Elena Udrea a fost întrebată, vineri, la gandul.info, despre acuzaţiile de plagiat la adresa ei, fostul ministru răspunzând că a fost vorba despre un articol într-o revistă şi că a fost, probabil, o eroare a colegilor care au ajutat-o la vremea respectivă.
„Probabil a fost eroarea unor colegi care m-au ajutat la vremea respectivă”, a spus Udrea.
Ea a povestit că în 2005 a început să urmeze cursurile post-universitare la Colegiul Naţional de Apărare. „Am luat decizia de a începe o teză de doctorat, acestea erau lucrări pregătitoare. Neavând timp să-mi fac singură teza, te ajută colegii, profesorii. Mai scria când unul, când altul şi apoi publicam împreună şi cu sprijinul profesorilor”, a dezvăluit Elena Udrea.
Potrivit acesteia, a renunţat la doctorat tocmai pentru a nu i-l face alţii.
„Când voi dori, îmi voi da doctoratul în turism”, a spus Elena Udrea.