Teatrul Naţional Bucureşti
“Idolul şi Ion Anapoda”
O comedie amară despre căutarea fericirii, scrisă de G.M. Zamfirescu, unul dintre cei mai importanţi dramaturgi interbelici. Eroul piesei, un subtil raţionalist, îşi construieşte personalitatea prin iubire, delicateţe şi printr-o încredere neclintită în puritatea valorilor morale.
„Duceţi-vă să vedeţi acest cuceritor spectacol! Veţi pleca încântaţi de ritmul şi umorul special pe care Ion Cojar îl imprimă acestei dulci-amare comedii. Veţi avea palmele încinse de atâta aplaudat! Cum să nu-l aplauzi pe Dan Puric – el e Ion cel Anapoda, desigur! -, care şi cu acest rol ne demonstrează că se joacă, precum un veritabil magician, cu harul lui, scoţând la iveală, cu fiecare rol pe care-l creează, alte şi alte scânteieri de inteligenţă, de spirit, de haz, de originalitate. Toţi sunt excelenţi în spectacol. Şi Ileana Olteanu, şi Irina Cojar, şi Mimi Brănescu, şi Matei Alexandru, şi Afrodita Andone. Dar cu totul extraordinară este Ileana Stana Ionescu, cea care apărea şi în varianta de acum 15 ani a spectacolului, tot în rolul Stăvăroaiei”, apreciază Silvia Kerim.
Regia: Ion Cojar. Scenografie: Ştefania Cenean, Ştefan Caragiu.
Distribuţia: Dan Puric, Ileana Stana Ionescu, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Irina Cojar, Silviu Biriş, Alexandru Hasnaş, Afrodita Androne, Erika Băieşu.
Vineri, 3 ianuarie, la ora 19.30, la Sala Studio.
“Încă-i bine”
Rodica Popescu Bitănescu în Încă-i bine
După ce a debutat cu succes în dramaturgie cu spectacolul „Cinci femei de tranziţie”, Rodica Popescu Bitănescu, interpretă şi regizoare, ne oferă o nouă incursiune la fel de incitantă şi de acidă în cotidian.
Cu vervă, cu haz, dar şi cu o undă de gravitate, dialogurile dezvăluie atitudini şi comportamente confruntate cu subiecte „la zi” dintre cele mai variate: de la succesul agramaţilor în afaceri la stupiditatea emisiunilor de televiziune, de la dependenţa de calculator la mediocritatea clasei politice, de la hrana ecologică la salvarea conştiinţelor prin credinţă etc.
Un spectacol având toate şansele să se joace, ani de-a rândul, cu săli pline.
Regia: Rodica Popescu Bitănescu.
Distribuţia: Cezara Dafinescu, Andrei Duban, Vitalie Bichir, Eugenia Maci, Eduard Adam, Oana Vânătoru, Irina Cojar, Ecaterina Nazare, Rodica Popescu Bitănescu.
Vineri, 3 ianuarie, ora 20.00, la Sala Mică.
“Nebun din dragoste”
Diana Cavallioti şi Gavril Pătru în Nebun din dragoste
O piesă a unuia dintre cei mai cunoscuţi dramaturgi contemporani, Sam Shepard, un artist revoltat şi nonconformist, celebru nu numai în lumea teatrului, dar şi în industria de film de la Hollywood.
„O poveste despre iubiri vinovate şi secrete tragice de familie, despre trecutul care se transformă într-un demon ce naşte în protagonişti un puternic conflict interior care devine sursă a violenţei şi iraţionalităţii pasiunilor şi acţiunilor lor. Un spectacol provocator despre dragoste şi demonii ei, dar şi despre diferenţa uneori periculoasă, alteori salvatoare dintre realitatea individuală, subiectivă şi realitatea brută a faptului întâmplat”, declară regizorul Claudiu Goga.
Decoruri: Ştefan Caragiu. Costume: Liliana Cenean. Muzică: Valentin Luca.
În distribuţie: Gavril Pătru, Diana Cavallioti, Mihai Călin, Ioan Andrei Ionescu, Camelia Moise.
