Ultimele zile de suveranitate

steag

Cea mai tare formă de suveranitate națională în cadrul UE consta până acum în apelul pe care îl puteau face statele membre la Tratatul prin care s-a constituit UE (TUE). Acolo era prevăzută explicit armonia dintre TUE și Constituțiile naționale.

Altfel spus, prevederile TUE nu puteau fi considerate superioare prevederilor constituționale.
Acum, acest principiu al armoniei a fost abolit printr-o decizie recentă a Curții de Justiție a UE, un organism care nu a fost creat spre a fi o supra-Curte Constituțională a UE ori un forum de modificare tacită a TUE. Abuzul de putere practicat azi de CJ UE a fost constatat deja de CCR, dar nu și de președintele României.

Ne aflăm acum pe pragul celui mai grav conflict de interpretare a TUE de la votarea acestui tratat prin referendumuri naționale. Franța și Olanda nu au avut peste 50 la sută din voturile exprimate, se știe. Această interpretare nouă nu poate fi impusă prin decizii ale CJ UE, ci doar prin referendumuri noi în fiecare țară membră a UE ori prin modificări constituționale care să facă explicit faptul că o anume Constituție, a României să zicem, este subordonată dinamicilor dreptului european, y compris interpretarea TUE prin CJ UE.

Azi, la noi, se discută despre eventuale modificări ale Constituției. Actuala majoritare PNL-PSD-UDMR a ieșit din pălărie, se pare, tocmai întru posibilitatea unor modificări constituționale. Dar până deunăzi nimeni n-a bănuit că esența acestor modificări ar putea să bată către renunțarea la suveranitatea noastră constituțională.
Într-un limbaj cât mai puțin tehnic vorbind, suntem împinși să facem din Constituția noastră ceva prin care declarăm că TUE nu mai contează, că de acum încolo vor conta doar deciziile CJ UE. Ar fi o modalitate prin care TUE ar deveni irelevant. Local, ar fi ca și cum Înalta Curte de Casație și Justiție ar decide că nu ar mai conta Constituția, ci doar deciziile ÎCCJ. Local, o asemenea lege ar echivala cu o lovitură de stat dată de puterea judecătorească în contra celorlalte două puteri.

Conștiințele celor care reprezintă la noi ordinea de drept nu au reacționat încă, dacă nu cumva vrem să-l considerăm pe fostul ministru userist Stelian Ion o conștiință reprezentativă. Dar gravissim este că nu a reacționat încă președintele țării, presupus a fi consiliat de aceste conștiințe și garant al Constituției țării.

Ne aflăm în pragul celei mai clare reveniri la conceptul sovietic-brejnevist de suveranitate limitată. Atunci am fost mândri că am avut o conducere a țării care s-a opus acelui concept. Acum nu mai avem nici conștiințe, nici conducere cu care să ne putem mândri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 32
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

45 de Comentarii

    • UE o organizatie care trebuia sa fie doar de cooperare economica si eliminarea taxelor vamale s-a dovedit a fi o organizatie care se amesteca politic dar si in justitia statelor colonii fraierite. O noua Uniune Sovietica. Amestecul politic duce la instalarea politicienilor slugi iar cel in justitie si sevicii a procurorilor si ofiterilor slugi la marile puteri. Si dupa cum vedem de la an la an se merge pe pierderea suveranitatii si amenintarea tarilor care nu se supun. Am vazut asta in Romania pe vremea lui Dragnea o vedem azi in Polonia si Ungaria amenintate mereu cu niste sanctiuni.

