A doua finalistă, calificare după prelugiri

A doua finalistă, calificare după prelugiri. Cea de a doua semifinală de la EURO 2020, jucată miercuri, tot pe Stadionul Wembley, s-a încheiat cu calificarea în finală a Angliei, în dauna Danemarcei. Englezii au învins cu scorul de 2-1, după două reprize de prelungiri, calificându-se în finala cu Italia, de duminică, de pe Wembley.

În fața a peste 60.000 de spectatori, în proporție covârșitoare englezi, englezii au început energic, primul sfert de oră abundând în faze la poarta lui Kasper Schmeichel, care până la final a avut 10 intervenții importante.

Defensiva daneză a făcut față cu brio, englezii nereușind nimic notabil. Mai mult, Danemarca a arătat că poate pune probleme la rândul ei, chiar dacă nu au ajuns foarte aproape de poarta lui Pickford, cu excepția lui Damsgaard, care a șutat puțin pe lângă poartă, prefațând deschiderea scorului.

În minutul 30, tânărul danez Mikkel Damsgaard a redus la tăcere suporterii englezi, marcând din lovitură liberă, cu o execuție de excepție, peste zid și sub transversala lui Pickford, Anglia primind primul gol la acest european.

Anglia s-a reactivat după primirea golului și, după câteva pătrunderi în careul danez, rămase fără rezultat, Sterling a șutat direct în Schmeichel.

La doar 9 minute după primirea golului, Anglia a reușit să egaleze. În minutul 39, o minge centrată la semiînălțime, din flancul drept, în fața porții, a fost introdusă în propria poartă de Simon Kjaer.

S-a intrat la vestiare cu scorul de 1-1, cu engelzii dominând ultimele minute ale reprizei.

Danemarca a avut prim planul la ambele porți, în primele 10 minute ale actului secund, Schmeichel evidențiindu-se cu o paradă, la lovitura de cap periculoasă a lui Harry Maguire.

Tot Schmeichel e cel ce iese în evidență peste 10 minute, la șutul periculos al lui Mason Mount.

S-a jucat în continuare la ambele porți, cu un plus de partea gazdelor, același Schmeichel, alături de coechipierii din defensivă, reușind să blocheze ofensiva „celor 3 lei”.

Egalitatea de după primele 90 de minute, plus cele 6 suplimentare, arătate de Ovidiu Hațegan, a fost urmată de două reprize de prelungiri, în condițiile în care Southgate a operat o singură schimbare.

În minutul, 95 managerul Angliei i-a aruncat în luptă pe Henderson și Foden, în timp ce Danemarca, vizibil epuizată fizic, a cedat inițiativa.

Mutată în întregime în terenul advers, Anglia s-a luptat cu opoziția fermă a defensivei daneze și mai ales a portarului Kasper Schmeichel, eroul meciului pentru nordici.

În minutul 101, Stirling a pătruns în careu, în flancul drept, a trecut de 3 adversari și a căzut în duel cu fundașii danezi. Arbitrul Danny Makkelie a dictat penalty, confirmat și de sistemul VAR, dar contestat totuși de danezi.

Harry Kane a executat slab și Schmeichel a respins în față, recunoscându-se totuși învins, după ce balonul ajuns din nou la Kane a fost introdus în poartă (2-1, min. 104).

În a doua repriză de prelungiri, Danemarca s-a revitalizat și a încercat să fie ofensivă, însă a rămas în 10 oameni, după accidentarea lui Braithwaite, în condițiile în care Hjulmand a efectuat toate schimbările.

Anglia s-a calificat în finala EURO 2020, unde va întâlni Italia. Pentru englezi este prima finală de campionat european din istorie și prima într-o competiție majoră, după 55 de ani, ultima fiind cea de la mondialul din 1966.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

10 Comentarii

  1. Daca ar fi arbitrat regretatul Rainea, Sterling s’ar fi ales cu un … cartonash galben ca si Platini! Platini a luat galbenul pentru simulare, Sterling l’ar fi luat pentru .. diving!

  2. Iata ca si cu VAR arbitrul amabil cu gazdele indica punctul cu var pentru gazde , ca si mai inainte, fara jena.Era clar pentr toata lumea ca Sterling intrase in careu cu o singura intentie: sa faca snorkeling!

