghiara ,denota din partea celei din urma grandomanie ,lauda fiind diferenta intre conceperea acestora traditii ancetsrale romanesti si imbulzirea peste cultura noastra a culturii propagate de un Victor Orban ca un aluat urit mirositor ,ultima gafa fiind raspunsul in limb.maghiara de catre instit.romanesti prin functionari cetateni romani,unor asociatii.Nu ne batem cu privire la cine respecta mai mult traditiile ci respectam legile si limba oficiala,simplu!In prima linie pentru respectarea libertatii religioase asa cuma fost ciuntita de regimul Iohannis-L Orban-Arafat s.a.nu s-a plans nimeni ca functionarii d e orice fel inclusiv monahali ai Bisericilor Maghiare si-au dezvelit pieptul etc.maghiarii au fost tot timpul numar de manevra in proiecte importante incluiv la ref,pt.familie.”Elitele maghiare” sunt viteji daor cand s e opun Limbii romane si in general experti la provocari,discriminari ale romanilor.
Personal consider ca revigorarea partidei nationale este pozitiva,insa se pare ca intre timp „reformistii”Catu, cu seful”reformist”Iohannis l-au schimbat pe Nazare finantele fiind importante in ecuatia alegerilor,influentare etc.deci ramane de vazut.
Din pacate Sica Mandolina nu si-a adus aminte de valorile romanesti decat atunci cand s-a simtit amenintat personal.
Din pacate PNL a incetat de mult sa mai fie un partid national. Acum el este infestat de basistii din PDL si Basescu este pe punctul ca, dupa ce a distrus PNT-CD sa distruga, cu acte-n regula, si PNL. Pentru a se alege ca Presedinte al Camerei Deputatilor Sica Mandolina a dat tot ce i-au cerut UDMR si USR. Acum nu mai are ce da asa ca, la fel ca Ceausescu in ultimele lui zile, incearca sa joace cartea nationala. Prea tarziu.
Delirul antireligios al sfertodoctului de tip wiki, „doru popescu”, intrece orice limite si-i certifica fara drept de apel ATEISMUL DE TIP MARXIST, individul fiind imbatranit in rele scapandu-se pe el!!! In plus ofera noi dovezi ca se multiplica, trimiterea la Ana Pauker confirmand aceasta realitate, ca si faptul ca se tine scai de mine precum „rene”!
Interesant e ca Domnul atat de onorabil, chiar si in ochii lui „Tica”, „Radu Humor” care e un „roman credincios” nu a catadixit sa intervina, personal sau in grupul sau celebru, sa-l „INFIEREZE” pe „doru popescu” ca pe un si mai mare DUSMAN AL POPORULUI ROMAN CREDINCIOS!!! Acest DESCREIERAT identifica IDEOLOGIILE cu RELIGIILE, un amanunt suficient de descalificant intelectual si uman…Si se crede in paranoia lui…OMENIREA care critica obscurantismul si dogmele…
Acest monstru nu l-a citit pe ASASINUL POPOARELOR Marx a carui maculatura e axata pe DISTRUGEREA SOCIETATII UMANE TRADITIONALE PRIN VIOLENTA, PRIN RAZBOAIE CIVILE si pentru caCALAUL era „clasa muncitoare universala”, la vremea acelui terorist cam 10% din populatia Planetei restul urmand sa fie macelarita pentru…”echitatea sociala”!!!
Nimeni … dar ABSOLUT NIMENI … nu critica TARI sau NEAMURI !!!
Tot ceea ce CRITICA OMENIREA este … RELIGIA BANULUI/PARVENIRII (ochiul lui Baal) si pe sustinatorii acestei RELIGII (oricare ar fi acestia). RELIGIE care propavaduieste INECHITATEA SOCIALA dintre oameni!!!
Tot cea ce CRITICA OMENIREA este … OBSCURANTISMUL, DOGMELE, RAMANEREA in URMA in GANDIRE … si RELIGIILE care le propavaduiesc … chiar in fata dovezilor STIINTIFICE … de EVOLUTIE a LUMII … a VIETII … si a lumii !!!
Toate acele TARE ale omenirii … care se impotrivesc SCHIMBARILOR PARADIGMICE necesar PROGRESISTE … in CUNOASTEREA LUMII, VIETII si a lumii …
Omenirea este OMENIRE (HOMO SAPIENS-SAPIENS) … doar prin PROGRES in GANDIRE … si nu prin regres sau stagnare in gandire.
Asta diferentiaza telurile OMENIRII (CURIOZITATE si CUNOASTERE PERMANENTA, dar si MODESTIE in COMPORTAMENT in fata NATURII, VIETII si in lume) … in RAPORT cu toate celelalte vietuitoare de pe Pamant.
Marx a vorbit doar despre „lupta de clasa” de tip SOCIALA. Cea contra NEDREPTATILOR si ASUPRIRII din lume .
De altfel … diferentele nazism vs. bolsevism … in ISTORIA lumii … AU PRODUS tot RAZBOAIE RELIGIOASE … RAZBOAIE ale SPIRITUALITATILOR „germanice vs. slavice” (ortodoxie vs. protestantism).
Toate razboaiele … semiti vs. non-semiti … crestini vs. non-crestini … catolici vs. ortodocsi… catolici vs. protestanti … protestanti vs. ortodocsi/catolici/anglicani … REPREZINTA doar RAZBOAIE RELIGIOASE!
La fel si cele contra lumii „asiatice” … precum SUA vs. CHINA/Coreea/Vietnam/Afganistan/Irak … tot RAZBOAIE RELIGIOASE/”ciocniri spiritualiste” SUNT !!!
