Românii nu și-au dorit nimic mai mult decât să trăiască aici la fel ca ceilalți europeni, în prosperitate, cu școli bune și spitale eficiente, într-un cuvânt să scape de sărăcie și nesiguranța zilei de mâine și să se bucure de viață. Acesta a fost singurul și uriașul motiv pentru care ei au ales, aproape în unanimitate, calea Uniunii Europene. În speranța că, treptat, domeniu cu domeniu, totul se va transforma în ceva apropiat de ceea ce ei văzuseră în restul continentului. De aici și lozinca „Vrem o țară ca afară!”, devenită deja obișnuită printre noi.
Ei bine, pare că ne apropiem de o medie europeană cu pași destul de rapizi. În ultimii zece ani, România a reușit să parcurgă un drum excelent în ceea ce privește creșterea economică, părăsind, în statisticile europene, ultima poziție și ajungând astăzi, a 24-a cea mai performantă țară din Uniune, după criteriul PIB/locuitor, în tehnica prețurilor comparabile (Power purchase standars- la standardul puterii de cumpărare):
Am lăsat în urma noastră eterna colegă de grupă valorică Bulgaria, dar și mult mai galonatele Croația și Grecia. Suntem la 69% din media UE ca PIB/locuitor, metodologia PPS. Grecia se află la 68%, Croația la 65% și Bulgaria la 53%. Încă deasupra noastră, Polonia și Ungaria sunt la 73% din media europeană, iar Cehia s-a dus departe-departe de țările estice, la 92% din media europeană.
Totuși, performanța românească din ultimii ani ar trebui prețuită așa cum se cuvine. Așa cum se poate observa, campioana creșterii economice din Uniune în ultimii 10 ani (2009-2019) este Irlanda (6% medie anuală), urmată de Malta (5,7%), apoi Estonia (3,7%), Polonia 93,6%), Lituania (3,5%). Pe locul 5 la egalitate România și Luxemburg (câte 3,1%), clasare onorabilă pentru țara noastră. Suntem deasupra Ungariei (2,7%), a Cehiei (2,4%), a Slovaciei (3%), a Bulgariei (2,3%) și a Croației (1%). Singura țară care s-a contractat în această perioadă e Grecia, cu -2,1% anual, adică economia elenă a pierdut peste o cincime în ultimii 10 ani.
Pare că avem vânt din pupa și, indiferent de guvernele care ne-au condus, țara și-a continuat ascensiunea spre statutul său european, cel puțin ca performanță globală de creștere. Motiv pentru care am început să ne uităm mai atent la „calitatea” vieții aici. Am început să fim extrem de nemulțumiți de lipsa autostrăzilor, de situația jalnică a căilor ferate, de faptul că orice drum la un spital public devine un eveniment riscant în viață, de faptul că școlile noastre par din ce în ce mai departe de modelul european. Am început să ne dorim politicieni integri, am început să fim atenți la excesele aristocrației bugetare, am început să vedem mizeria plagiatelor, a feudalismului din spitale, am început, într-un cuvânt, să avem pretenții de la noi înșine. Și, mai presus de toate, am început să vrem salarii și pensii mai mari, străzi mai curate și mai sigure, concedii relaxante și aer mai curat.
Transformarea structurală a României nu este pe deplin terminată, dar nici nu este chiar un proces îndepărtat. Compoziția economiei românești indică o țară în care ramurile sofisticate sunt mai puțin dezvoltate, dar care își menține o bază industrială importantă.
Avem cea mai mare pondere a agriculturii în PIB: 4,5%, față de o medie UE de 1,8%. la industrie, în schimb, cu 24,1% depășim binișor media Uniunii, de doar 19,7%. La fel și la construcții, responsabile la noi de peste 7% din PIB, mai mult decât media europeană de 5,6%. 20,1% la noi, față de media UE de 19,3% pentru ponderea comerțului, transporturilor, hotelurilor și restaurantelor. Tot o contribuție mai mare ca media europeană (5%) o aduce și sectorul IT&C la noi (6,1%). Stăm mult mai prost la ponderea băncilor și asigurărilor (2,7% fațăp de 4,5%), la imobiliare (7,4% față de 10,8%), la activități independente profesionale, știință și servicii suport (8,7% față de 11,3%) și la administrație publică (15% față de 18,7%). La artă și divertisment, cu 3,7% depășim ușor media continentală (3,3%).
Sigur că pare ușor ridicol să fim „cea mai agricolă” țară europeană, dar să avem importuri de produse agroalimentare cu 2 miliarde de euro mai mari decât exporturile. Dar măcar putem să ne lăudăm cu o industrie chiar importantă pentru economie. Iar la domeniul IT&C stăm chiar bine de tot, în context european, compensând dezvoltarea insuficientă a sistemului financiar, a administrației, a sectorului imobiliar, a celui al profesiilor liberale (avocați, notari, experți, consultanți).
