Un președinte paralel într-o țară în derivă

Iohannis a organizat o conferință de presă, crezând că are tolba plină după excursiile sale la Bruxelles și la Madrid.

A început triumfalist, afirmând că, în urma celor două summit-uri, „România este un actor foarte implicat în politica europeană și în politica de securitate” și că, de acum încolo, este „mai bine apărată și mai bine protejată”. E uşor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune, înşirând cuvinte goale, ce din coadă au să sune…

Atingând coarda securității naționale, Iohannis crede că lumea va cădea pe spate și-l va privi ca pe un erou al luptei pentru apărarea fruntariilor. Nimic mai fals. Decizia de angrenare a României într-o cursă militaristă fără precedent este a americanilor. Iohannis este cu semnătura. Și cu primirea unei șepci pe post de acadea, ca să aibă de supt încă un mandat.

România este „implicată în politica europeană” doar în măsura în care primește ordine. Implicarea presupune un rol activ, inițiative, soluții, creativitate. Or, în materie de politică externă, România este mai degrabă atrasă, decât implicată. Este la execuție, nu la creație. Execută ordine, nu propune soluții.

Crezându-se pe caii mari, Iohannis prezintă însă deciziile luate de americani ca fiind rezultatul coordonării sale: „Aceste rezultate nu au venit de la sine și nu au căzut din cer. Aceste rezultate sunt rezultatele unei echipe mari – și Administrația Prezidențială, Externele, Guvernul, reprezentanțele noastre, foarte multă lume a lucrat foarte mult timp. Ca să fie foarte clar, aceste rezultate au fost muncite și folosesc acest prilej pentru a-mi exprima mulțumirea față de toți cei care s-au implicat pentru a obține aceste rezultate”.

Rezultatele glorioase pe care Iohannis pretinde că le-ar fi obținut „prin munca unei echipe foarte mari” la cele două summit-uri – NATO și Consiliul European – sunt două: militarizarea fără precedent a țării, pe costuri imense, și, respectiv, acceptarea drept candidate la UE a Ucrainei și Republicii Moldova.

Aceste rezultate prezentate de Iohannis sunt, de fapt, decizii ale SUA, pe care România le-a acceptat pentru că n-a avut încotro. În aceste decizii nu se regăsește nicio contribuție originală a celor„foarte mulți” despre care vorbește Iohannis că ar fi nădușit pentru astfel de rezultate.

Rezultatele n-au venit desigur din cer. Ele au venit din geografie și de la americani.

Cu privire la statutul primit de Ucraina și R.Moldova de fațadă și cu atâta tam-tam la Bruxelles, cred că ar trebui precizat cel puțin un lucru. Ar fi o jignire fără margini pentru cetățenii români, poate și ai altor state membre, dacă cele două țări vor fi primite în UE peste rând, fără să fie supuse constrângerilor inimaginabile și condițiilor de tot felul pe care România a trebuit să le suporte timp de aproape un deceniu până să fie acceptată.

Iar în privința celuilalt rezultat – că țara este de acum „mai bine apărată și mai bine protejată” – nimic de zis, așa o fi. Dar există și un revers al medaliei: înarmarea crâncenă a României și organizarea de unități militare străine pe teritoriul național nu sunt de natură să relaxeze starea de siguranță a cetățenilor, ci dimpotrivă. Cu atâtea trupe în curte și arme sub pat s-ar putea ca, în loc de mai multă liniște, să avem mai multe motive de îngrijorare.

Pe de altă parte, nu cred că, după experiența României în anii de după război, românii exultă de bucurie că au ajuns să găzduiască din nou trupe străine în țară. A căror întreținere, nota bene, se va face din banii noștri, cum a ținut să precizeze președintele Biden.

Războiul nu e nici temă, nici temere pentru români. Rușii au treburile lor și lista lor cu obiective pe care au anunțat-o din vreme și pe care nimeni n-a băgat-o în seamă.

Interesul transformării zonei dintre Baltica și Marea Neagră într-un butoi cu pulbere este străin de aspirațiile poporului nostru. Românii nu se tem de război, ci de alte lucruri care se petrec în țară și de care Iohannis este incapabil să se ocupe.