Vineri 3 ianuarie, la ora 20.00, la Sala Atelier.
“Omul care a văzut moartea”
Costel Constantin, Adela Mărculescu şi Florentina Ţilea în Omul care a văzut moartea
Planuri electorale date peste cap într-un oraş de provincie! Din cauza vieţii grele, un cetăţean a încercat să se sinucidă. În ultima clipă, este scos din apă. Salvatorul lui este declarat Omul Zilei. Oraşul îl vrea primar, familia este dezbinată. Politica va învinge dragostea?
Deznodământ tulburător! Informaţii noi arată că povestea a fost doar o farsă. Un impostor a înscenat totul în detaliu. Cine este până la urmă Omul care a văzut moartea şi a bulversat viaţa unui oraş?
Victor Eftimiu a scris imens: 140 de volume, 40 de piese, 200.000 de versuri, 5.000 de articole literare şi a ţinut 1.000 de conferinţe publice. Comedia “Omul care a văzut moartea” trezeşte şi astăzi interesul pentru că pare ruptă din realitatea imediată. Haimanaua simpatică şi plină de haz, de tip hollywoodian, ajunge pe scena TNB în interpretarea lui Lari Giorgescu, tânărul actor nominalizat la ultima ediţie a Premiilor UNITER la categoria cel mai bun actor (pentru performanţa din “D’ale noastre”).
„Redimensionând statura şi personalitatea lui Al. Filimon, Costel Constantin propune (…) un «bărbat încă vital» care, din blajin şi cvasiresemnat devine împătimit, care îşi dezvăluie în chip neaşteptat noi energii şi noi resurse de demnitate şi luptă pentru a-şi împlini «visul».
De admirat este şi Adela Mărculescu. Actriţa conferă Ralucăi Filimon (rol pe care l-a mai jucat, tot la Naţional, în 1997!) naturaleţe, căldură şi atent nuanţată implicare; o prezenţă ce dezvăluie un bogat evantai expresiv: sinceră preţuire, supunere tăcută, tăcere «diplomatică», tentative de semnalare a erorilor, şi de arbitrare între «pietrele tari» etc.
O compoziţie extrem de minuţioasă şi foarte atent elaborată şi executată ne propune şi Marius Bodochi. În Vagabondul, Lari Giorgescu se remarcă prin eforturile succesive de compoziţie şi prin dezinvoltura cu care alternează măştile. (…) Ipostazele insolenţei Vagabondului cu o aroganţă şi un tupeu ce ating absurdul, ca şi toate schimbările de identitate – atestă o bună energie şi sunt credibile. Iar replicile Vagabondului rostite de Lari Giorgescu rămân vii şi păstrează prospeţimea”, notează criticul de teatru Natalia Stancu.
Regia: Dan Tudor. Scenografie: Corina Grămoşteanu. Muzică: Gabriel Basarabescu.
Cu: Costel Constantin, Adela Mărculescu, Marius Bodochi, Florentina Ţilea, Răzvan Oprea, Lari Giorgescu, Tatiana Oprea.
Vineri, 3 ianuarie, ora 20.00, la Sala Pictura.
“Bârfe, zvonuri şi minciuni”
Marius Bodochi în Bârfe, zvonuri şi minciuni
În piesa dramaturgului Neil Simon, pusă în scenă de Ion Caramitru, o întâmplare bizară se petrece în casa viceprimarului New York-ului, chiar la aniversarea căsătoriei. Crimă? Tentativă de sinucidere? Sau şi una, şi cealaltă? Misterul trebuie elucidat pe loc de către invitaţii la petrecere, orice scurgere de informaţie le-ar pune în pericol cariera.
Suntem martorii unei situaţii atât de grave încât suspansul se amplifică, spaima devine comică, umorul erupe.