Ei, totuși, la atâtea calități ale României, trebuia să existe și un defect major. Și acela este productivitatea scăzută, penultima ca valoare din Uniune:
Așadar, aici suntem tare departe de media europeană, cu doar 18 000 euro/persoană față de 53 900 euro/persoană. Polonezii sunt la 26 700 euro/persoană, iar ungurii la 23 300 euro/persoană. Grecia se află la 39 800 euro/persoană, iar Croația la 24 800 euro/persoană. dacă ne raportăm însă la productivitatea orară, cu 10,11 euro/oră suntem la o treime din media europeană (33,17 euro/persoană), dar mai aproape de polonezi (13,2 euro/oră) sau unguri și croați (13,5 euro/oră), dar departe de greci (19, 56 euro/oră). Adică e important să crești, dar e la fel de important și cum crești. Degeaba ai o industrie cu pondere mare în PIB, dacă ea nu este echipată corespunzător secolului în care trăim. Lipsa de roboți industriali și de echipamente moderne face ca industria noastră să aibă nevoie de mulți prea mulți oameni pentru a produce mult prea puțin. Despre agricultură, ce să mai vorbim: avea cea mai mare pondere a populației ocupate în agricultură din UE, dar cea mai scăzută productivitate de ramură. Așa se întâmplă când te „fură filmul” și nu ești atent la detalii.
Productivitatea prea mică înseamnă automat salarii prea mici. Iar salariile prea mici înseamnă impozite mici, contribuții la pensii și sănătate mici, putere de consum mică. Productivitatea prea mică mai înseamnă și tensiuni sociale foarte mari, lipsa de personal calificat, o piață a muncii blocată. Productivitatea prea mică, prin salariile prea mici pe care le generează, conduce la depopularea masivă a țării. De aici și cercul vicios al pieței muncii: cu cât pleacă mai mulți români să muncească în străinătate, cu atât mai greu (din lipsă de specialiști) va fi să avem aici o economie care să se dezvolte.
Ajungem și la țara pe care o avem și ne-o construim în ultimii zeci de ani. Ea nu este deloc o țară de tip european, atunci când vine vorba de prioritățile societății. Dacă în Europa se strând de către state impozite și contribuții cam de 45% din PIB, noi nu reușim să strângem mai mult de 32%. Consecința firească este că guvernele europene cheltuie 46,7% din PIB, în vreme ce al nostru nu are la dispoziție decât 34,9% din PIB. Clar? Când mai vorbuim de servicii publice sau de infrastructură să știm de la ce plecăm: România nu poate cheltui decât trei sferturi din banii pe care îi cheltuie celelalte state europene.
Dar hai să vedem și pe ce cheltuie statele europene banii și pe ce îi cheltuie statul român:
Noi cheltuim mult mai mult pe apărare (1,7% față de media UE de 1,2% din PIB) și pe ordine publică (2,2% din PIB față de media UE de 1,7%). Cheltuim mai puțin pe sănătate (4,7% față de 7%), pe educație (3,2% din PIB față de 4,6% din PIB), pe programe economice (4,2% față de media UE de 4,4% din PIB) și pe protecție socială (11,6% față de 19,2% din PIB medie europeană ). Statul nostru consumă mai puțin decât media UE (4,6% din PIB față de 6% din PIB) și cheltuim cam la fel pe protecția mediului (0,8% din PIB) și pe cultură și divertisment (cam 1% din PIB), dar dăm mai mulți bani pe programele de locuințe (0,9% din PIB, față de media UE de 0,6% din PIB).
Deci, prioritățile statului nostru sunt: apărarea, ordinea publică și construcția de locuințe. Ale europenilor sunt educația, sănătatea, investițiile și asistența socială. Încă o dată, să nu existe dubii: statul nostru cheltuie pe apărare cu 50% mai mult decât media europeană, cu 20% mai mult decât media europeană pe poliție și jandarmerie și cu 40% mai puțin decât europenii pe sănătate, cu o treime mai puțin ca europenii pe educație și cu 40% mai puțin ca europenii pe protective socială.
Eu pot să admit că ceea ce strângem la bugete e mai puțin cu 25% la noi decât media UE. Dar atunci de ce nu alocăm la educație 75% din media UE, ci doar 66%? Sau la sănătate de ce alocăm 75% din media UE, ci doar 60%? Aceeași întrebare și la protecție socială, că tot ne pierdem sute de ore discutând la nesfârșit eterna problemă a majorării pensiilor?
La final, pentru a vă supăra de tot, vă mai dau o pastilă amară: România are cea mai mare pondere a veniturilor din TVA neîncasate din Uniunea Europeană:
Sursa: https://ec.europa.eu/taxation_customs/sites/taxation/files/vat-gap-factsheet-2020_en.pdf
6,6 miliarde de lei am pierdut din neîncasări de TVA în 2018 și sumă similară în 2019. Adică o treime din TVA-ul corespunzător consumului din România nu mai ajunge la buget. 3% din PIB.
Sursa: https://ec.europa.eu/taxation_customs/sites/taxation/files/vat-gap-full-report-2020_en.pdf
An de an, bugetul României pierde 3 procente din PIB, 10% din totalul veniturilor bugetare, pentru că birocrația statului nu reușește să încaseze TVA! Premierul sau ministrul care mai întreabă de surse de finanțare atunci când se află la guvernare ar face bine să citească și acest raport.
Concluzia? Vrem o țară ca afară dar să nu ne plătim impozitele ca afară, ci cum și cât vrem noi. Vrem o școală ca afară, dar să plătim cum și cât vrem noi pentru asta. Vrem spitale ca afară, dar nu să și plătim pentru asta. Vrem pensii ca afară, dar din contribuțiile pe care nu le plătim. Vrem o țară ca afară, dar preferăm să plătim poliția, nu profesorii. Sigur vrem noi o țară ca afară?
vreau_sa_stiu Ti-a soptit tie Dragnea ? Dragule,m legislatia din Romania e de vna daca se intampla asa ceva. Si apoi,ia sa te intreb,spagile cine le ia? Baiete,gargara asta ieftina tine doar la voi in psd.