Noi detalii, de la Kovesi, din filmul spionării

Șefa DNA Laura Codruța Kovesi a vorbit într-un interviu acordat Pro TV ,care va fi difuzat duminică, despre presupusul episod al spionării.

„Au fost date telefoane, insistent, către membrii familiei mele și către prieteni apropiati, timp de o zi și jumătate. Cei care au sunat au încercat să afle date personale, cum ar fi adresa de e-mail”, a precizat Kovesi în interviu, conform televiziunii.

„Au fost telefoane insistente, repetate, dar nereuşite, pentru că nimeni nu a intrat în dialog cu aceste persoane”, afirmă șefa DNA.

Întrebată dacă erau persoane care vorbeau românește, Kovesi a spus: „Nu pot să spun acest amănunt.”
Chestionată dacă i-a fost atacat contul de mail în vreun fel, șefa DNA a precizat: „Nu”.

Cei doi israelieni israelieni arestați ar fi spart conturi online ale apropiaților lui Kovesi.

„Nu știu ce au găsit. Nici nu mă interesează ce au găsit. Probabil că sunt persoane deranjate de anchetele noastre, deranjate că DNA își face treaba. Nu pot să comentez despre cine a încercat să mă intimideze”, a precizat aceasta.

Weiner Ron și Geclowicz David, cei doi angajați ai firmei israeliene arestați preventiv în acest dosar, au efectuat multiple apeluri telefonice cu caracter amenințător, precum și atacuri de tip phishing în vederea sustragerii de informații din conturi de e-mail, a anunțat DIICOT într-un comunicat miercuri.

Conform DIICOT, Weiner Ron și Geclowicz David au fost reținuți pe data de 3 aprilie, ei fiind arestați în aceeași zi pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Tribunalului București.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, pe parcursul lunii martie 2016, două persoane care ocupau poziții de conducere în cadrul unei firme israeliene, cu puncte de lucru atât în Tel Aviv/Israel cât și în Londra/UK, împreună cu mai mulți angajați ai firmei, printre care și cei doi inculpați, Weiner Ron și Geclowicz David, au inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii mai multor infracțiuni, respectiv infracțiuni de hărțuire și infracțiuni informatice, constând în fapt în efectuarea de multiple apeluri telefonice cu caracter amenințător și hărțuitor, producătoare de temeri, precum și atacuri de tip phishing, în vederea sustragerii credențialelor de acces și ulterior compromiterii de conturi de poștă electronică, activități urmate de violarea secretului corespondenței, copierea și transferul fără drept a conținutului acestora”, se preciza în comunicatul DIICOT.

În cadrul grupării astfel constituite, potrivit procurilor, Weiner Ron și Geclowicz David aveau roluri și sarcini precis trasate de către cei doi lideri.

Astfel, Weiner Ron răspundea de partea tehnico-informatică a activității, deținând cunoștințele informatice necesare, ocupându-se de atacurile de phishing și de compromiterea efectivă a conturilor de e-mail, în timp ce, în prealabil, Geclowicz David era cel care răspundea de contactarea telefonică a persoanelor din familia și anturajul Laurei Kovesi și de obținerea datelor de contact necesare, mai precis adresele exacte de e-mail, care în continuare formau ținta atacurilor informatice.

DIICOT mai menționa că, în continuarea demersului, Weiner Ron, introducând fără drept credențialele titularilor legitimi, a accesat în mod repetat și fără drept (fără autorizarea/consimțământul deținătorilor și utilizatorilor legitimi), respectiv prin încălcarea măsurilor de securitate (ID-uri și parolele de autentificare) căsuțele de e-mail (spațiul alocat de furnizorul de servicii conturilor clienților) a trei persoane.

„După ce în prealabil autorul a accesat respectivele conturile online și a preluat controlul asupra acestora, a luat astfel cunoștință de informațiile și corespondența privată stocate în cadrul respectivelor conturi compromise, date informatice pe care le-a copiat și le-a transferat în mod neautorizat în propriul sistem informatic, producându-se în acest fel modificări inerente în conținutul conturilor atacate”, mai spun procurorii.

De partea cealaltă, compania Black Cube ai cărei angajați au fost arestați neagă orice acuzații și spune că de fapt investiga suspiciuni de corupție în interiorul Guvernului de la București și a agențiilor sale.

„În ultimele săptămâni, compania desfășura un proiect în România la comanda unor elemente asociate guvernului pentru colectarea de probe privind corupție gravă în guvernul român și agenții ale acestuia. În cadrul acestei activități, doi dintre angajații companiei au fost arestați după ce făcuseră descoperiri semnificative. Inutil de spus că angajații companiei Black Cube respectau legea și că acuzațiile care li se aduc sunt nefondate și nereale. Avem încredere deplină că adevărul va ieși la iveală și că amândoi vor fi eliberați în următoarele zile pentru a se întoarce acasă”, se arăta într-un comunicat al companiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.