La adăpostul tobelor vestitoare ale unui război care nu ne privește, în țară se pregătesc lucruri îngrozitoare. Legea Turnătorilor, legislația Statului Securist, ordinul dat de procurorul general tuturor subordonaților de a nu respecta Constituția țării sunt doar câteva exemple care aruncă România într-o gravă derivă antidemocratică. Totul cu îngăduința iresponsabilă a lui Iohannis.Nu mai vorbesc acum de criza energetică, criza economică, inflația galopantă ș.c.l.

Statul paralel numit și subteran iese sfidător la suprafață, cerând legi pentru propria-i legitimare. Proiectele în discuție nu fac decât să oficializeze statul paralel și să consfințească la vedere puterea ocultei securiste. Prin adoptarea lor, statul securist construit de Băsescu-Petrov și desăvârșit de Iohannis va deveni forma constituțională oficială de organizare a statului român. Că ne place sau nu, că ne vine să credem sau nu, acesta va fi deznodământul.Și să nu ne mai mirăm că tot mai mulți oameni vor da bir cu fugiții dintr-o țară condusă după reguli securiste.

Iohannis este paralel și complice cu intențiile dovedite de legalizare a unor stări de lucruri proprii regimurilor totalitare. Știe de legile securității, dar în loc să ceară în min.1 destituirea celor care au pus pe hârtie astfel de aberații fascistoide, președintele a acuzat presa că a îndrăznit să le dea publicității! Mai grav decât atât, Iohannis a recunoscut că proiectele respective au fost scrise la Cotroceni. Asta înseamnă că au aprobarea sa tacită – din moment ce nu i-a zburat de acolo pe eternul și fascinantul Constantin Dudu Ionescu și pe ceilalți consilieri din Departamentul Securității Naționale. Acești oameni sunt periculoși pentru democrație nu pentru că au scris o lege specifică regimurilor naziste, ci pentru că în anii de grație pe care-i trăim, într-o Europă pretins „a cetățenilor”, sunt capabili să gândească astfel.

Nu cunosc să existe în istoria bolșevismului, a comunismului și cu atât mai puțin a ceaușismului vreo tentativă de a se legaliza profesia de Turnător și de a face din delațiune o virtute națională! Turnători au fost din toate timpurile, dar niciodată această deformație de caracter n-a fost legiferată și protejată. Doar naziștii instituiseră obligația delațiunii despre tot ce era legat de evrei. Era obligatoriu să-i torni pe evrei și pe cei care ascundeau sau protejau evrei.

Aceasta să fie Europa luminilor în care visam să ajungem după 1989? A comisarilor de tip nou, care devin tot mai mult Komisarii de odinioară? Europa timermanșilor care ne impun legi pentru apărarea turnătorilor?

Nu ni s-a spus, în perioada negocierii aderării la UE, că vom fi obligați prin lege să devenim turnători; și că delațiunea va fi o virtute în „noua Europă”; și că vom cotiza pentru susținerea a peste 56.000 de funcționari europeni care vor sta pe spinarea bugetelor naționale; că instituția europeană se va transforma într-un broker de medicamente, mai nou și de gaze naturale, care se va îngriji să le dea cu porția țărilor membre; că decizii administrative ale unor organisme satelit vor deveni mai puternice decât litera tratatelor de aderare; că va trebui să suportăm defilarea timermenșilor prin țară ca vodă prin lobodă; și că luftinspectorii anonimi ai MCV-ului vor fi mai puternici decât miniștrii țării etc etc

Nu cred că există îndeletnicire mai mizerabilă în comportamentul unui om decât turnătoria. Decât delațiunea. Decât trasul cu urechea pe la uși și turnarea celor aflate la comanditarii din umbră.

Nu există nimic mai jalnic și mai degradant decât un astfel de comportament de Iuda.

Aceasta să fie Europa la care visam? A legiferării și protejării a tot felul de turnători în jurul nostru? A celor care poartă microfoane pe sub costume de lux, ca să-i înfunde pe cei cu care stau de vorbă? A doctorițelor de prin spitale, dotate cu microfoane la sutien, ca să-i dea de grindă pe profesorii neagreați de sistem? A celor care dau alarma la Komandament despre elefanții care apar prin birourile de la Guvern? A celor care filtrează toată corespondența din primării și ministere? A celor care aranjează documentele în comisiile parlamentare? A celor din beciul domnesc, trimiși acolo sub acoperire ca să adune probe împotriva arestaților fără probe?

Europa care ne obligă la toate acestea să fi fost oare Europa visurilor noastre?