    • A stiut Ceausescu de ce s-a ferit de UE, UE este o alta forma de subjugare a unei natii, pe care unii dintre noi o venereaza, vai mama lor

  1. Si la ce v-ati asteptat „dragi romini „de la asa slug puse sa ne conduca . In USA ,stat federal ,fiecare stat are legile sale ,iar instanta federala nu incearca sa le ingradeasca . Instanta federala intervine numai n cazuri grave . UE nu este un stat federal ci, o uniune de state .Daca CJUE ia hotarirle ce rost are sa avem Constitutie , Ministerul Justitiei ,porcorori ,judecatori ? Si ce rost ar avea o Curte Constitutionala ? Pentru lingaii de clante -UE nu are o constitutie federativa si chiar daca ar avea nu ar putea interveni decit in cazuri grave peste legislatiile tarilor care fac parte din UE . Dar „camponii democratiei „vest europene nu au scapat inca de interesul colonial . Asa ca Romania ,Ungaria ,Polonia ,Slovacia ,etc sunt noile posesiuni coloniale si derbedeii fac ce vor in aceste tari . Si ca metoda de santaj pe linga MCV ,au acum PNRR .

  2. URAAAAA, pobeda nasha!
    Sa ne mandrim ce de maine vom face parte din URSSUE, codusa de un batiuska de la Bruxelles.
    Progresuri mari, tataie, pe capul nostru! Nici Carol I, nici Ferdinand Intregitorul, nici Nicolae Ceausescu n-au visat un asemenea cosmar maretz.

  3. Păi de UE ai nevoie mai mare decît de NATO, de exemplu.. Iar de suveranitate ai scăpat din clipa in care te-ai culcat sub licurici,.. Deci la ce puii mei la ora asta te deranjează autonomiile teritoriale a regiunilor ??

  4. Nu cred ca oamenii normali la cap, patrioti si rationali se vor putea opune, atat timp cat tradatorii conduc tarile.
    Uitati-va la plandemie: este o mica incalzire, un joc de glezne, pentru ce va urma.

  5. Poporul roman trebuie sa-si apere suveranitatea cu orice pret, cu darzenie si determinare pentru a-si pastra libertatea! Orice modificare a Constitutiei trebuie sa treaca obligatoriu printr-un referendum prin care poporul roman trebuie sa respinga orice fel de modificari aduse Constitutiei actuale, facate sub presiunea fortelor malefice! Constitutiile statelor se stabilesc numai in perioadele de liniste de dupa incheierea unor conflicte majore, iar nu in perioadele de plin razboi cum este cea pe care o traversam acum. Nu vrem sa punem Romania la picioarele unor scelerati malefici precum Soros sau Ursula von der Pfizer, sau unor puteri malefice vesnic in cautarea puterii absolute asupra altor natii! Chiar daca politicienii romani corupti pana in maduva oaselor vor incerca modificarea Constitutiei, datoria sacra a cetatenilor este sa respinga ferm si dur orice modificare survenita in conditiile geopolitice actuale care ne imping catre sclavia totala!

  6. Ansamblul reglementarilor cu care opereaza CJUE apartine corpului legislatiei comune. Constitutiile nu fac parte din dreptul comun, ci sunt elmente ale unui tip de drept aparte, anume dreptul constitutional, si poarta, oare de ce?!, eticheta de legi FUNDAMENTALE. Prevederile lor normeaza, urmaresc si garanteaza integritatea si exercitarea unitara a continutului si aplicarii legilor comune. Deci un operator de legi comune nu poate, nu are cum, sa invalideze o lege de nivel superior. Constitutiile nationale nu au tangenta cu legile comune ale UE, iar acestea, legile comune ale UE nu au valabilitate pe teritoriile nationale decat daca se conformeaza prevederilor constitutionale stabilite de fiecare stat in parte. Iar cei din aparatul de conducere ale UE (Parlamentul European se pare ca nu face parte din acest aparat) stiu foarte bine aceste lucruri. Doar ca …. incearca si ei. Poate tine. Daca nu, o lasam asa cum a cazut si ne facem ca nu s-a intamplat nimic. Tacerea asa-zisului Presedinte al Romaniei este doar inca o proba a faptului ca acesta isi exercita mandatul in interesul unor beneficiari externi. Pentru actualul asa-zis presedinte al tarii Constitutia nu valoreaza nici cat valora aceasta pe vremea lui Traian Basescu care, si el, aprecia ca face nici doua parale. Grav este ca Basescului i-a tinut, iar netragerea lui la raspundere a generat o agravare a desconsiderarii legii fundamentale. Poate ca a venit, totusi, momentul ca cineva sa faca ceva. Cat nu este inca prea tarziu. Poate misca ceva „eroul” din fruntea actualului Guvern. Cica a fost militar, adica onoare, curaj, patritism!!! Militar de cariera!!?? Oare la ce cariera a lucrat „militarul” asta?