Cu o acţiune construită în stilul filmelor poliţiste, dar în ritm de comedie, piesa lui Neil Simon, celebrul scenarist şi dramaturg american, pare desprinsă din realitatea imediată. Dacă vă sună cunoscută ştirea că „un personaj” a încercat să se sinucidă, iar glonţul doar i-a atins urechea, este o simplă coincidenţă… Orice asemănare cu personaje din viaţa reală este pur întâmplătoare.
Decoruri: Cătălin Ionescu Arbore. Costume: Liliana Cenean. Ilustraţie muzicală: Ion Caramitru.
Distribuţia: Monica Davidescu, Marius Bodochi, Cecilia Bârbora, Silviu Biriş, Rodica Ionescu, Armand Calotă, Oana Ioachim, Florentina Ţilea, Gavril Pătru, Victoria Dicu, Dorin Andone.
Specacolul poate fi vizionat sâmbătă 4 şi duminică 5 ianuarie, la ora 19.30, la Sala Studio.
“Micul Infern”
Ilinca Goia şi Liviu Lucaci în Micul Infern
O comedie despre iadul conjugal, aşa cum numim, cei mai mulţi dintre noi, instituţia matrimonială, un spectacol care propune publicului contemporan – pentru care o căsnicie de peste patru decenii poate părea curată utopie – un elogiu al vieţii de familie, semnată de Mircea Ştefănescu.
Un text la fel de actual azi, ca la data scrierii lui, în 1948, prin măiestria construcţiei şi a dialogului, prin hazul şi ironia replicilor, “Micul Infern” este o veritabilă comedie umană. O piesă la care vom afla dacă povara jugului conjugal se suportă mai uşor în trei şi dacă micul infern al căsniciei se poate transforma în Paradis.
„Distribuţia se pliază pe conceptul regizoral şi îl serveşte remarcabil. Pentru că atât rolurile cheie, cât şi cele secundare sunt ireproşabil interpretate. (…) Ileana Stana Ionescu … Actriţa deţine mijloace magice de expresie aplicate personajului, ce pare o bătrânică aparent inocentă, dar care spionează fiecare manifestare din familie şi o comentează prin nuanţarea sensului comic al replicii. Se fereşte de orice exagerare revuistică pentru a scoate personajul în prim plan şi susţine continuu relaţionarea cu partenerii, astfel realizează un rol de zile mari. (…) «Micul infern» va câştiga şi de astă dată pariul cu Marele Public, oferind un spectacol de comedie longeviv pentru că beneficiază şi de o distribuţie de elită căreia regizorul i-a speculat harul pentru o comedie de calitate”, comentează criticul Ileana Lucaciu.
Regia şi ilustraţia muzicală: Mircea Cornişteanu. Scenografie: Clara Labancz.
Distribuţia: Ileana Stana Ionescu, Rodica Popescu Bitănescu, Ilinca Goia, Liviu Lucaci, Marius Rizea, Dragoş Stemate, Daniel Badale, Fulvia Folosea.
Spectacolul este programat sâmbătă, 4 şi sâmbătă 5 ianuarie, la ora 19.30, la Sala Pictura.
Odeon
Concert extraordinar de Anul Nou
Violonistul Răzvan Stoica
Fundaţia “Calea Victoriei” şi “Teatrul Odeon” vă invită sâmbată, 4 ianuarie, 2014, de la 19.00, la Sala Studio, la “Concertul Extraordinar de Anul Nou”, susţinut de “Silvestri Orchestra”, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. În program: “Anotimpurile” de Antonio Vivaldi, în interpretarea solistului Răzvan Stoica pe o vioară Stradivarius, şi “Anotimpurile de la Buenos Aires” de Astor Piazzolla (aranjament Frans Wagner), interpretat de pianista Andreea Stoica.
“Anotimpurile, «timpurile anului»… Întotdeauna mi-a plăcut să caut sensul dincolo de suprafaţa cuvintelor sau lucrurilor, interogându-le până la transparenţă. Aşadar, Timpul, această oglindă curgătoare a eternităţii, în două viziuni: şcoala veneţiană a barocului târziu de secol XVIII (Vivaldi) şi Buenos Aires-ul acelui straniu secol XX, atât de frumos descris de Borges (Piazzolla). Muzica fiind un exerciţiu al libertăţii, îmi este imposibil să evit asocierea cu vedutele lui Francesco Guardi şi cu povestirile personajelor borgesiene. Imaginea şi cuvântul, cuprinse în sunet. Frumos, zic eu, merită încercat!”, mărturiseşte Tiberiu Soare.