PRINCIPALA cauza a RAZBOAIELOR lumii … o CONSTITUIE … diferentele de RELIGIE/CREDINTA!
Diferentele RELIGIOASE … care sunt traduse in … (re)SENTIMENTE OMENESTI/umane precum … TRUFIE … URA …INVIDIE … dorinta de PARVENIRE … VIOLENTA … CRIMA … GENOCID … numite de catre unii MAIMUTOI PROSTI „DIFERENTE de SPIRITUALITATE” !!!
TOATE … RAZBOAIELE RELIGIOASE … 90% dintre RAZBOAIELE lumii … de fapt REPREZINTA doar … CIOCNIRI VIOLENTE intre CIVILIZATII/SPIRITUALITATI diferite!
Lupta de clasa … reprezinta doar 10% dintre RAZBOAIE … RAZBOAIELE POLITICE ale celor multi contra asupririi si nedreptatii SOCIALE !!! Si de obicei sunt doar … RAZBOAIE INTERNE … a celor multi … pentru dezrobire sociala.
Al doilea aspect esential, nu poate un popor, oricate tare i se eticheteaza, sa ingenunchieze o pPaneta si nici niste indivizi reuniti intr-un grup FARA SA DISPUNA DE O IDEOLOGIE, SA FIE INARMATI CU ACEASTA IDEOLOGIE CREATOARE DE MASE DE MANEVRA!!! Voi spuneti, „IDEOLOGIA BANULUI”, ignorand ca MARXIST/BOLSEVICII tocmai BANII ii condamna si vor sa-i scoata din circulatie si astfel CAPITALISMUL!!! Si atunci, cum pot „evreii capitalisti” sa faca disparut capitalismul? Prin ce alt instrument vor sa dispuna discretionar de intreaga Omenire si Planeta? Doar prin miile de miliarde pe care le detin au reusit sa ajunga la stadiul actual de ingenunchiere a Omenirii, ziceti voi, ignorand rolul VIRUSULUI BOLSEVIC CHINEZ si politica globala a Chinei BOLSEVICE de CUMPARARE DE TERENURI, CLADIRI, FIRME, PORTURI, in curand… TARI!!! Miliardarii vostri sunt FOSTI EVREI/NEMTI/RUSI/CHINEZI/ROMANI/ETC!!!
Abia astept sa-i vad pe adeptii lui, hai sa-i zic pe nume, „Radu Humor” cum il acuza ca-i fac jocul lui „Charlie” ca sa poata sa se „desfasoare”, ba chiar ca ar fi fost dintotdeauna…”Charlie” si i-a pacalit!!!
un NIMEN zice: „sub acoperire ATEE” …
UNII …FOLOSESC termenul „ATEU” in sens PEIORATIV. Adica PROPAVADUIESC … URA … pe motive RELIGIOASE !!!
Si asta tot DISCRIMINARE se NUMESTE !!! Religia … ca factor de DISCRIMINARE intre oameni/colectivitati/popoare!
Hai sa vorbim de ex. despre PCR si ANA: [[Pauker was born into a poor, religious Orthodox Jewish family in Codăești, Vaslui County]] (wiki)
Ce inseamna termenul „Ortodox Jewis” ?
[[Orthodox Judaism is the collective term for the traditionalist branches of contemporary Judaism. Theologically, it is chiefly defined by regarding the Torah, both Written and Oral, as literally revealed by God to Moses on Mount Sinai and faithfully transmitted ever since.
Orthodox Judaism is not a centralized denomination. Very roughly, it may be divided between ULTRA-Orthodox or HAREDI Judaism, which is more conservative and reclusive, and Modern Orthodox Judaism, which is relatively open to outer society. Each of those is itself formed of independent communities. Together, they are almost uniformly exclusionist, regarding Orthodoxy not as a variety of Judaism, but as Judaism itself. Haredy (ULTRA) Judaism Belifs
These groups often differ significantly from one another in their specific ideologies and lifestyles, as well as the degree of stringency in religious practice, rigidity of religious philosophy, and isolation from the general culture that they maintain. And a CREATIONIST worldview.]] (wiki)
Ce rezulta de aici … Judaismul, ca RELIGIE, nu este unitar … avand multe curente reformiste si erezii. Un astfel de curent (Cel iudaic-ortodox) a aparut in anii 1800+, cu precadere in zona austro-ungara si germanica. Via Ukraina-Bucovina … a fost importata si in ROMANIA (Mica si Mare).
Probabil ca „unicul” apartine unei asfel de religii CREATIONISTE, RIGIDE , DOGMATICE in CONCEPTIA sa despre lume … RELIGIA mamei sale „adoptive” …
Un astfel de curent (cel iudaic-ortodox) a aparut in anii 1800+, cu precadere in zona austro-ungara si germanica. Via Ukraina-Bucovina … a fost importata si in ROMANIA (Mica si Mare).
Probabil ca „unicul” apartine unei asfel de religii CREATIONISTE, RIGIDE , DOGMATICE in CONCEPTIA sa despre lume … RELIGIA mamei sale „adoptive” … Ana P.
Si de aceea foloseste termenul ATEU in sens peiorativ ! Ca o diatriba VIOLENTA de pe garla Nistrului)!
[[Cuvantul „ateism” a fost folosit ca termen PEIORATIV celor care respingeau divinitățile venerate de majoritatea societății (creștinii au fost numiți atei de către păgâni/semiti).]] (wiki)