Ion Iliescu și Gorbaciov, aceeași zodie. „Dar nu am împărțit…”

Cât de importantă e zodia? Și Ion Iliescu pare să creadă în zodii. Iliescu vorbit în podcastul fostului ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, despre relația cu Mihail Gorbaciov, remarcând, printre altele că sunt aceeași zodie, Pești.

Ionuț Vulpescu: S-a speculat mult pe seama relației dumneavoastră cu Mihail Gorbaciov. Care este adevărul?

Ion Iliescu: Aș fi fost onorat să am prietenia strânsă și veche care a fost speculată între mine și Mihail Gorbaciov. Dar relația mea cu el a avut o oarecare apropiere în viața lui de după Nobel, care e și timpul României democrate. Nu există un trecut studențesc pe care să îl partajăm. Pentru cine nu știe, Rusia e suficient de mare cât să nu te întâlnești cu cineva. Eu am fost student la Institutul Energetic din Moscova, în perioada anilor 1950-1954. Gorbaciov a fost la Universitatea Lomonosov. Nu e ca și când puteam trece unul pe lângă celălalt.  Dar, desigur, relația noastră e interesantă din perspectiva unor diferențe notabile: ne despart un an și o zi (el e cu un an mai mic, născut în 2 martie 1931, eu sunt născut în 3 martie 1930); o graniță între o Românie democrată și o Rusie, care în timpul său a renunțat la chipul Uniunii Sovietice și la regimul de mână forte; și un Premiu Nobel pentru pace… (n.a. râde).

Suntem doi lideri născuți în zodia pești, dar nu am împărțit același acvariu. Nu cunosc lider politic din timpurile acestei modernități, care să fi meritat acest premiu mai mult, pentru că nu cunosc om care să fi cucerit mai multe libertăți oamenilor de pretutindeni, nu rușilor, în sens îngust, ci celor care făcuseră parte din fosta Uniune Sovietică: Estonia, Letonia, Lituania, Ucraina, Belarus, Moldova, Armenia, asta ca să dau numai câteva exemple. Gorbaciov este însă un personaj cheie al modernității politice, pentru că destinul lui e cel al oamenilor mari: hulit intern, adorat extern. Pentru ruși, el a fost un comunist lamentabil, pentru Occident, a fost cel care a făcut posibil dialogul economic și comercial dintre Est și restul lumii, cel care a redus aplombul războiului rece, a insistat asupra strategiei de eliminare a armelor nucleare până în 2000 – celebra „Propunere din ianuarie”, și a intervenit direct în retragerea trupelor rusești din Afghanistan și Mongolia. Îl admir pentru cât de limpede a înțeles valoarea autonomiei ca rezultat al autodeterminării: prin aceasta, statele din Est au putut delibera asupra politicii interne, iar cursa înarmărilor, care constituia esența războiului rece, a fost stinsă.

Sunt critici istorici care spun că Gorbaciov a ajuns prea târziu în istorie. Eu cred că fără el nu am fi avut o istorie de analizat acum, ci doar un timp odios al suprematismului și violenței. Nu oamenii brilianți ajung târziu în istorie; societăților le ia timp mai mult decât e permis pentru a-i accepta, a-i absorbi, a-i respecta. Nu au existat întâlniri între mine și Gorbaciov înainte de 1989. Dar când ele au existat, faptul că știam limba rusă a contat foarte mult. Când Gorbaciov a venit în vizită în România, în 25-27 mai 1987, apoi în iulie 1989, Ceaușescu a făcut în așa fel încât să mă scoată din grupul de protocol și să nu ne întâlnim. În 1987 m-au trimis la Timișoara, cu o sarcină de partid, venită de la cabinetul lui Emil Bobu, pentru o ședință pe teme de „propagandă tehnico-științifică”. Nu a fost o chestiune împotriva mea pur și simplu; era un nivel de paranoia și de scepticism general, încât ori de câte ori o figură importantă vizita România, în jurul invitatului se coagula un cerc așa-zis antiseptic politic, în care numai Ceaușescu putea să fie prezent. Nici în 1988, când în octombrie, soții Ceaușescu au mers la Moscova, nu am avut vreo participare, a spus Iliescu printre altele.