Violonistul român Răzvan Stoica a primit titlul de “Noul talent al anului 2013” la concursul „New Talent” de la Bratislava, fiind primul muzician român care reuşeşte această performanţă în istoria de 44 de ani a acestui concurs, iniţiat de Sir Yehudi Menuhin. „New Talent” este cea mai importantă competiţie pentru tineri instrumentişti între 18 şi 28 ani, derulată sub semnul “Uniunii Europene de Radio”. Radio România Muzical îl recomandă pe Răzvan Stoica drept una dintre noile stele ale violonisticii româneşti. Are în palmares aproape 30 de premii naţionale şi internaţionale. Din 2009, violonistul român cântă pe o vioară “Stradivarius, Queen ex-Ernst”, din 1729, pe care a câştigat-o la o competiţie desfăşurată la Salzburg, unde a avut 170 de contracandidaţi.
“Un Tango Mas”
Un tango mas
“Tangoul nu este un dans gregar, ci mândru şi individual. Dansezi sincer şi total, iar un dans bun ţi-l aminteşti câteva zile după miloga – ca o piesă de teatru bună, pe care ai văzut-o într-o seară.
Cu cât dansezi mai mult tango, cu atât îţi vine mai greu să îl explici în cuvinte cuiva care nu l-a încercat niciodată. Pentru privitor tangoul pare adesea pasional, erotic etc. etc. – lista de clişee este arhicunoscută. Din interior, tangoul este intim, personal, cald şi primitor. Este suma tuturor emoţiilor umane şi, da, bineînţeles, poate deveni şi pasional, erotic etc. etc., dar asta numai dacă dansatorii, amândoi, şi ea şi el, aleg acest lucru. Privitorii sunt preocupaţi de obicei de picioarele dansatorilor de tango. Dansatorii sunt preocupaţi de îmbrăţişarea care îi uneşte şi îi mişcă. Privitorii îşi exprimă adesea aprecierea faţă de spectaculozitatea dansului. Dansatorii vor să fie apreciaţi doar de partenerii de dans”, consideră muzicianul Daniel Măndiţă.
Un spectacol de Răzvan Mazilu. Direcţia de scenă: Alexandru Dabija.
Costume: Wilhelmina Arz. Coloana sonoră: Răzvan Mazilu şi Daniel Măndiţă. Decor & light design: Alexandru Dabija.
Cu: Răzvan Mazilu, Monica Petrică şi Clubul “TangotangenT”, coordonator Daniel Mandiţă: Amalia Iscu, Anisia Popescu, Cristina Pătru, Monica Şurubariu, Lucian Stan, Gilbert Iscu, Laurenţiu Lungianu.
Duminică, 5 ianuarie, la ora 19.00.
“Titanic Vals”
Titanic Vals la Teatrul Odeon
Comedia “Titanic Vals” nu şi-a pierdut cu nimic prospeţimea, chiar dacă a văzut lumina rampei acum 81 de ani. Secretul longevităţii ni-l dezvăluie chiar dramaturgul: „acţiunea se petrece în zilele noastre, în orice oraş unde există soacre, neveste şi prefecturi”.
Un naufragiu, o moştenire neaşteptată, un candidat surpriză pentru un loc în parlament, un testament misterios, discursuri politice „piramidale” şi buclucuri sentimentale, lovituri de teatru şi răsturnări de situaţie, într-un spectacol-satiră ce dezvăluie noi perspective asupra umorului lui Tudor Muşatescu.
Regia: Alexandru Dabija. Decoruri: Helmuth Stürmer. Ilustraţia muzicală: Vasile Manta.
