Președintele Klaus Iohannis e acuzat, și, pe bună dreptate, că a furat startul în campania pentru alegerile prezidențiale. Nu e singurul. În 2009, Traian Băsescu ne rânjea de pe toate gardurile tot cu vreo două luni înainte de data oficială pentru campanie și nici Ponta nu a fost mai prejos în 2014.
O imagine însă face cât o mie de cuvinte, iar în cazul unui candidat la fotoliul de președinte al unei țări, și sloganul ales poate spune mai mult decât apare… Fiind singurul expus așa pe panouri, Iohannis a devenit imediat ținta bășcăliei românilor. Deja au început să circule poezioare nu prea măgulitoare despre cum înțeleg să interpreteze românii afișul electoral al candidatului Klaus Werner Iohannis.
În fotografie apare un ins mătăhălos, un plăvan, pentru care, evident, situația e cam albastră. Stă singur, pare stingher și ușor rușinat, numărându-și degetele de la mâini. Nu prea știm ce a făcut el „cu mânuțile alea două”, dar, după cum ne arată degetele, pare că a „frecat-o” cinci ani și mai vrea încă cinci…
Ce înseamnă „Iohannis, președintele meu pentru o Românie normală”? Al cui „al meu”? Al lui Big Brother? Oare nu ar fi fost mai corect „președintele tău”? Adică al nostru, noi, electoratul. Sau mai puțin direct, general: „un președinte pentru o Românie normală”… Ce putem constata cu tristețe este că de la sloganul din 2014 cu „România lucrului bine făcut”, deși nu a lăsat PSD să guverneze, nu s-a întâmplat nimic din moment ce, pentru Iohannis și echipa lui de comunicare, România nu e normală. Vrea să o facă el! Nu am înțeles însă prea bine ce înseamnă „România normală” în concepția iohannesciană. Afișul lui Iohannis este insignifiant prin însingurare…
Am desenat în viața mea sute de afișe, dar nu am văzut vreunul care să voteze. Ele sunt făcute doar pentru a pune în valoare candidatul și sunt expuse tuturor intemperiilor. Le suflă vântul, le udă ploile, le coace soarele… De votat, votează oamenii. Și din cine se compune electoratul lui Iohannis? Din „românii lui”, evident! Nu așa ne-a împărțit chiar dumnealui? Românii lui și… ceilalți. Ai lui sunt cei care votează cu el și cu partidul care îl susține. Cine votează cu PSD-ul este dușmanul lui. Cine are o părere diferită, al cui este? Președintele nu este al tuturor românilor? De cinci ani, Iohannis ne–a arătat că nu! I-a insultat în toate felurile pe românii care au votat cu PSD-ul. Și au fost mulți! Că sunt proști, că sunt hoți, că sunt analfabeți… I-a ponegrit în fel și chip în fața întregii Europe și a lumii. Și dacă o parte din electorat este de altă părere, cum trebuie să fie România normală? Cu un partid unic?
Iohannis, de meserie profesor (deși a fost mai mult inspector școlar și politician), a lansat programul „România educată”. Nu se știe mare lucru despre această inițiativă. Habar nu avem dacă s-a ajuns la vreo concluzie sau la vreun program. Un bla-bla înfiorător: „Să stimulăm o cultură a calității sistemului de educație din țară…” Vorbe! Nu s-a implicat nici doamna profesoară Carmen Iohannis în acest proiect. Probabil nu s-a simțit destul de stimulată… Prezența ei în preajma președintelui Iohannis mă intrigă. În Constituția României nu e stipulat vreun rol pentru soția celui care ocupă vremelnic Cotroceniul. Românii nu au o Primă Doamnă. Deși lui Carmen Iohannis îi place să apară la recepții sau să-și însoțească soțul în vilegiatură în vizitele oficiale. Nu și-a manifestat în niciun fel interesul pentru inițiativa în domeniul educației. E o vorbă veche la români: „la plăcinte înainte…” România normală din viziunea lui Iohannis o fi și educată? Dar ce s-a întâmplat oare până acum? Partidul Național Liberal dorește să vină la guvernare cât mai repede ca să îndeplinească viziunea lui Iohannis? Dar oare ce a păzit până acum de a ajuns România ne-normală?
