Astăzi, la ora 19.00, primarul sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă, introduce în circuitul cultural bucureştean un nou şi modern spaţiu din Capitală, “Casa Artelor”.
Spaţiul este destinat comunităţii locale a acestui sector, iar introducerea lui în circuitul cultural bucureştean va fi marcată de un excepţional recital de muzică clasică, susţinut de pianistul Horia Mihail, care, cu această ocazie, va inaugura pianul “Steinway”, bijuterie a “Casei Artelor”, aflat în Sala de concerte “George Enescu”. De asemenea, 20 de lucrări de artă modernă semnate de cinci artişti plastici români, Bogdan Hojbotă, Adela Bonat, Misha Diaconu, Aniela Ovadiuc şi Mihai Ungureanu, vor înnobila spaţiul “Casei Artelor” pe toată perioada evenimentului. În Sala “Constantin Brâncuşi” va avea loc o expoziţie cu fotografii din timpul naşterii acestei clădiri.
“Casa Artelor”, situată în str. Gheorghe Petraşcu nr. 49, este construită pe o suprafaţă de 1.565 metri pătraţi şi dispune de un număr mare de spaţii cu multiple funcţionalităţi, precum două amfiteatre în aer liber cu o capacitate de 200 de locuri fiecare; o sală de concerte de 192 locuri, unde pot avea loc şi spectacole de dans, de teatru, dar şi conferinţe; o sală dedicată artelor plastice; două săli de coregrafie; 35 de săli de studiu a instrumentelor muzicale; două săli pentru ansambluri instrumentale şi corale; o sală pentru concerte camerale şi un studio de înregistrări.
Regia şi scenografia evenimentului sunt semnate de Alice Barb.