În distribuţie: Ionel Mihăilescu, Antoaneta Zaharia, Dorina Lazăr, Nicoleta Lefter, Sabrina Iaşchevici, Marius Damian, Ruxandra Maniu, Ioan Batinaş, Alexandru Papadopol, Pavel Bartoş, Rodica Mandache, Anda Saltelechi, Dan Iosif.
Miercuri, 8 ianuarie, la ora 19.00.
Teatrul Maghiar de Stat din Cluj
“Adaptare după Caragiale în cădere liberă: Leonida Gem Session”
Leonida Gem Session. Foto Istvan Biro
Versiunea scenică este semnată de Gábor Tompa şi András Visky.
Se pare că astăzi luptele politice arhicunoscute din operele lui I.L. Caragiale nu se mai termină cu tradiţionalul ”pupat Piaţa Independenţei”. Adversarii tind spre discreditarea şi nimicirea celuilalt şi vârtejul puterii îi absoarbe într-atât încât sunt ca împăraţii romani care erau convinşi că sunt descendenţii zeilor şi deci şi-au revendicat puterea şi privilegiile. În ziua de azi partidele politice nu cred că a rămâne fideli programului lor ar fi o virtute şi preiau, fără scrupule, lozincile celor mai înverşunaţi duşmani, dacă aceasta este singura modalitate de a acapara puterea. Legile şi constituţia au devenit în mâna lor jucării pe care le pot schimba din clipă-n clipă, fiind convinşi că sunt deasupra acestora.
La aproape 25 de ani după schimbarea din ’89 se înteţesc întrebările la care degeaba am căutat răspuns şi în lipsa cărora probabil că ”scăpăm” şi de ultima noastră şansă în ce priveşte rezolvarea problemelor noastre existenţiale. Dacă evenimentele trecutului apropiat şi rolul celor care au avut un rol în el nu devin total transparente, atunci putem considera ”schimbarea de regim” un fel de rebeliune de pe strada lui Conu Leonida, adică o piesă regizată de putere care demonstrează de fapt că nu va fi niciodată revoluţie adevărată.
Cui i-e frică şi astăzi de I.L. Caragiale, profetul teatral care privind stupefiat evenimentele de azi, şi-ar cumpăra din nou un bilet numai “DUS” spre Berlin?
Este oare Caragiale depăşit?
Regia: Gábor Tompa. Decorul şi costumele: Carmencita Brojboiu. Dramaturgia: András Visky. Muzica: Vasile Şirli. Mişcare scenică: Ferenc Sinkó.
Cu: András Hatházi, Zsolt Bogdán, Miklós Bács, Gábor Viola, Loránd Farkas, Szabolcs Balla, Róbert Laczkó Vass, Kati Panek.
Marţi, 7 ianuarie, ora 20.00.
“Victor sau copiii la putere”
Victor sau copiii la putere
Curentele de avangardă, printre care şi suprarealismul, resping categoric genurile tradiţionale. În principiu, ele resping şi teatrul, considerându-l doar o întreprindere comercială menită să satisfacă nevoile societăţii burgheze. Nu exclud însă posibilitatea de a folosi, din când în când, mijloacele de expresie ale teatrului. Este însă neacceptabil pentru ele ca cineva să fie interesat de teatru mai serios sau pe o perioadă mai lungă.
Ei bine, monsieur Roger Vitrac a fost şi el un reprezentant de seamă al suprarealismului, până când a început să scrie piese şi a fondat un teatru, împreună cu Antonin Artaud şi Robert Aron. Cei trei au întemeiat unul din teatrele cele mai revoluţionare ale primei jumătăţi a secolului XX, “Théâtre Alfred Jarry”, care a funcţionat între 1926 şi 1930, drept care suprarealiştii l-au exclus pe Vitrac din gruparea lor.
În ciuda excluderii şi a anatemei, este de netăgăduit faptul că piesa lui Vitrac, pe care “Comédie des Champs-Elysées” a prezentat-o în 24 decembrie 1928, “Victor sau copiii la putere”, nu este o dramă suprarealistă sau cel puţin nu este marcată prea mult de particularităţile stilului.
