Cod galben de inundații în mai multe județe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare cod galben de inundații pe râuri din şapte judeţe din sudul ţării. Codul galben este valabil de sâmbătă şi până duminică după-amiază.

Conform avertizării, pe unele râuri din judeţele Dolj, Mehedinţi, Olt, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa şi Giurgiu se pot produce creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Codul galben de inundaţii a fost instituit, de sâmbătă, ora 12.00, până duminică, la ora 06.00, pe râul Jiu, în sectorul din aval de confluenţă Motru – Podari (judeţul Dolj).

Totodată, până duminică, la ora 16.00, sunt sub avertizare cod galben de inundaţii şi râurile din bazinele hidrografice Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Teslui – afluent al Oltului inferior (judeţele Dolj şi Olt), Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), Pârâul Câinelui – afluent al râului Vedea (judeţele Argeş şi Teleorman), Neajlov, în sectorul din amonte de Călugăreni (judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Giurgiu).

Hidrologii precizează că fenomene hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenţi de grad inferior ai râurilor aflate sub avertizare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.