Franţa a ameninţat că va sabota proiectul suedezo-polonez al Parteneriatului Estic, dacă UE nu va ierta Rusia pentru invazia din Georgia, din august 2008, arată o telegramă a ambasadei SUA la Stockholm obţinută de WikiLeaks si publicată de Euobserver.
„Franţa a ameninţat că va amâna lansarea Parteneriatului Estic, dacă Suedia şi alte state UE, care se opun reluării relaţiilor cu Moscova vor refuza reluarea negociarilor UE-Rusia”, ar fi declarat un diplomat suedez însărcinatului american cu afaceri Robert Silverman, în noiembrie 2008. „O dată ce s-a hotărât reluarea negocierilor pentru Acordul de Parteneriat şi Cooperare cu Rusia, Suediei şi Poloniei, ţările care au lansat iniţiativa Parteneriatului Estic, li s-a dat lumină verde”, mai arată diplomatul uedez.
Parteneriatul Estic este dedicat mai multor state ex-sovietice, printre care Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. O altă telegramă WikiLeaks, din ianuarie 2009, provenită de la ambasada SUA la Kiev, prezintă opiniile ministrului ucrainean de Externe Konstantin Grişenko. Acesta arată că „Putin are o părare proastă despre Viktor Ianukovici”, actualul preşedinte al Ucrainei.
Sprijinul dat de Paris Moscovei în toamna anului 2008 venea în condiţiile în care Rusia încalcă un acord semnat de preşedinţii Dmitri Medvedev şi Nicolas Sarkozy, privind retragerea trupelor ruse din Georgia. Telegrame publicate anterior de WikiLeaks arată cum Franţa, Italia şi Germania au încercat să tempereze reacţia UE faţă de conflictul din Georgia.