Avertizare de ploi în mai multe județe

Meteorologii au emis, miercuri, două atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică. Prima atenționare este valabilă în 16 județe, până la ora 20,00, iar cea de-a doua în 11 județe, până joi seară.

Conform ANM, în intervalul orar 11,00 — 20,00, va continua să plouă în zona Carpaților Orientali și Meridionali și în estul Transilvaniei, unde cantitățile de apă vor depăși local 15 litri/metrul pătrat și, izolat, 30-40 litri/metrul pătrat. În orele după-amiezei, în restul țării, pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Județele vizate de prima atenționare sunt: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Sibiu, Brașov, Covasna, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț și Suceava.

De miercuri, ora 20,00 până joi, ora 22,00, fenomenele meteo extreme se mută pe partea de sud-vest a țării, unde, în Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei și în sud-vestul Transilvaniei, vor fi intervale de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină.

Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp, iar izolat se vor cumula peste 50-60 l/mp.

Județele vizate de atenționare sunt: Caraș-Severin, Mehedinți, Hunedoara, Alba, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Dolj, Olt, Argeș și Dâmbovița.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.