„Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!”

În prima perioadă a creştinismului, Naşterea Domnului era serbată odată cu cea a Botezului. Se consideră că sărbatoarea Naşterii Domnului s-a serbat pentru prima dată separat, la 25 decembrie, în Biserica din Antiohia, în jurul anului 375, apoi la Constantinopol în anul 379, când Sfântul Grigorie de Nazianz a ţinut celebra predică, ce va servi mai târziu ca izvor de inspiraţie imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonului Naşterii: Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!…

Icoana cu motivul peşterii

Ca majoritatea sărbătorilor religioase creştine, şi Crăciunul a fost pus în legătură cu o serie de sărbători păgâne, cum ar fi cea a Soarelui, sau Saturnaliile ori Juvenaliile în lumea romană, care cădeau cam la aceeaşi dată. Unele dintre ritualurile acestor sărbători romane par să fie păstrate, atribuindu-li-se un sens creştin, până în zilele noastre: colindele, pluguşorul.

Lor li s-au adăugat în timp altele de concepţie creştină, cum ar fi Vicleimul, Irozii, Steaua, care fac din sărbătoarea Crăciunului una dintre cele mai populare sărbători ale Ortodoxiei româneşti.

Giotto, Adoraţia Magilor

Deşi celebrarea Naşterii Mântuitorului datează de la începutul secolului al IV-lea, primele reprezentări iconografice apar abia în secolele al VI-lea şi al VII-lea, mai întâi în bisericile orientale.

Tema Naşterii cuprinde trei etape succesive: cele dinaintea naşterii, cu călătoria la Bethleem, Naşterea şi momentele imediat următoare, Adoraţia păstorilor şi Adoraţia Magilor.

În timp ce, în Occident, centrul adoraţiei este Fecioara, în Orient el se deplasează către Prunc. Prima poziţie dă naştere, la sfârşitul Evului Mediu, unei iconografii care-o prezintă pe Fecioară în genunchi, în adorarea lui Iisus, potrivit de altfel preceptelor Conciliului Tridentin, ce decreta că Fecioara Maria nu trebuie figurată culcată.

Frescă ortodoxă cu darurile magilor

Din această dualitate de opinii au reieşit două tipuri iconografice. Pe de o parte, versiunea siriană, reluată de bizantini, conform căreia Naşterea lui Hristos a fost similară oricărei naşteri umane, cu excepţia suferinţelor îndurate de mamă, iar, pe de altă parte, cea din arta occidentală de la sfârşitul Evului Mediu, în care scena Naşterii devine o adorare, în care Fecioara îngenunchează cu mâinile unite înaintea Pruncului gol şi luminos, aşezat pe o grămadă de paie sau pe o bucată de pânză.

Icoană românească modernă

Fecioara Maria stând în genunchi în faţa ieslei poate fi însă întâlnită şi la mânăstirile Marea Lavră şi Dochiariu din Muntele Athos, datorându-se, probabil, influenţei artei italiene.

În tradiţia bizantină se întâlneşte adesea scena peşterii stâncoase, unde Sfânta Fecioară este pe jumătate culcată pe o saltea roşie, iar, în dreapta ei, în poziţie diagonală, se află ieslea zidită şi pruncul Iisus înfăşat, deasupra apărând capetele celor două animale, un bou şi un catâr, care încălzesc cu suflarea lor pe noul născut. Icoanele ortodoxe preiau această imagine, în care apar şi Steaua care vesteşte venirea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu, şi cei trei Magi (Gaspar, Melchior şi Balthasar), care se închină pruncului oferindu-i darurile. În dreapta jos apare Iosif, la distanţă de celelalte personaje, adâncit în cugetare. În stânga lui are loc spălarea Pruncului de către două femei: Maia şi Salomi. Aceste personaje sunt prezente şi în frescele rupestre din Capadocia.

Adoraţia magilor, icoană din Tirol

Un munte cu ierburi şi tufişuri din loc în loc, iar la mijloc, peştera. În peşteră, o iesle în formă dreptunghiulară în care se afla Pruncul Hristos înfăşat, cu aureola în jurul capului. În apropierea Pruncului se afla un bou şi un măgar sau un cal, care privesc spre El şi Îl încălzesc cu respiraţia lor. Deasupra muntelui se afla bolta cerului în formă semicirculară, la fel ca în icoana Bunei Vestiri. Din bolta cerului coboară o rază de lumină dumnezeiască, ce ajunge până spre capul Pruncului Hristos. Pe la mijlocul ei, raza formează o stea.

Ieslea, un obicei apusean

În partea de sus, în dreapta compoziţiei, în afara peşterii, un înger vesteşte Naşterea Mântuitorului unuia sau mai multor păstori. În partea opusă sunt mai mulţi îngeri, iar sub ei, trei magi, fie venind pe jos, fie călare, aducând daruri.

