Obama îi va cere lui Putin să clarifice implicarea Rusiei în Siria

Președintele Statelor Unite Barack Obama îi va cere președintelui rus Vladimir Putin să explice modul în care prezența militară a țării sale în Siria va contribui la înfrângerea Statului Islamic, atunci când cei doi lideri se vor întâlni săptămâna viitoare, au declarat joi oficiali de la Casa Albă, potrivit Reuters.

„Există o mulțime de lucruri de discutat, iar acum este timpul și pentru Rusia să clarifice și să explice exact modul în care propune să contribuie constructiv la ceea ce este deja o coaliție multinațională”, a declarat Celeste Wallander, senior director și asistent special al președintelui SUA pentru Rusia și Asia Centrală în cadrul echipei de securitate națională.

Ea a adăugat că argumentul Rusiei, potrivit căreia prezența ei militară recent consolidată în regiune va contracara Statul Islamic, „nu prea ține”.

Obama îi va cere de asemenea insistent lui Putin să respecte angajamentele luate de Rusia în februarie pentru a-și retrage prezența militară din Ucraina până la sfârșitul anului, a adăugat Wallander, citată de Reuters.

Obama și Putin vor avea o întâlnire bilaterală luni după-amiază în timpul sesiunii de trei zile a Adunării Generale a ONU la New York.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.