Realitatea Media cere în instanţă suspendarea licenţei prin satelit acordate postului lui Sebastian Ghiţă

Realitatea Media SA a dat în judecată Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi cere, printre altele, suspendarea Deciziei Consiliului din 9 iunie prin care a fost acordată o licenţă audiovizuală prin satelit televiziunii RTV, al cărei control a fost preluat ulterior de Sebastian Ghiţă.

Dosarul a fost înregistrat pe 1 noiembrie, la Curtea de Apel Bucureşti. Primul termen de judecată este în data de 18 noiembrie.

Cel mai important lucru cerut în instanţă de Realitatea Media SA este suspendarea Deciziei Consiliului privind modificarea licenţei audiovizuale a televiziunii RTV, deţinută de Ridzone Computers SRL, din licenţă audiovizuală prin reţele de telecomunicaţii în licenţă audiovizuală cu difuzare prin satelit, modificare aprobată de CNA pe 9 iunie 2011.

Totodată, Realitatea Media SA a cerut în instanţă suspendarea adresei prin care societatea Ridzone Computers SRL a anunţat CNA că televiziunea RTV va emite provizoriu din studiourile de la Casa Presei Libere.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.