  7. UE nu e de desființat ciumete, ci e de reformat.. Și este extrem de simplu prin regrupări și formări de noi orientări interne europene, politice, a celora care sunt deja prezenți.. Însă nea Șoroș a mituit deja pe prea mulți, care au format această stare existentă, orientare nefastă..

  8. CJColhoz Bolsevic european nu a facut decat sa CONSFINTEASCA O STARE DE FAPT instalata din 1989 cand in urma Loviturilor de Stat Comintern fostele tari bolsevice au fost infiltrate pe rand in uniune desavarsindu-i bolsevizarea!!! De atunci si pana azi a fost aplicat acest „principiu”, treptat , pas cu pas, in ritmul elaborarii legislatiei colhoznice care a fost aprobata de agentii bolsevici trimisi in capitala Colhozului!!! Aici pot face o paranteza referitoare la „gemetele de jale patriotica” ale unui „profesor de marxism-leninism” care a participat la aceasta crima cu premeditare si acum se lamenteaza cu ipocrizie! Ce a comis recent CJColhoz Bolsevic european seamana
    perfect cu PROTOCOALELE Securitatii care intentionau SA LEGALIZEZE O STARE DE FAPT ILEGALA EXISTENTA DIN 1989!!! Pretentia criminala a COMISARILOR SOVIETICI/MAOISTI ca „legislatia colhoznica” sa prevaleze legislatiilor Colhozurilor
    venea in contradictie cu CONSTITUTIILE NATIONALE!!! CCr-ul controlat de slugile securistoide ale Basoidului a tacut la
    toate IMIXTIUNILE ORDINARE in justitia romaneasca, cand trebuia de acum 14 ani sa DECIDACONDAMNE IMIXTIUNILE!!! Trebuie sa-mi scot palaria in fatza excelentei analize a unui autor pe care l-am criticat destul de des…

  9. Să nu fim naivi!Decizia CJUE privește numai constituțiile statelor membre est-europene,conform adagiului Quod licet Iovi non licet bovi.Prin urmare, așa pățesc statele conduse de boi,iar nu cele conduse de un Jupiter.

  10. Pierderea suveranității înseamnă pierderea oricărei influențe asupra viitorului copiilor, nepoților, strănepotilor și tuturor urmașilor noștri. Nu că acum am avea o influență extraordinară dar cât de cât. Orice politician român care își permite să discute în public chiar și fără a întreprinde vreo acțiune în sensul cedării, renunțării sau pierderii suveranității, trebuie pus sub acuzare penală. Numai astfel vor putea înțelege că nu-și pot permite să se joace cu focul fără să se ardă.

  11. ARTICOLUL 2 / CONSTITUTIA ROMANIEI

    Suveranitatea

    (1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

    (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

    Poporul roman NU ESTE REPREZENTAT DE GRUPUL INFRACTIONAL CARE ABUZEAZA DE PUTERE, NAIMIT SI SANTAJAT DE PUTERI OCULTE MONDIALE! SUVERANITATEA NU POATE FI CEDATA PENTRU CA ROMANIA ESTE CAPUSATA DE TRADATORI SI CRIMINALI! TREZESTE-TE ROMANIA!