Vă amintesc parcursul PNL, care nu s-a născut în 2014. Partidul Național Liberal de astăzi este, de fapt, o ramură desprinsă din Frontul Salvării Naționale. Petre Roman a smuls o parte „progresistă” din partidul lui Ion Iliescu. Botezată Partidul Democrat, formațiunea a fost condusă din 2000 de Traian Băsescu, care a tras scaunul de sub fundul lui Petre Roman. În 2004, PD a făcut o alianță cu Partidul Național Liberal condus de Teodor Stolojan, care l-a susținut pe Traian Băsescu în alegerile pentru președinția României. Traian Băsescu spera să contopească PD-ul în PNL, dar nu a reușit din cauza lui Călin Popescu Tăriceanu și de aici ura marinarului împotriva politicienilor „cu papion”. Băsescu a decis adăugarea literei L (de la Liberal) la denumirea Partidului Democrat și a scos formațiunea din Internaționala Socialistă (ciuma roșie!), mutând-o la PPE (popularii europeni). Vă reamintesc că PNL–ul, care pe atunci se numea PD-L, a guvernat țara vreo 8 ani!. Până în 2012! Probabil că nu a fost suficient pentru ca România să devină normală… Abia în 2014 PD-L s-a unit cu o parte din partidul condus de Tăriceanu și a devenit PNL-ul de astăzi. Baronii lui Băsescu, care s-au înfruptat la guvernare și în perioada 1996-2000, au făcut din 2014 un pas înapoi, așteptând vremuri mai bune. Numai Vasile Blaga a îndrăznit să candideze pentru un loc în Parlamentul European. Probabil foamea vameșului era prea mare…
Rămâne de făcut un ultim pas și visul lui Băsescu se va împlini. Un coșmar! De fapt marinarul a și anunțat că, după ce îl va vota pe Paleologu, se va retrage din PMP. Ca să devină președintele Partidului Național Liberal și viitorul premier al României? Așa da, Românie normală, nu? Asta doar dacă nu iese din urne varianta și mai sinistră Barna/Cioloș. „Micron” de la Paris nu mai suportă să audă de producțiile record la hectar ale agriculturii românești. Asta înseamnă prețuri mici și din nou „Veste galbene” pe Champs-´Elysées…
PNL-ul lui Iohannis oare nu are nicio contribuție la lipsa de educație a românilor? Nu a încurajat cu nimic apetența pentru bani mulți și muncă puțină a majorității românilor? Nu a tolerat oare traficul de orice fel? Dar Iohannis? De ce a tăcut în scandalul adopției Sorinei? De ce nu a scos o vorbă despre cazul de la Caracal? Iohannis citește oare presa occidentală? De ani de zile ziarele europene semnalează existența traficaților originari din România. Ultimul articol cu acest subiect datează din ianuarie 2019, a apărut în ziarul genevez Le Temps și descrie demontarea unei rețele originare din Argeș și Maramureș. În Elveția prostituția este legală. De aceea cursele aeriene către Geneva sunt pline de românce care fac naveta ca să practice una dintre cele mai vechi meserii. Te umflă râsul când îl auzi pe Băsescu recomandând legalizarea prostituției pentru eradicarea traficului de carne vie. Depenalizarea clienților ar micșora cererea de minore? Legalizarea prostituției se referă la practicantele ei și la clienți, nu și la exploatarea lor de către proxeneți…
În fine, „afișându-se”, Werner s-a dat încă o dată în vileag… Lume, lume! A venit „Circul Iohannis” în târg! Afară-i vopsit gardul și-năuntru, leopardul!
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
insul asta neica mihaescu , nu e cel care a fost „consiler” al lui ilici iliescu, sigur plange dupa ilici si gasca psd-i, plnge si mai spera la un ciolan , fie si mai mititel un ciolanel. .
Daca va castiga Iohanis sigur neica mihaescu isi face harachiri romanesc , !!!!!