Bărbatul a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor calificat, după ce pe 29 ianuarie 2024 și-a lovit intenționat cu mașina vecinul, potrivit ebihoreanul.ro În urma impactului, victima a fost aruncată într-un șanț, iar copilul, deși speriat, a scăpat cu viață. Ambii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Agresorul a fugit imediat după incident, dar a fost identificat și reținut de autorități după o perioadă în care s-a ascuns. Judecătorii au decis și plata a câte 30.000 de euro despăgubiri pentru fiecare dintre victime, interdicția de a ocupa funcții publice timp de cinci ani după executarea pedepsei, precum și confiscarea vehiculului folosit la comiterea faptei. Sentința reflectă gravitatea faptei și intenția clară a inculpatului de a face rău victimei.
Incidentul a avut loc în satul Surduc, comuna Copăcel. Potrivit anchetatorilor, între cei doi bărbați exista un conflict mai vechi. Martorii au surprins momentul în care atacatorul a întors vehiculul și a încercat să lovească încă o dată victima, însă aceasta a reușit să se ferească. Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Bihor au intervenit după ce tatăl a sunat la 112, iar agresorul a fost găsit ascuns în propria curte.
Evenimentul s-a petrecut in Ianuarie 2024 ! Ori Madalina Hodea nu are ce scrie si se afla in treaba, ori sentinta s-a dat numai acum.Sa clarificam situatia .