USL: Proiectele primarului general, blocate în permanenţă de PDL

Uniunea Social Liberală a susţinut sâmbătă că PDL Bucureşti încearcă să inducă în eroare opinia publică, în condițiile în care „toate blocajele şi piedicile” cu care primarul general Sorin Oprescu s-a confruntat în ultimii patru ani au fost determinate de Partidul Democrat Liberal.

„Uniunea Social Liberală denunţă cu fermitate încercarea PDL Bucureşti de a induce în eroare opinia publică şi respinge cu tărie duplicitatea cu care organizaţia condusă de Elena Udrea se manifestă în mod constant. Uniunea Social Liberală doreşte să le reamintească bucureştenilor că toate blocajele şi piedicile cu care primarul general Sorin Oprescu s-a confruntat în ultimii patru ani poartă un singur nume: PDL. Consilierii democrat-liberali, ghidaţi de la partid de Elena Udrea, au pus în permanenţă interesele clientelare în faţa interesului bucureştenilor”, se arată într-un comunicat de presă transmis de USL.

Potrivit sursei citate, în mandatul lui Sorin Oprescu Bucureştiul a început să se dezvolte şi să facă paşi importanţi spre marile capitale europene.

„Pasajul Basarab, Stadionul Naţional, reabilitarea străzilor, renovarea şi modernizarea spitalelor, extinderea şi reabilitarea reţelei de canalizare, modernizarea şi eficientizarea iluminatului public, repararea teatrelor şi cinstirea marilor noştri artişti, reabilitarea şi modernizarea şcolilor şi multe altele reprezintă realizări incontestabile ale primarului Sorin Oprescu, ce au contribuit la creşterea calităţii vieţii bucureştenilor. Iar lucrurile ar fi evoluat cu o şi mai mare viteză dacă PDL nu ar fi pus în permanenţă piedici dezvoltării oraşului”, se susţine în comunicat.

Potrivit USL, organizaţia PDL Bucureşti are o atitudine duplicitară. „Închiderea inelului median pe zona de nord, penetraţia Splaiul Independenţei – Ciurel – autostrada A1 sau bulevardul Uranus sunt doar câteva dintre proiectele de care Bucureştiul are nevoie şi pe care PDL le-a blocat cu obstinaţie, ignorând complet interesele oraşului şi ale locuitorilor săi”, se menţionează în comunicat.

Precizările USL vin după ce liderul consilierilor municipali PDL, Călin Murg, a respins sâmbătă acuzaţiile primarului general, Sorin Oprescu, potrivit cărora nu a avut susţinerea majorităţii în CGMB, acesta afirmând că edilul şef al Capitalei face declaraţii electorale.

Potrivit lui Murg, Oprescu ar urmări să apară ca victimă a PDL în faţa electoratului.

„În toţi cei patru ani, Sorin Oprescu a declarat în apariţiile sale publice că a găsit soluţia pentru ca Bucureştiul să fie guvernat, declara că e mulţumit pentru sprijinul acordat de majoritatea PDL din CGMB, iar acum şi-a schimbat discursul. Odată cu campania electorală, face acţiuni care să potenţeze imaginea USL. Noi l-am susţinut mereu prin vot, atât în comisiile de specialitate, cât şi în plen”, a acuzat Murg, într-o conferinţă de presă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.