Atitudinea guvernanţilor mă condamnă la moarte

Cristiana Anghel, învăţătoarea aflată în greva foamei de peste 50 de zile, îi transmite liderului PDL Adriean Videanu că atitudinea guvernanţilor este cea care o condamnă la moarte şi precizează că ministrul Daniel Funeriu a vizitat-o o singură dată.

„Eu îi spun domnului Videanu că eu sunt o singură persoană, care se vede, deci este la suprafaţă. Este o crimă ceea ce se întâmplă, iar prin atitudinea celor care guvernează, care mă lasă de 54 de zile să rabd de foame şi să-mi pun sănătatea şi viaţa în pericol nu fac decât să mă condamne la moarte”, a afirmat Anghel, într-o intervenţie la Realitatea Tv.

Conform sursei citate, învăţătoarea a mai spus că ministrul Daniel Funeriu a vizitat-o o singură dată, prilej cu care i-a adus un bonsai şi i-a spus că va încerca să-i rezolve protestul pe cale legală.

Prim-vicepreşedintele PDL, Adriean Videanu, a declarat duminică, în legătură cu situaţia învăţătoarei Cristiana Anghel, că modalitatea de protest prin intrarea în greva foamei nu este o soluţie pentru rezolvarea problemelor individuale, iar PDL a făcut până acum „demersul corect”.

Videanu a fost întrebat ce face PDL în mod concret faţă de cazul învăţătoarei Cristiana Anghel, aflată de peste 50 de zile în greva foamei.”PDL cred că a făcut demersul corect. Ministrul Educaţiei care are responsabilitatea din acest punct de vedere a fost şi este în contact cu doamna în ideea de a găsi soluţii”, a spus Videanu.

„Datoria Guvernului este aceea de a discuta permanent şi a-i convinge pe cei care sunt în astfel de situaţii că soluţia intrării în grevă nu rezolvă problema. Dacă nu ai de unde să dai să rezolvi această problemă va trebuie să faci eforturile de explicare astfel încât fiecare să înţeleagă, pentru că fiecare are o problemă personală. La urma urmei, ce ar fi ca 22 de milioane de români să intre în greva foamei pentru rezolvarea problemelor? Nu este aceasta o modalitate”, a mai susţinut liderul PDL.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.