  12. Ca „Smarandache” ma uraste mai ceva decat intreaga HAITA ceausist-anticeausista-„neoceausista” stiu din 2012 cand a aparut pe forum in trena circum cisilor „Nastratin/darius…jagardean” fiind un securist basoid la fel ca „Tica” ce
    a aparut in tromba prin 2014!!!De aceea reactia marsava a lui „Smarandache” la articolul „Ferocele mosneag…”dupa ce HAITA Humoroida mi-a piratat pseudonimul „adresandu-i-l” e dezonoranta intrucat si un soim al patriei putea constata
    ca e vorba de o prelucrare a unui vechi comentariu care nu-i fusese adresat la vremea respectiva!!! Pe vremuri aceasta creatura devenita intre timp adepta conjuncturala a fostilor dusmani, de pe „stanga”, juca rolul de AS ASIN al Sekuku,
    rol preluat de doi ani de scele ratul „marius” din aceeasi unitate Secu responsabila cu OPERATIUNILE UDE!!!
    „Smarandache” a disparut cativa ani sub alte acoperiri si cand a reaparut mizand ca Lumea l-a uitat nu l-am mai atacat
    asa cum procedez de catva timp si cu „Tica”!!! Ceva si-a pastrat din bagajul securistoid, NEGAREA CARACTERULUI DE COLHOZ BOLSEVIC a uniunii penetrate de COMUNITATEA DE INFORMATII BOLSEVICA!!! A preluat integral discursul ANTI SE MIT
    al HAITEI Humoroide si limbajul colcaind de „satanisme/ovreisme/ocultisme”, orice numai de SECURITATE si COMINTERN sa
    nu se vorbeasca…

  13. Dictatorul militar zis si Premierul Nicolae Ciucă,nu are nici o jena sa vanda suveranitate Romaniei ca sa primeasca in dar un autoimobil de lux. Probabil ca din frica sa nu piarda spaga, este Ciuca atat de agitat ca sa introduca certificatele verzi si sa oblige populatia sa se sinucuda prin injectare pe propria raspundere si semnatura a celor injectati. Ca dictator militar lasa oamenilor libertatea de a alege, cine refuza sa fie ucis prin injectie, va fi impuscat. Ori asa, ori asa, omul este liber sa aleaga cum va muri.

  14. Bey @ Marele Dus,atunci ce puii tai mai vrei autonomie in tzara romanilor cand,oricum,esti acelasi sclavete distrus al mafiei bruseleze? Crezi ca o sa fi mai putin rostovan si vrei sa te bagi in seama ca moghiorol independent la cretinisme,cu mustata si pana de cocos la palarie,in fatza babelor de la tine din sat,sau ce?

  15. Dincolo de mândria de a face cum ne taie capul la noi acasă, eu am mai multa încredere în CJUE decât în Dorneanu etcompany, decât în Garbovan și Savonea et company. Cu mândria nu rezolvi nici corupția, nici sărăcia, nici nedreptatea.

  16. Haita hienelor din CUIB ul legionar legendat TICA losul general Humoroid clonat „rene/core” a lovit din nou azi la 16:47, respectiv 17:18, postand piratereste folosindu-mi pseudonimul „Charlie” si folosind
    textul original al reclamatiei mele din 26 Aprilie 2020 orele 14:34. Acesti indivizi care doresc sa transforme prin MULTIPLICARI acest forum in viespar pentru a impune idei
    extremiste si pt a indeparta privirile noastre de la Securitate!!! Livrez cele mai elevate comentarii care pe acest forum si nu numai sunt unice, pe cand voi, recitati cu
    totii, in cor, ceea ce acuzati la mine si care va baga in turbare, bolsevicii care fac jocurile in continuare, cuvant cu cuvant, ca niste papusi mecanice. Am incercat cu stil si eleganta sa va deschid ochii, dar sunteti irecuperabili si nimic nu va poate clinti.