Iconografia urmează îndeaproape relatările Evangheliilor canonice ale Sfinţilor Matei şi Luca, cu excepţia descrierii Pruncului în peşteră, a includerii celor două animale şi a scenei îmbăierii. Ideea descrierii ieslei şi a Pruncului Hristos într-o peştera vine din tradiţia consfinţită în scrierile Sfinţilor Părinţi şi în iconografia Bisericii Ortodoxe.

Adoraţia Păstorilor

„În arta creştină primară, adorarea magilor făcea parte din scena Naşterii, fiind simbolul divinităţii lui Iisus, recunoscut de regii pământului ca «Împăratul împăraţilor», cum este numit şi în profeţiile Vechiului Testament. Numele celor trei călători veniţi din Răsărit, neamintite în Scriptură, sunt specificate pentru prima dată în secolul al IX-lea, în «Liber pontificalis» din Ravenna”.

În iconografia orientală apar şi trei îngeri care slăvesc Naşterea şi un altul care le duce păstorilor vestea venirii lui Mesia. Fuzionează astfel Evangheliile după Matei şi după Luca, scena căpătând o mare complexitate şi fiecare personaj având propriul simbolism.

În icoana tradiţională, steaua nu se reprezintă ca fenomen natural, ci ca fenomen supranatural. Ea coboară din cer ca o rază de lumină care, la mijlocul drumului, ia formă de stea. Sfântul Ioan Gura de Aur, în Omilia a 6-a a Tâlcuirii Evangheliei după Matei scria:

„Se vede că nu era una din celelalte stele, pentru că apărea şi apoi iarăşi dispărea… acest lucru nu poate fi mişcarea firească a unei stele, ci a unei puteri înzestrate cu raţiune deosebită… Se vede bine că nu era o stea precum celelalte din chipul în care a arătat locul unde s-a născut Pruncul. Că n-a arătat locul rămânând sus pe cer – de altfel nici nu putea să le arate locul de rămânea sus -, ci l-a arătat pogorându-se jos… Cum ar fi putut steaua să arate locul aşa de îngust al ieslei şi al colibei de n-ar fi părăsit înălţimea aceea, de nu s-ar fi pogorât jos şi n-ar fi stat chiar deasupra capului Pruncului?”.

Pruncul luminos

Mai multe dispute s-au ivit în jurul reprezentării spălării Pruncului, care a dispărut din iconografia occidentală. Dar de această imagine se leagă şi o legendă. Maia, moaşa care a ajutat-o pe Fecioară la Naştere, a afirmat imediat după naştere că Maria a rămas virgină. Salomi, ajutoarea ei, asemenea lui Toma Necredinciosul, nu poate accepta miracolul şi vrea să se convingă atingând-o pe Fecioara Maria. Mâna i se usucă, dar la atingerea scutecelor lui Iisus, se vindecă. Povestea are mai multe variante, dar reprezintă, indiferent de context, prima minune a lui Christos.

Dacă în picturile bizantine sau de sorginte bizantină, personajele sunt figurate într-un stil auster, cu figurile emaciate, în cele occidentale, mai ales în cea italiană, apar elemente ale unui alt tip de simbolism. Cel mai important dintre ele este Pruncul luminos, care iradiază strălucire. I se adaugă, în arta franceză, în secolul al XII-lea, înlocuirea ieslei cu un altar, simbol al jertfei la care Mântuitorul este destinat încă din momentul naşterii sale. Figurarea sau construirea Ieslei intră în obiceiurile de Crăciun, mai ales în Occident.

Iconografia lui Moş Crăciun

Acestei iconografii stricte i se adaugă, în lumea satului românesc, icoanele populare, a căror fantezie scapă de multe ori din canoanele bisericeşti, mai ales în cele pe sticlă. Meşterul iconar introduce în scena pictată elemente caracteristice mediului său de viaţă, cum ar fi personajele în costume populare sau elemente de peisaj.

În lumea modernă, artişti laici îşi asumă rolul iconarilor. Chiar dacă preceptele sunt respectate, începând cu Neoclasicismul, figurarea personajelor sacre a pierdut o parte din hieratismul vechilor picturi murale.

Iconografiei spirituale i s-a adăugat astăzi o întreagă imagistică laică, cu Moş Crăciuni şi Crăciuniţe, cu elemente luate din cotidian, care nu exaltă mai puţin un altfel de bucurie a Crăciunului, cea de toate zilele, legată de masa îmbelşugată, de reuniunile familiale, de febra cumpărăturilor şi a cadourilor. Aici fantezia urmează cursul publicităţii şi marketingului. Nu este rău atâta timp cât prima continuă să existe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.