Câte de sigure sunt blocurile noi în caz de cutremur? Nicuşor Dan n-are încredere

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, crede că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti. El spune că teoretic, blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic nu are încredere că se întâmplă acest lucru.

Nicuşor Dan a fost întrebat la Prima TV cum va fi afectată Capitala în cazul unui cutremur major.

„Dacă vine un cutremur, o să fie rău, da. Adică sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977 şi o să fie rău. În momentul de faţă, noi avem proiecte de cam un miliard de lei de consolidare care sunt în diferite faze, fie de expertizare, fie de proiectare pentru începerea execuţiei. Sunt anevoioase procedurile administrative, dar vrem să le facem ca la carte”, a răspuns primarul.

Legat de numărul clădirilor cu risc seismic consolidate, edilul a precizat: ”Efectiv, suntem în trei şantiere. Proiecte pentru care există bani şi există proiecte în diferite faze, sunt 150 de blocuri sau clădiri de o anumită dimensiune. Să zicem că în trei ani o să fie gata 80 sau 100 din ele. De ani de zile noi acţionăm empiric. Vine o asociaţie de proprietari ne ducem să consolidăm acolo sau acolo sau acolo şi Ministerul Dezvoltării a venit acum cu o propunere foarte bună. A zis: facem o evaluare preliminară pentru toate clădirile care au o anumită înălţime şi o anumită vechime, sunt 8.000 în Bucureşti, o terminăm până în 2025, dăm nişte punctaje, astea nu sunt expertize, sunt numai nişte evaluări preliminare şi în funcţie de asta ne ducem cu priorităţile şi cu finanţarea”.

Primarul Capitalei s-a arătat sceptic în legătură cu respectarea cerinţelor tehnice în cazul blocurilor nou construite. „Aici e de la caz la caz, nu ştiu ce să spun. Teoretic, da. Practic, eu n-am încredere. Deci Inspectoratul de Stat în Construcţii are două atribuţii principale. Una de verificare a legalităţii când se emit autorizaţiile, şi aici e catastrofal, şi una de verificare a structurilor de rezistenţă. Adică, la anumite momente în construcţia blocului vine un inginer de la inspectorat şi verifică că ai pus fierul de dimensiunea care trebuie, că betonul a stat câte zile trebuie şi toate lucrurile astea. Aici nu am expertiză suficientă, dar din moment ce Inspectoratul e aşa de prost pe verificarea legalităţii, am dubii că e foarte bun în partea cealaltă”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

29 de Comentarii

  1. Oprescu numara mortii unui cutremur din 2009: 500.000 de victime

    La primul mare cutremur, Bucurestiul va avea 500.000 de victime, morti si raniti, a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Spre comparatie,.

    -a demolat „hotel Marna”,
    ogeacu lu Eminescu
    pt. ca era instabil.

    -votati Proptescu!

  2. Omul, după cei ce conduc, nu trebuie să aibe acoperișul lui, trebuie să stea în chirie. Chirie se numește și cînd ai ipotecă. Omul cînd e dator nu e liber; datoria e sclavie curată zice o vorbă. Acesta-i modelul occidental ce ne este vîndut ca bun.
    Așa trebuie privit închisul ochilor la pretinsele modernizări de apartamente ce nu sînt altceva decît șubrezirea blocurilor prin datul jos al pereților și a altor structuri de rezistență. Tot așa trebuie privita porcăria cu „reabilitarea termică” a blocurilor și a caselor. Oamnii ce au deja acoperișuri plătite trebuie cît mai curînd să intre pe piața împrumuturilor, a datorncilor, a sclavilor.
    Au refăcut două alei de pe lîngă bloc anul trecut cu toate că nu era nevoie. Am zis alei pe unde nu circulă mașini. A venit cu ceva rulou compresor cu vibrație de credeai că-i cutremur. Cădeau paharele de pe poliță.
    Construcțile noi la fel, nu trebuie să țină. De aceea nu-i controleză nimeni sau închid ochii. Cineva ce-i cu construcțiie zicea că un proiect bun e cu cît are mai puține materiale. Ba mai și tai după ce proiectul e aprobat, tot el zicea. Nu e constructor și nici n-a făcut facultatea de construcții. Un inginer constructor zicea că după, am uitam, parcă două zile, după ce-au turnat planșeul, vine investitorul, patronul, și-l ceartă de ce nu pornește următorul etaj; lasă că se-ntărește-ntretimp. Și se execută.

  3. O sa fie niste planuri, niste proiecte, niste calcule se dau apoicniste puncte prin 2100 o sa inceapa licitatiile prin 2150 se termina si cu contestatiile le facem ca la carte! Daca vine intre timp cutremurul o sa fie rau samd

  4. interlopii construiesc blocuri, ce asteptari sa ai? Exista cazuri cand au fost vandute case fara fundatie, deloc!
    Ar fi de preferat sa va construiti singur, chiar si o casuta dar sa fie facuta la vedere!