  17. Crevetele cu mustăți pe nume de ciurdă marele -sanki- urs, are și el mici fantezii date de niște articole într-o publicație pe internet.
    Când îi suflă în pene lu’ Putin, pe care-l pupă-n kur din interes Orbanu lor, când inhalează băshinărelile UE când îi convine.
    Băi crevete, ți-ai pus vreo clipă întrebarea că, dacă prin cedarea de suveranitate împinsă de ue, invers de cum marohalești, hungaristanul tău ar putea deveni și mai mic?
    Hai, că vi s-a mai întâmplat. Pricepi ceva, băi crevete?

  18. Suveranitatea asta poate fi buna sau rea in functzie de cum o foloseshti. Pe vremuri eram de acord cu autonomia Maghiarilor din Harghita shi Covasna. I-am spus asta unui Maghiar cu care am discutat dar el mi-a spus ca dupa autonomie Maghiarii ii vor ucide pe Romanii din Harghita shi Covasna shi apoi shi pe cei din Muresh shi alte judetze. Dupa acea discutzie mi-am schimbat parerea despre autonomie caci ar fi ea buna daca o folosesti ratzional nu pentru genocidul Romanilor Transilvaneni. Acum altzii: Polonia, Ungaria, etc. vor suveranitate in cadrul UE iar UE pe buna dreptate se opune caci inchizitzia ajunsa la putere in Polonia foloseshte suveranitatea pentru a arde pe rug „vrajitore” care acum ca shi atunci sunt de fapt moshse shi medici care au comis vre-un avort pentru a salva viatza vre-unei femei Poloneze care fara avort ar fi murit cum a murit deja Izabela. Vad ca shi Romanii vor sa foloseasca suveranitatea pentru a ucide homosexuali cum au patzit Ion Luchian Mihalea shi Mihaela Runceanu shi evident UE se opune caci homosexualii nu se pot opune fiind mortzi deja.

  19. „Daca noi nu putem vorbesc pietrele de la Cetatea Alba” Daca Romania este neputincioasa vorbeste Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia, ele au demnitatea si libertatea in sange, pe ele nu le va ingenunchia nimeni. In Polonia trebuie sa fie speranta unui roman adevarat, atunci noi le-am salvat tezaurul apoi am contribuit la eliberarea Ungariei si Cehoslovaciei, acum ele ne vor salva din ghiarele UE/CE matroana de Lupanar.

  20. I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
    Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
    Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
    Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
    Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!
    ……………………………………………..
    Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
    Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
    Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
    Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
    Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
    Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
    Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
    Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
    Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
    Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
    Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
    Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

    Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
    Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
    Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
    http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/scrisoarea3.php

  21. 2024. Anul in care România dispare că națiune de pe fața pământului! Dacă acceptăm să pierdem suveranitatea intrăm în disoluție. Știu, marele întuneric cerebral al „marelui urs” crede că UE va sta cu mâinile în sân și va accepta zeci/ sute de teritorii „autonome” în locul statelor existente cărora dorește prin orice mijloace să le suprime autonomia. Băi, ursule, degeaba ești mare in volum dacă ai creier mic. Ar trebui să ai porecla „micul creier al marelui urs”. „Auzi ciumete?”

  22. Bey @ Munteanule,la ce ghiveci este in mintea ta despre ce inseamna suveranitate si asemanator cred ca pentru multe alte lucruri,cam trebuie sa mai cresti si sa-ti termini scoala generala si poate ai sa afli ca suveranitate nu inseamna ca niste majoritari sa omoare niste minoritari,asa cum democratie nu inseamna ca cei alesi cu mai multe voturi sa-i bage in puscarie pe alesii cu mai putine voturi si nici ca cei ajunsi la guvernare si majoritari in parlament sa faca apoi ce vor ei cu cetatenii unei tzari pana la viitoarele alegeri,asa precum niste stapani de sclavi.Macar sa intelegi si tu ca Suveranitate inseamna ca sa nu iti dea altii ordin pentru a face lucruri contra interesului tau,plus spunandu-ti ei ca ce-i al tau,este si al lor ca sunteti frati,dupa care,cand dai de greu datorita ordinelor si pretentiilor lor,chiar altele decat la ei acasa,sa-ti spuna ca frate,frate,da branza-i pe bani.Iar cine se opune acestei „fratzii” este bagat in puscarie,asa precum Nastase,sau Dragnea.Si cel mai bine vezi asta acum cand romanilor li se dicteaza inchiderea minelor si termocentralelor creand,fatza de cum este la altii,o criza mult mai mare si paguboasa in economie si in veniturile cetatenilor romani,care si asa erau mai mici.Dar de unde sa stii tu toate astea care traiesti inca pe langa bucataria lu’ mamica ta.

