Simpatizanţii federalizării Ucrainei au preluat controlul asupra Departamentului de poliţie din oraşul Krasnoarmeisk din regiunea Doneţk, transmite Vocea Rusiei în pagina electronică.
Aproximativ 100 de membri neînarmați ai forțelor de autoapărare au pătruns în clădire. O parte dintre polițiștii care au refuzat să părăsească instituția s-au refugiat la etajele superioare.
Potrivit Ministerului de Interne în regiunea Donețk, forțele de ordine au lichidat, noaptea trecută, punctul de control instalat de simpatizanții federalizării la intrarea în oraș.
La rândul lor, separatiștii susțin că, în urma asaltului, 11 activiști sunt dați dispăruți.
Tot joi, câteva sute de persoane, militanți proruşi, au luat cu asalt sediul Parchetului din Doneţk, transmite AFP.