Privind lista de personaje a dramei, s-ar părea că avem de-a face cu una dintre piesele de bulevard care copleşeau scenele pariziene din acea vreme. Însă după ce aflăm că protagonistul, care îşi sărbătoreşte a noua aniversare, Victor, are o înălţime de 181 de centimetri, începem să ne dăm seama că nu este vorba neapărat de reprezentarea realistă sau imitaţia unui segment din viaţa burghezilor. Prima scenă aduce deja o serie de provocări: Victor, copilul de nouă ani, o manipulează pe cameristă spărgând o vază de Sèvres de mare valoare, după care o suspectează de servicii sexuale oferite patronilor săi. Iluzia lumii şi a valorilor burgheze se prăbuşeşte în câteva clipe, imaginea acestei lumi răsturnate pe dos fiind întărită şi de schimbul de replici dintre cameristă şi copil:
LILI: Victor a înnebunit. Un copil nu se poartă aşa.
VICTOR: Nu este aici niciun copil! Şi nici n-a fost vreodată!
Ne confruntăm cu o lume bulversată care şi-a pierdut valorile, în care adulţii citează lungi pasaje din enciclopedia Larousse, vorbesc simultan şi se comportă ca nişte copii. Nu ne mirăm că Victor îl „călăreşte” pe generalul Lonségur sosit la cină, că adulţii îşi trăiesc poftele sexuale excesive şi se înşală în faţa copiilor, că o doamnă apărută din întâmplare şi chinuită de gaze intestinale, Ida Mortemart, este cea care trezeşte în Victor sentimente adevărate, şi că după plecarea ei toată lumea o ia razna, comportamentul uman devine imprevizibil, iar funcţionarea limbii contrazice regulile minţii lucide.
Toate acestea ne duc cu gândul la marca mişcării suprarealiste: viaţa este de fapt vis, halucinaţie, hipnoză.
Regia: Silviu Purcărete. Scenografia: Dragoş Buhagiar. Muzică: Vasile Şirli.
Cu: Áron Dimény, Zsolt Bogdán, Emőke Kató, Csilla Varga, Csilla Albert, Ervin Szűcs, Andrea Vindis, József Biró, Imola Kézdi, Levente Molnár.
Miercuri, 8 ianuarie, ora 20.00.
“Dantelă”
Dantelă
Adaptare scenică de Kornélia Góli şi Kinga Mezei, bazată pe romanul lui Angi Máté: “Mamó”.
“Piesa lui Angi Máté este asemeni unei bucăţi de dantelă veche. O confesiune însăilată din frânturi de amintiri, o mărturisire a unui copil orfan. Un puzzle format din destine care se ating întâmplător unele de celelalte. O înşiruire de fotografii vechi. Un lung monolog care reînsufleţeşte personaje ale copilăriei, locuri, culori, mirosuri, emoţii şi suferinţe. Toate acestea sunt redate prin ochii unei copile singuratice ale cărei zile triste şi pline de sărăcie sunt ţesute, în imaginaţia ei, asemeni unei dantele. Vorbele ei naive şi neobişnuite sunt în contrast cu întunecimea poveştii, cu slăbiciunea lui Mamó şi dificultăţile de zi cu zi. Cu inocenţă şi naivitate, ea se aruncă în lume cu micuţul ei cap înainte, dorind să aparţină cuiva, pentru că este, de fapt, complet singură”, apreciază Kinga Mezei, regizoarea spectacolului.
Dramaturgia: Kornélia Góli, András Visky. Decor: Kinga Mezei. Muzica: Szilárd Mezei. Foto: Péter Fülöp.
Muzicieni: Viola Csiszér, Kinga Szabó Kati, Attila Szabó József.
Cu: Andrea Kali/Csilla Albert, Melinda Kántor, Anikó Pethő / Enikő Györgyjakab, Sándor Keresztes, Loránd Váta, Balázs Bodolai, cât şi muzicienii: Viola Csiszér / Anna Szallós-Kis, Kinga Szabó Kati, Attila Szabó József.