  23. Toti cei din Romania care aproba sau voteaza asemenea mizerii sint LICHELE si TRADATORI si ar trebui, mai devreme sau mai tirziu, sa atirne in streang ! Sau, cum se spunea in armata, „ma-sa-i curva si ta-su-i hot !”

  24. INCA O DOVADA CA CISMARUL CEAUSESCU ERA MAI PATRIOT DECAT TOATE ADUNATURILE ASTEA CARE SE PRETIND GUVERNANTI SI APARATORI AI CONSTITUTIEI LOAZELE CARE S-AU SCURS CA APA PE GARLA IN ULTIMII 32 DE ANI.

  25. Ce -au demonstrat romanii incepand cu referendumul pentru familie, referendumul pe probleme de justitie, alegeri (europarlamentare, presidentiale, parlamentare, locale) atitudini (adica nici o atitudine ) fata de probleme de mare interes pt tara si popor altceva decat dezinteres, supunere si tradarea oricarui ideal pt care inaintasii nostri si-au dat viata ?!
    Deci nu ne meritam soarta ?
    In presa straina (UK deci neprietenoasa cu UE) se vorbeste insa ca urmeaza sa aibe loc, la nivel de UE o centralizare si apoi o repartizare, deci de catre UE, a resurselor si a productiei. Cum Romania e un stat in deriva ca n’are directie -ca n-are cine sa i-o tina – la ce ne putem astepta ?
    In concluzie, cred ca romanii au contribuit vartos la situatia in care a ajuns tara.

  26. Mintzi de inghiatza apele deeper ! UE nu a inchis nici o centrala pe carbune in Romania dar asha ne-inchise ele produc cea mai scumpa electricitate caci ard carbuni inferiori singurii disponibili in Romania. Ele sunt foarte utile pentru momentele cand nu bate vantul dar Romania nu le poate folosi atunci caci nu sunt automatizate shi ciclul ( manual ) de pornire dureaza prea mult. E dept UE ar vrea ca acele centrale sa fie modernizate, automatizate shi dotate cu panouri solare care sa produca doar ele electricitate cand e soare iar centrala, automatizata, sa inceapa sa arda carbuni doar cand e cazul. Astfel de centrale functzioneaza deja prin Spania, Florida, etc. shi consuma mult mai putzini carbuni decat cele Romaneshti carbuni care acolo sunt shi calitativ superiori.

  27. Guvernanta mondiala de la Davos a dat lovitura de stat constitutionala. Va fi permanenta, deoarece fara ea nu poate exista imperiul. Aveau nevoie de un interlocutor unic cand telefoneaza la Imperiul Uniunii Europene.

  28. „Abuzul de putere practicat azi de CJ UE a fost constatat deja de CCR, dar nu și de președintele României.”
    Romania nu are presedinte, are un guvernator agreat de occident. Iar Romania de mult nu mai este stat suveran iar in viitor nici macar stat nu va mai fi. Va fi doar o regiune condusa de la Bruxelles de „prefecti”, asa cum este azi un judet in RO. Statele Unite ale Europei, integrarea tot mai mare clamata de UE, ce credeti ca inseamna daca nu cedarea deciziei (SUVERANITATII) catre un centru politic dinafara actualului teritoriu a RO? Si nu e vorba de Iohannis, sa ne aducem aminte de PSD-istul Ponta cu lista primita, de toti liderii politici care tac malc si accepta orice aberatie ordonata de UE in profitul tarilor bogate si paguba coloniilor. Sau de Basescu care ne spunea ca intrarea in UE inseamna cedare de suveranitate. Cand guvernezi pe baza ordinelor primite de la functionarii diferitelor ambasade (Bruxelles, Washington) nu te poti numi suveran, oricat s-ar umfla fasolea in roman.
    De credeti ca UE urasta Ungaria si Polonia? Fac aia ceva rau? Nu, dar nu le dau tara pe tava occidentalilor in paguba populatilei autohtone, nu accepta statutul de colonie.

