Sondaj: Un român din trei crede că băncile române vor fi lovite de criza din Grecia

Încrederea românilor în bănci este puternic afectată după criza economică, potrivit unui sondaj realizat de iVox.ro . Doar 46,6% dintre respondenţi au declarat că au încredere în mare măsură în băncile din România. O treime cred că sistemul bancar va fi afectat considerabil de criza din Grecia.

Procentul celor care au încredere în mică măsură în aceste instituţii este de 35,7%, iar extremele strâng cele mai puţine procente, astfel că 4,9% declară că nu au deloc încredere în bănci şi 3,1% declară că au încredere foarte mare în băncile din România.

Un total de 38,1% dintre respondenţi lucrează cu 2 bănci simultan, 37,4% preferă să lucreze cu o singură bancă şi 24,5% cu trei sau mai multe bănci. Unul din trei respondenţi au declarat că merg la bancă o dată pe lună – 31,3%, urmaţi de cei care merg de 2-3 ori pe lună – 28,4% şi mai rar de o dată pe lună – 24,2%.

Mai mult de jumătate dintre respondenţi (65,4%) se declară mulţumiţi şi foarte mulţumiţi de colaborarea cu băncile ale căror servicii şi produse le folosesc. Aceştia sunt completaţi de 25,4% care sunt mulţumiţi în măsură medie. Doar 9,2% dintre respondenţi se declară nu prea mulţumiţi şi deloc mulţumiţi.

Cei mai mulţi respondenţi nu au folosit niciodată cardul pentru plata taxelor şi impozitelor. 41,6% declară că nu intenţionează să folosească cardul bancar în acest scop, iar 47,7%, deşi nu au procedat încă în acest fel, intenţionează să folosească cardul la plata taxelor şi impozitelor. În ceea ce îi priveşte pe cei care şi-au plătit taxele şi impozitele cu ajutorul unui card bancar, 7,3% au făcut acest lucru de mai multe ori iar 3,6% doar o singură dată.

În ceea ce priveşte utilizarea cardurilor pentru plata cumpărăturilor, 20,5% dintre respondenţi declară că aleg să plătească folosind cardul bancar de 2-3 ori pe lună. Totodată, 17,3% plătesc cu cardul de câteva ori pe săptămână şi 14% mai rar de o dată pe lună. Un procent destul de important dintre respondenţi (20,4%) afirmă că nu folosesc cardul bancar atunci când fac cumpărături.

În pofida faptului că aproape jumătate dintre respondenţi au un nivel al încrederii redus în bănci, 74% dintre ei au declarat că au încredere în Banca Naţională a României, instituţia ce reglementează sistemul bancar românesc.

35,8% dintre persoanele chestionate consideră că stabilitatea sistemului bancar din România poate fi afectată în mare şi foarte mare măsură de criza economică din Grecia. Procentul celor care cred că această stabilitate poate fi afectată de criza greacă în măsură medie, este de 39,6%, în timp ce 24,6% dintre respondenţi au încredere că stabilitatea sistemului bancar autohton va fi afectată în mică şi foarte mică măsură.

În ceea ce priveşte capacitatea de economisire a respondenţilor, se observă o situaţie dificilă. Mai precis, în momentul de faţă, 30,8% din indivizi nu fac economii deloc, fiind urmaţi de 29,8% care fac economii foarte greu şi de 20,7% care cu greu reuşesc să facă economii. Doar 16% din respondenţi declară că fac economii într-un mod acceptabil. Comparativ cu anul precedent, 34,6% dintre cei chestionaţi declară că nu fac deloc economii, în timp ce 43,8% dintre respondenţi spun că fac economii mai greu şi mult mai greu. Doar 4,7% declară că fac economii mai uşor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.