Joi, 9 ianuarie, ora 20.00.
“Bolero”
Bolero
“După premiera piesei «Bolero» ca teatru-lectură, András Visky m-a întrebat: «de ce ai scris o piesă, nu altceva?». N-am putut răspunde în momentul acela, dar acum, după doi ani şi multe alte încercări, aş zice: pentru că în dramă nu poţi vorbi în echivocuri. Nu găseşti descriere de peisaj, portrete şi alte pasivităţi similare: tot ce trebuie dezvăluit este spus de cei care nu doresc să spună totul. Pentru mine cea mai mare provocare este să dezvălui secrete pe care caracterele nu doresc să le arate, dimpotrivă, dau din mâini şi din picioare luptând să protejeze secretul”, mărturiseşte autorul Péter Demény.
Regia: István Albu. Decor: Tibor Tenkei. Costume: Gyopár Bocskai. Sunet, imagini video: Zsolt Kerekes.
Cu: Kati Panek, Imola Kézdi, Loránd Farkas, Sándor Keresztes.
Vineri, 10 ianuarie, ora 20.00.
“L-am servit pe regele Angliei”
L-am servit pe regele Angliei
La sfârşitul spectacolului, Profesorul citează dintr-un poem a lui Robert Desnos, unde Fata se întâlneşte cu Taurul. Cei care vorbesc limba franceză şi au anumite cunoştinţe de mitologie greacă înţeleg aluzia făcută de autor la răpirea Europei de către Zeus. Însă limba franceză şi limba clasică greacă au dispărut deja de pe paleta culturii europene. Despre acelaşi lucru scrie şi Bohumil Hrabal. Despre răpirea Europei şi dispariţia lumii secolului trecut. Scrie despre viaţă într-o eră a trecerii. NOI SUNTEM ULTIMII ROMANI. Consemnează despre era a cărei motto a devenit: Să piară lumea veche şi stricată! În romanul său pseudoautobiografic, “Proluky” (Locuri virane), există un moment în care autorul stă pe marginea râului Rokytka – unde trăia pe vremea exilului său din viaţa literară, la marginea oraşului Praga – şi face focul din mobilele aruncate. Acest foc are un rol purificator, însă autorul este conştient de faptul că se încălzeşte din rămăşiţele propriei lumi; şi el s-a născut într-un pat burghez făcut de mâini de meşteşugari. Aceasta este soarta multora: să se uite şocaţi cum se spulberă biblioteca alexandrină în timp ce se încălzesc la flăcările ei. Tot din această experienţă s-a născut faimoasa propoziţie a lui Bulgakov: “Manuscrisele nu se ard!”.
Hrabal scrie despre dispariţia unei lumi ideale, o Europă a începutului de secol XX, al cărei echilibru este sfărâmat de istorie. Dar nu asta ne aşteaptă pe toţi, la capăt de drum? Frângere către moarte? Oare Hrabal nu vrea să vorbească, în fapt, despre viaţa trăită la umbra sfârşitului? Dincolo de metafora fluidă şi diafană a sfârşitului unei Europe de secol XX, povestea lui Jan Díte este şi o confesiune existenţialistă a omului contemporan ce priveşte cu zâmbet amar către trecut.
Adaptare scenică de David Jarab. Traducerea în limba maghiară: István Vörös. Regia: Michal Dočekal. Dramaturgia: Noémi Vajna. Muzică originală: Ivan Acher. Costume: Carmencita Brojboiu. Decor: Martin Chocholousek. Mişcare scenică: Ferenc Sinkó.
Cu: Zsolt Bogdán, Enikő Györgyjakab, Áron Dimény, József Biró, Csilla Varga, Ferenc Sinkó, Attila Orbán, Loránd Váta, Balázs Bodolai, Andrea Vindis, Szabolcs Balla, Emőke Kató, Csaba Marosán, Miklós Bács, Éva Imre, Levente Molnár, András Buzási, Gábor Viola, Csilla Albert.
Sâmbătă, 11 ianuarie, ora 20.00.