  29. @ Charlie: 30 decembrie 2021 la 17:18
    Cu comentariul tau dovedesti cat esti de tampit, ma doare pe mine in koor de delirul tau, nici nu citesc macar ce scrii. Ti-am raspuns pentru ca ai sarit sa ma ataci fara motiv, ca un caine turbat care musca in stanga si in dreapta fara discernamant.

  30. @ deeper spune: 30 decembrie 2021 la 20:30
    Subsciu si eu la comentariul tau despre suveranitate. Pentru un popor suveranitatea este bunul cel mai de pret, garantul apararii intereselor nationale. Despre coruptie, Liviu Dragnea sau Adrian Nastase, eu am o parere ceva mai nuantata. Coruptia exista in toata lumea si va exista cata vreme va exista mama coruptiei care este politica si care face pui continuu. Problemele lui Nastase si Dragnea o reprezinta marea coruptie mondiala care nu doreste sa fie concurata cu armele lor (coruptia) in tarile in care ei au interesul sa spolieze folosind tot mecanismele coruptiei. Observam ca marea oligarhie si transnationalele nu pot accepta ca ei sa fie concurati pe terenul coruptiei de forte nationale, de asta si sunt dusmani ai suveranitatii. Deci intrucat coruptia nu poate fi eradicata, prefer coruptia unora din tara noastra in locul coruptilor internationali. Trebuie sa se creeze si un puternic capital romanesc, e cunoscut vechiul dicton capitalist „nu ma intreba cum am facut primul milion”. Lupta impotriva coruptiei in etapa actuala trebuie focalizata pe marea coruptie exercitata de actorii externi Romaniei pe teritoriul tarii noastre. Sa-i pastram pe coruptii nostri si sa-i eliminam dur pe coruptii lor care actioneza la noi in tara, acestia sa practice coruptia in tarile lor de origine, nu la noi. Pentru mine lucrurile sunt clare, cata vreme avem politica si capitalism, coruptia este inevitabila, dar atunci coruptia trebuie sa abordeze culorile nationale si nu in ultimul rand interesul national. Nu suntem interesati ca Soros sau altii asemenea lui sa faca bani din jaf in Romania si sa-si duca banii in paradisuri fiscale.

  31. Nu ne va impinge nimeni si nu va putea nimeni sa impuna Romaniei si st.membre denuntarea sau incalcarea Tratatelor -TUe si TFUe,de catre o CJUE,ce nu are competenta si atributii supraconstitutionale ,exercitind abuz de drept.Invocarea lui Iohannis sa ia pozitie arata ca d;.Buduca se leagana in visare,el dintordeauna a fosy anticonstitutie tc.O arata pozitia rezistilor pe care el i-a promovat,procurori,judec.de la Pitesti etc.ce s-au adresat CJUE sa i a lumina ,si batalia ce a urmat contra CCR etc.
    Felicitam CCR pt.ca a atat ferm,cat si judecatorii si magistratii ce au sustinut statulde drept si au criticat „statul brejnevist”,limitat,promovata de o UE corupta, antipopulara, globalsita ,prin „organul”sau CJUE.Aceasta CJUE,prin aroganta, abuz si interpretarea sa miseleasca, va duce la dezmembrarea coruptei UE.
    Tarile Europei,tara ns.vor avea Suveranitatea inscrisa in Constitutiile lor,rezultatul celor mai inalte aspiratii ale Natiunilor in aspiratia lor spre Specific,Identitate,Cultura,Istorie Proprii,UE fiind o nulitate artificiala,patentata de catre organizatorii ei, inamicii omenirii civilizate si europenilor,chiar daca initial a avut un rol, prin viclenie si furt,devine „inchisoarea popoarelor”.Romania a fost in „inchisori”si stie sa se elibereze de aceasta (noua)nefasta fatada inselatoare!
    Un AN nou fericit si mai bun, tuturor!