  5. Daca-ti construiesti Casa trebuie sa faci Fundatie cu Fier Beton si cu Peretii Groshi de 1 metru la Fundatie si cu Fier Beton in Peretii Fundatiei !

  6. @Cand
    -cu „reabilitarea” multi vor ajunge in strada….un mic scandal,banii europeni dispar
    si trebuie pusi la loc!

  7. Cu Fier Beton din acela Gros din Otzel ca Spitz cu care Spargi Peretii de Beton cu Ciocanul si cu Spitzul !

  8. Dar nimeni, nimeni nu se ia si de alte constructii edilitare ‘faraonice’ fara stil si pistil, fara utilitate practica(nefunctionale) ca de exemplu:
    -pietele noi de la Big Berceni si Norilor(aici au clocit o parcare la parter mititica de auto si au urcat zarzavaturile la etaj. Puteau sa ia ca model piata de la Bucur Obor);
    -la intrarea in Parcul Lumea Copiilor au ‘plantat’, recent, niste porti uriase de dzeci de tone din fier sa sperie copilasii(si parinti sa se minuneaze ce porti de puscarie vad);
    -pasajul subteran de auto-moto de la Unirii care fost cosmetizat recent l-au facut nefrecventabil pentru autocare;
    Si acum cireasa de pe tort…Guvernu’ care este(inca) a alocat sute de milioane de iEuroi unui Sector al Municipiului Bucuresti ca sa refaca canalizarea subterana a Dambovitei din zona Unirii(timp de 2 ani!) prin excavare ca la minele de suprafata si fara a se face o Licitatie internationala pentru gasirea unei variante de a nu obtura circulatia.
    Ce tzara…

  9. @Calin, sa completam ca cimentul se face acum din gunoaie arse, fierul beton vine de prin turcia si uite asa cum imi spunea un ing constructor, evitati pe cat posibil blocurile dezvoltatotilor care de obicei reprezinta cea mai mare spalare de bani (peste tot in lume). Intreb si eu, inainte da a mari impozitul pe salariu sau TVA-ul cati din asa zisi dezvoltatori au fost intrebati de unde au bani si daca pentru ei si-au platit toate taxele la stat – alea care sunt!

  10. Trantorul este specialist si in constructii. Cate blocuri a consolidat in mandatul lui? Cat de oligrofen sa fii sa-l crezi pe Nimicusor ca rezolva 150 de cladiri in trei ani, cand acum are TREI santiere in lucru? Noaptea mintii.

  11. sa spunem altfel:
    -nu se poate paria pe care anume „cladire” vrei
    pt. ca afectezi „pretzu pietzii” si superi pe cine nu trebuie;

    ce va cadea primu,
    boeindg sau airbus?

  12. …si dl. Nicusor Dan se ia de unii ca sunt tare prosti dar pe el, primar care e General pe Capitala, l-a intrebat cineva din media bastinasa, ce a fost in cap’sorul d-lui cand a platit anu’ trecut un studiu de fezabilitate ca sa uneasca liniile de tramvaie care intorc la Mitropolie cu cele care intorc la Sf. Gheorghe?!?

  13. Primarul Gica-contra…
    Dupa ce trotuarul din fata mag. Unirea a fost vr’o 2 ani o adevarata groapa a lu’ Oatu iar un primar de Sector a rezolvat mizeria punand pavele s-a trezit Nicusor si dat un ucaz ca sa se revina la mizeria initiala ca sa puna placi de gresie primaria Generala!

    Privitor la noile constrstructii…de ce nu se pune o placa, la vedere cum exista pe unele case interbelice, pe care sa fie incastrat:
    -proiectantul(si ing. structurist);
    -firma care executa;
    -dirigintele de santier.
    Asta e…se vr’a sau nu se vrea!

  14. Blocurile vechi, din perioada interbelica, vor avea probleme majore. Cele reparate in graba, cu mortar antiseismic si vopsea de consolidare se vor darama. Blocurile construite dupa 1977, conform codurilor seismice, vor suferi avarii nestructurale. Problema e ce se va intampla cu ” buildingurile ” construite in ultimii 20 de ani, de catre dezvoltatori dubiosi, cu abateri de la reguli, din considerente economice. Am vazut cateva structuri ” la rosu ” si am mari rezerve in ce priveste comportarea lor la un seism major. Si mai e ceva de care nu s-a vorbit: obiectele agatate de cladiri, firme, reclame, aparate de aer conditionat, jardiniere, care pot cadea in capul trecatorilor. Indiferent cine va fi primar, nu va putea rezolva mare lucru. Si nu numai cladirile constituie pericol. In caz de cutremur, pariez ca, in maximum jumatate de ora, intersectiile se vor bloca, iar pompierii si salvarile nu vor mai putea circula. Sa ne fereasca Dumnezeu!

