Acciza la carburanţi creşte din aprilie

Premierul Victor Ponta a anunţat luni, după întâlnirea cu delegaţia FMI, a Băncii Mondiale şi Comisiei Europene, că acciza la carburanţi nu va fi prevăzută în documentul scrisorii cu partenerii internationali, iar preşedintele Traian Băsescu va semna documentele necesare. Acciza de 7 eurocenţi va fi introdusă însă din aprilie la benzină şi motorină, chiar dacă nu este prevăzută în scrisoarea cu FMI.

Întrebat de ce nu se mai amână acciza la motorină cu încă trei luni, aşa cum se discuta în urmă cu o săptămână, Ponta a spus: „Dacă preşedintele semnează nu mai e nevoie să facem compromisuri”.

UPDATE Plenul Senatului a adoptat luni, în forma Guvernului, Ordonanţa de Urgenţă care stabileşte majorarea accizei la carburant şi schimbarea modului de calcul, introducerea impozitului pe construcţii speciale sau majorarea redevenţelor.

Anterior întîlnirii cu FMI, Ponta a declarat, luni, că la benzină în mod sigur nu se va amâna aplicarea accizei.

Despre o eventuală amânare a aplicării accizei la motorină cu trei luni, Ponta a spus că aceasta ar însemna încă 400 de milioane de lei lipsă la încasări.

„Azi avem întâlnire cu cei de la CE, FMI şi BM şi e una din variante. Altfel, însă, după cum ştiţi, acciza intră în vigoare la 1 aprilie. Anunţăm deciziile după discuţia de azi”, a declarat luni Ponta, solicitat să detalieze declaraţia sa referitoare la o posibilă amânare a aplicării accizei cu încă trei luni şi întrebat dacă luni se va discuta varianta finală cu FMI.

Întrebat dacă o eventuală amânare a accizei ar fi posibilă doar pentru motorină sau şi pentru benzină, Ponta a precizat, înainte de întâlnirea cu FMI: „Nu, la benzină în mod sigur suntem pe locul 28 din 28 de ţări ale UE, deci acolo nu există un impact puternic care ar dezavantaja sau ar marca competitivitatea economiei româneşti. Şi la motorină suntem de asemenea în partea de jos a topului”.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8543 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.