  32. @Smarandache
    31 dec 2021 la 12:26
    Stimabile , LA MULTI ANI si Sanatate !
    Indraznesc o Opinie cu privire la antibolsevicul milenar Charlie anume aceea ca nu poate fi simultan si ” tampit ” si ” caine turbat ” , OK ??
    Ori ” Caine tampit ” ori ” Tampit turbat ” !! Oricum , in ambele ipostaze are clabuci la Bot si ochii injectati ! faptul ca tasteaza este un Bonus/ Malus pe axa negativa dar in sens negativ ( !!!)
    Recomandare : Ignora ! O fac de vreo 2 ani si ma simt excelent !

  33. @#Bolsevicul capitalist reformat
    Multumesc pentru urari si va doresc si eu sanatate si La Multi ani! Cat despre numitul Charlie, faptul ca este tampit este deja de notorietate publica. Il ignor pe Charlie cu grija, dar de data asta am observat numele meu in comentariul lui si i-am dat o scurta replica. Totusi eu nu am spus ca este si caine turbat, ci doar ca are comportament de caine turbat. Asa merge? Adica un tempit cu comportament de caine turbat? Nu prea stiu ce i-a declansat turbarea, m-a acuzat de niste comentarii la editorialul domnului Nistorescu despre mosneagul varan, iar eu nu am facut comentarii la acel editorial. Concluzia a fost ca doar un tampit poate sa acuze de ceva existent doar imaginatia lui bolnava. Sa nu mai spun ca acuzatiile lui la adresa mea merg departe in istorie, cred ca inainte de aparitia crestinismului care-i supara lui foarte tare existenta parazitara mizerabila.

  34. Dintr-un anticomunism primitiv aceleaşi greşeli repetate la nesfârşit: idei clare, foarte bune şi necesare golite de sens şi credibilitate prin comparaţii aberante care permit ridiculizarea opiniilor sănătoase. Exact de această realitate, cam generalizată în mass-media, profită cei care pun „România la colţ”.

  35. Cum sa „rectioneze Preseditele Romaniei ” ? Noi avem Presdinte ? Vreti sa spuneti ca acest ” niste penal cocotat la varful statului” mafiot esuat,vorba lui si a lui Basescu,alt penal,niste cozi de topor cat se poate de groase la obraz,dar si la figurat,ar fi ” Presedintele Romaniei ” ? Pas cu pas vedeti ce se intampla,acesti slugoi vanzatori de Tara,cu acordul tacit al Parlamentului meu intesat cu securistii mei,si cu alti ” oficiali ” adormiti,tampiti,cu frica in oase,isi fac de cap dupa cum li se dicteaza.

  36. Stimate domnule Vlad,
    Alături de milioane de români, subscriu în totalitate la comentariul dvs.
    Decizia CJUE lovește nemilos interesele constituționale doar ale țărilor est-europene. Dintre acestea – până acum – doar Ungaria și Polonia s-au opus vehement / public.
    România tace. Prin tăcerea sa, România face jocurile forțelor politice interne și externe interesate ca România să nu mai fie o țară suverană, independentă !
    Folosesc acest prilej pentru a vă ruga să comunicați public părerea dvs. privind comentariul meu la postarea dvs. la articolul „Să fim buni români” („Cotidianul” – 28.12.2021).
    Am aflat cu satisfacție că acest comentariu a fost luat în considerare de către autorul unei postări afișate pe site-ul domnului prof.dr. Adrian SEVERIN, autorul articolului „Să fim buni români”.
    Vă mulțumesc !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.