„Nu este preşedintele meu”

Mii de manifestanţi au ieşit în marile oraşe americane după ce Trump a câştigat alegerile. ”Nu este preşedintele meu” a fost principala lozincă a protestatarilor care contestau alegerea celui de-al 45-lea preşedinte al SUA. Principalele acuze aduse lui Trump vizează declaraţiile sale rasiste, sexiste şi xenofobe din campamnie.

În total, cinci persoane au fost rănite în urma protestelor izbucnite în Statele Unite după alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte. De asemenea, 30 de manifestanţi anti-Trump au fost reţinuţi la New York şi alţi 13 la Los Angeles.

Lumânări la Casa Albă

”Avem o voce!”, se putea citi pe pancartele mai multor sute de tineri manifestanţi susţinători ai democraţilor sau activişti civili din mai multe ONG-uri

Ei s-au adunat în faţa Casei Albe, la Washington, pentru o seară de veghe la lumina lumânărilor pe o vreme ploioasă.

”Oamenii au dreptate să le fie frică”, a declarat unul dintre organizatori, Ben Wikler, anunţând participanţii că au ieşit pe străzi manifestanţi în întreaga ţară.

”Ne aflăm aici pentru că nu suntem singuri în aceste momente sumbre”, a mai afirmat Ben Wikler, director în capitala americană al grupului progresist de presiune MoveOn.org.

”Este un moment greu pentru numeroşi americani”, a mărturisit Ethan Miller, din partea unui grup de apărare a drepturilor angajaţilor, Jobs with Justice. ”Nu vom lăsa însă ca preşedinţia lui Donald Trump să oprească progresul acestei ţări”, a dat el asigurări.

”Am venit aici pentru a-mi exprima durerea”, a afirmat Chris Hassan, 28 de ani, angajat al unui ONG. Joanne Paradis, 31 de ani, s-a născut în Mexic şi lucrează, de asemenea, pentru un ONG la Washington. ”Mă simt foarte rău”, a spus ea cu ochii în lacrimi. ”Trebuie să admitem ce s-a întâmplat pentru a face faţă şi a depăşi situaţia”, a mai afirmat ea.

New York, New York…

La New York şi Chicago, manifestaţiile au început cu câteva sute de participanţi pentru a se mări până la mai multe mii de persoane la lăsarea serii.

În cel mai mare oraş american, mulţimea din faţa Trump Tower a ajuns la circa 10.000 de manifestanţi, care s-au scurs pe străzile din Manhattan spre Turnul Trump, potrivit departamentului de poliţie din New York. Protestarii i-au strigat la geam noului preşedinte ales că nu-l recunosc ca lider al Americii.
Protestatarii au scandat şi ”Black Lives Matter” sau ”Donald Trump, dispari, rasistule, sexistule şi homofobule”, scriu ziariştii britanici de la Daily Mail.

Sistemul electoral indirect din SUA ”nu mai funcţionează deloc”, a declarat revoltat unul dintre protestatari referindu-se la faptul că Hillary Clinton a câştigat votul popular cu aproape 200.000 de voturi în plus, dar nu în număr de mari electori. ”Chiar este nevoie de o reformă, este ridicol”, a adăugat el. 30 de persoane au fost arestate.

Actorul Mark Ruffalo şi cântăreţele Madonna şi Cher au participat la protestul anti-Trump de la New York, scriu cei de la contactmusic.com. Starul de cinema Mark Ruffalo a publicat pe contul său de Instagram o înregistrare video de la protest. ”Iubirea învinge Ura. Festivalul Iubirii la New York. Mii de oameni în stradă”, a scris Mark Ruffalo în completarea filmării postate pe reţeaua de socializare.

La rândul său, Madonna, o vehementă susţinătoare a candidatei democrate, a scris pe aceeaşi reţea. ”Trebuie să transformăm aceste cuvinte în acţiune. Aşadar, ce vom face acum? Rebelii se unesc. New York. Începe o revoluţie”.

Iniţial deranjată de zgomotul produs de manifestanţi, Cher, care se afla într-un hotel din New York, s-a alăturat acestora după ce a înţeles împotriva a ce protestează. ”Am ieşit din hotelul meu, pentru a fi alături de newyorkezi. Erau zgomotoşi şi mândri. Americanii au dreptul de a striga în gura mare şi să spună lumii întregi cum se simt. I-am îmbrăţişat pe mulţi dintre ei. Îmi place spiritul lor”, a relatat cântăreaţa Cher pe Twitter, relatează Associated Press.

Împotriva tuturor

Sute de studenţi de la universitatea din Pittsburgh au defilat pe străzi, în Pennsylvania. În Philadelphia, sute de protestatari s-au adunat în faţa Primăriei scandând atât împotriva republicanilor, dar şi a democraţilor. La Boston, miile de protestatari l-au catalogat pe Trump drept ”rasist” şi au cerut ”Abolirea Colegiului Electoral”. Steagul SUA a fost ars în Oregon, unde zeci de persoane au blocat traficul în centrul oraşului Portland.

California revoltată

Aproximativ 6.000 de oameni au protestat şi în Oakland, California. Manifestanţii au blocat traficul, au aruncat cu obiecte asupra forţelor de ordine, au dat foc unor tomberoane în mijlocul unei intersecţii şi au spart vitrinele mai multor magazine. Poliţia a fost nevoită să intervină, trăgând cu gaze lacrimogene, scrie Reuters.

Totodată, autorităţile au anunţat că un protestatar a fost rănit, după ce a fost lovit de un autovehicul în timp ce bloca o autostradă.

Statul California a fost cel mai afectat de proteste deoarece aici democrata Hillary Clinton a câştigat detaşat.
Și în San Francisco, sute de protestatari au ieşit pe străzi în timpul nopţii, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de victoria lui Trump.

La Los Angeles, protestatarii şi-au manifestat dezacordul prin foc. Ei au incendiat un cap gigant din papier mâché care îl înfăţişa pe Donald Trump.

Au ieşit la proteste şi studenţii universităţilor Berkeley şi Davis, unde manifestanţii au blocat străzile şi au scandat sloganuri împotriva lui Donald Trump.

”Tu nu eşti America. Noi suntem America”, au scandat studenţii din California.

Toate oraşele în care s-a protestat sunt bastioane ale democraţilor în care Hillary Clinton a câştigat în faţa lui Trump la mare distanţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.