  15. Inspectoratul in Constructii in care Mucushor n-are incredere Acush nu e institutia aia care l-a dat in gat la DNA ca a semnat ilegal fo cateva sute de docomente?

  16. S-a ales praful de Hotelul Marna
    14.01.2011

    „Filmaţi, filmaţi pentru că mâine aici nu o să mai fie decât un teren arabil, o bostănărie”, glumeau câţiva muncitori.

    -praful si pulberea sa se aleaga de toti din familia sclavilor alora!

  17. SOLUTIA NU poate fi decat Una SINGURA.
    Ca sa NU moara Sute de MII de O A M E N I sa se faca Imprumuturi BINE GANDite si CONSTRUITE Case BUNE, SOLIDE (Blocuri, evident0 de catre STAT ca pe Vremea BUNA’ de alt’dat’.
    Sistemul VECHI era BUN
    Si, daca sunt BOIERI Cinstiti, cu Averile facute CURAT (Mdea …) sa isi faca EI CASHI, unde vor si cu Cat POT J U S T I F I C A in fata Boborului ….

  18. CelMaiBineSiMaiBine „ierea” CAND Statul facea CASE pentru Oameni si ti le dadea in Folsinta CAT traiai sau Familia TA, dupa CE TU „plecai” sau CAT NU plecai prin SCHIMB in Alta CASA, TOT a STATULUI.
    Si, AVEAI UN Domitziliu, in care RAMANEAI pe Viata, ERA o Cestie Identitara, umana, un Cuib al tau, cu TOATE Cele, Amintiri, Fotografii, etc. .
    Daca stateai in Spital, mai mult Timp OM Singur, aveai LOCuu’tau asigurat.
    In CHIRIE?
    Pai, cand vii indarat dupa Cateva LUNI (Daca mai vii, ca esti interceptat DIN Spital ca OM Singur, eligibil intru a fi lasat far’ de TOATE, Casa, Avere, Viata, pe CALEA FIREAsque, POTI ajunge direct in Strada.
    Stiu TOATE Obiectiie, ca sa vezi, Profitul, Capitalismul, Eicienta economica …
    OMul, OMul, OMul, ca OMuu’ care are UNDE sa stea, care are Hrana, care are de Lucru, RAMANE OM.
    Dand PUI Prostiile ASTEA in Fata, alterand Randuiala dupa care AR trbui sa functuineze o Societate UMANA, NU Animalica
    IESE CE se vede. O Lume in Curs accelerat de AutoDEMOLARE.
    Si cu CHIRII Modice, sa POATA TRAI OriCARE OM, linistit.
    ACUM bate un Vant Exterminator peste LUME, iscat de catre Oamenii Dreacuu’ … 🙂
    O sa II IA si pe Danshii, Dreacuu’ „SE RADE” en Avance de EI …

  19. Pana la actualul primar nimeni nu a zis nimic. Toti primarii din 1990 si pana in 2020, generali si de sectoare au facut mari averi din avizele de constructii si vanzarea terenurilor fostelor fabrici din Capitala. S – construit inghesuit, fara trotuare, fara parcari. Intre case joase si mici blocuri au aparut blocuri cu 15 -20 etaje. Noile blocuri inalte si prea apropiate vor face blocarea strazilor prin moloz. A spus cineva ceva, inspectoratul de Constructii, Facultatea de Constructii, de Arhitectura, nimic. A iesit populatia in strada, nimeni. Asa ca la un mare cutremur de 7 pe Richter dezastrul va fi pe masura. Ca in Turcia.

  20. Oricare borfaș care se vrea ”investitor imobiliar” crede că poate apuca la un teren, de obicei zonă verde, și construiește ceva pe care o revinde cu dublu preț.. Fiecare crede că se imbogățește din munca a trei țigani și o macara.. Restul de hîrțogării, oricum nu contează ”se aranjează”.. iar modalitatea, materialele, stilul de muncă,, evident sunt doar de a ține poate doar primul an.. In rest te apuci să-ți refaci apartamentul..Despre infrastructură, locuri de parcare , sau late finețuri,… DESCURCĂ-TE bre,. romînește.. Și culmea că ține figura..

  21. Atât timp cât în asa zisele organe ale statului cum ar fi Inspectoratul de stat în construcții sunt angajați tot felul de lipitori de afișe fără competenta, asa este. Burduja, bre cum e cu angajările și promovările lui raicu ionica de la Cncir, pe aceleași criterii??? Ia, zi ba specialistule?????

  22. Doamne fereste sa fie un cutremur in Bucuresti ,poate atunci se vor trezii cei care vor mai avea norocul sa ramana in viata ,ca atunci cind se face ceva ,trebuie bine facut si nu asa cum se obijnuieste in Romania, lasa ca merge si asa !

  23. Ma numesc Caine si sunt sponsorul.
    Aici nu sunt de acord cu sponsorizatul meu.
    Blocurile sunt noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.