  3. Inglisii nu m-au convins (sa fi „leaganul fotbalului”, sa te lauzi ca la tine se juca fotbal pe la 1800 toamna si sa fi de abia in 2021 intr-o finala europeana spun multe …), Sterling s-a aruncat in careu ca in piscina si deci de abia astept ca Squadra Azzura sa le scoata fotbalul din cap ! (ps1 : asta nu inseamna ca n-au jucat mai bine ca danezii, care bagasera, cum se spune, „autobaza in poarta” ! ; ps2 : noroc ca Hategan n-a bagat vreo duma de genul : „Ba, negrii astia joaca chiar bine !” …)

  4. Trag astia cu fluierasii mai rau ca timpul cooperativei la noi, ca sa o scoata in sfarsit, pe Englitera campioana – penibile sforile UEFA!

  5. @ „Victorie cu autogol si penalty ultradubios”, 8 iulie 2021 la 8:43
    Vei vedea ca, si in finala, alianta subterana corecta-politic dintre mafia U.E.F.A. si inglisi va functiona la fel: DOPAJUL englez ii va ajuta pe BeLeMeii ingenuncheati sa alerge chiar si in ultimul minut (fie el si 120+9, hotiganul arbitru de rezerva complice – ca de-aia a fost pus, ca e SANTAJABIL! – ce are de spus despre prelungirea prelungirilor in favoarea inglisilor aflati in atac?) ca in primul minut, iar arbitrii vor tine pe fata cu ei chiar si la aut-uri (ca si aseara, pina si aut-urile erau date impotriva danezilor, in ciuda evidentei! danezii nici nu mai protestau pentru asta, ca stiau ca vor fi imediat eliminati de pe teren daca deschid gura pentru decizii nedrepte! iar „trasul de timp” al inglisilor la 2-1 pentru ei l-am mai vazut, la echipa din orasul meu, cind juca in Divizia C, sub Ceausica!). V.A.R. trebuie eliminat din fotbal, a fost impus doar pentru a schimba sistemul cu cei 6 (SASE!) arbitri care la fel furau si minteau in meciuri, tot la indicatiile U.E.F.A. si F.I.F.A. Si, de altfel, mafiile F.I.F.A. si U.E.F.A. trebuie DESFIINTATE, sunt mina-n-mina si manevreaza miliarde fara nici un control! Stat in stat, fiecare dintre ele, si ajuta federatiile nationale de alti mafioti sa faca la fel.

  6. Sportul, în cea mai mare parte, este aranjat. Nu numai pt pariuri dar și politic.
    Anglia a ajuns în finală cu Italia. Să ne gândim!
    Italia a început circul Covid și îl întreține.
    Anglia este cu Brexitul, cred că de aceea se joacă semifinalele și finala pe Wimbledon, și cu înteținerea circului Covid.

  7. O hotie continentala. Cu arbitraj video este fix ca inainte o mare prosteala. Lesinata de anglie vrea din nou sa castige un turneu final pe baza de furt ca in 1966 ? Cat de ipocriti sunt calicii si arogantii din infumuratul albion. Sa ingenuncheze ei si sa stea in genunchi in fata tuturor popoarelor pe care le-au macelarit jefuit si santajat in ultimile secole. Si pe noi ne-au santajat intrati in NATO numai daca ne cumparati cosciugele plutitoare pe post de fregate. Ce poti sa mai zici de episodul Ialta. Rusine anglia rusine uefa.

  8. Dupa ce-au aratat in ultimii ami, Anglia e o echipa intr-un balon de sapun! O sa faca un mic „poc” in fata Italiei si-o sa-si merite lectia, mai ales pentru felul cum au trisat, atat jucatorii si arbitrii cat si tara in sine, prin refuzul de-a accepta suporterii echipelor cu care s-au confruntat pe Wembley. Dupa cum le spune numele in limba romana, o echipa de 3 lei!

  9. Hoție mare in Wembley/England. Hoție gestionată & „made in Holland”…Echipa DK a fost destul de obosită, dar sa tranșezi meciul cu un pseudo-penalty
    este inacceptabil, ca sa mă exprim diplomatic.
    Mârlănie pe față și oarecum ghinion la mingea respinsă totuși inițial de Schmeichel…Sper sa le arate Mancini și Squadra* câteva lecții de contra- atac.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.