Sankt Petersburg, între Versailles şi underground

Sankt Petersburg, capitala Imperiului Rus timp de 200 de ani, personificarea orgoliului, cetatea întemeiată de Petru cel Mare acum 308 ani. La 29 iulie 1703, Petru cel Mare construia biserica din lemn Petru şi Pavel, reconstruită în piatră în 1712 şi terminată după alţi 21 de ani. Ţarul supraveghea personal lucrările, refuzând serviciile arhitecţilor moscoviţi, invitându-i pe cei străini, creând o simbioză autohtonă: Barocul petersburghez. Pe Neva îngheţată el sosea într-un convoi lung de sănii. Ţarul se bucura de forfota lucrărilor pline de necazuri, spunând: „Nu putem trăi fără Petersburg, aşa cum nu poate trupul trăi fără suflet”.

Într-un fel, vechiul Petersburg este o imensă şi impunătoare scenografie imaginată de Petru cel Mare şi de urmaşii săi, realizată de arhitecţi şi decoratori italieni sau francezi, o insulă de inspiraţie europeană, pierdută în imensitatea Marii Rusii. Este numit şi Parisul Estului sau Veneţia Nordului, înscris în patrimoniul universal, pentru clădirile sale ca Palatul de Iarnă, Palatul de Marmură, Amiralitatea şi Ermitajul, dar poartă şi denumirea de Fereastra Europei. „S-a înălţat iată, pe terenuri impracticabile, oraşul cel mai nou şi cel mai frumos al ţării, ajuns să numere 35 de biserici, cinci palate magnifice – cel imperial, scăldat de şapte canale -, impunătoare construcţii în suburbii, una dintre ele cu jocuri de apă mult superioare celor de la Versailles”, scria Voltaire în „Istoria Imperiului Rusiei”. Iar Aleksandr Puşkin, corifeul literaturii ruse, nota în „Istoria lui Petru”: „Pe străzile murdare şi noroioase din jurul fortăreţei în construcţie împăratul interzicea poporului să se arunce în genunchi în faţa lui”. Nikolai Karamzin (istoricul lui Alexandru I) consemna: „Petersburgul s-a întemeiat pe lacrimi şi cadavre, pe mlaştini şi nisipuri…”.

Faţada principală de la Ţarskoe Selo

Oraşul grandorii imperiale, al unui vis devenit realitate, Sankt Petersburg impune prin forţa arhitecturii, fastul palatelor, monumentalitatea Nevei, dar şi prin teatralitatea sa. După Pacea de la Nystad, care a pus capăt Războiului Nordic, mulţi arhitecţi au venit din toată Europa pentru a crea o unică şi impresionantă colecţie de clădiri minunate, baroce sau rococo, în secolul al XVII-lea, şi neoclasice în cel de-al XVIII-lea. „Liniile perfect paralele, trasate cândva de Petru I au fost rotunjite în colonade reci de către Ecaterina. Apoi s-au înmulţit coloşii de granit, sfincşii nemişcaţi, tot soiul de cuburi, piramide, paralelipipede. Capitala Imperiului s-a constituit în imperiul geometriei”.

Tendinţele underground

 Când gerul iernii baltice dă un aer aproape metafizic Sankt Petersburgului, unul dintre cele mai europene oraşe ruseşti, acesta relevă neaşteptate parcursuri de artă contemporană, între ex-fabricile recuperate şi galeriile deschise de soţiile noilor îmbogăţiţi. „Iarna în Rusia este de o poezie particulară”, scria Théophile Gautier, dar mulţi turişti preferă să îl descopere în momentele magice ale nopţilor albe din iunie şi iulie, când oraşul emană o fascinaţie deosebită.

Sala Tronului din Palatul Ecaterinei

Spaţiile imense, liniile sinuoase ale fluviului Neva şi nenumăratele canale sunt elementele urbanistice fundamentale ale Petersburgului. Extraordinarul complex artistic al oraşului, văzut de la înălţime, pare un zbor de pasăre. Petersburg posedă o capacitate extraordinară de a se prezenta mereu în haine diverse, făcându-te de fiecare dată să-i observi frumuseţile ca şi când ar fi noi, nevăzute până atunci. În artă, ca şi în viaţa cotidiană, se împletesc tradiţiile naţionale ruse cu cele europene, oferind acea fenomenală cultură petersburgheză.

„Oraşul cel mai abstract şi mai premeditat din lume”, cum îl caracteriza Dostoievski, atrage în special prin marile muzee precum Ermitajul şi puţini sunt cei care se gândesc să-i exploreze şi spaţiile de artă contemporană, care sunt acum o adevărată revelaţie. Cu prilejul aniversării celor 300 de ani ai săi, oraşul a căpătat o faţă nouă, atrăgând un număr impresionant de vizitatori. În afara celebrei Academii de Arte Frumoase, a Ermitajului, a celebrului Palat Mariinski, s-au deschis numeroase muzee private. Lumea artistică petersburgheză este într-o vie efervescenţă şi într-o continuă evoluţie. Simbolul artei contemporane rămâne Centrul de Artă Puşkin, găzduit într-un palat părăginit. Istoria sa a început în 1989, când edificiul a fost ocupat de artişti, muzicieni, oameni de cultură independenţi, decişi a-şi crea un spaţiu al lor. Astăzi acest loc este o încrucişare de scări, coridoare restaurate şi oficializat în rolul său de muzeu cu nenumărate galerii unde au loc vernisaje, mici săli pentru concerte, studiouri de înregistrare şi circa 40 de ateliere ale artiştilor. Aici se află, de asemenea, o arhivă a oraşului şi o bibliotecă de artă independentă „un adevărat templu al dragostei şi al mzicii”, unde John Lennon e rege. Perlele sunt două muzee, unul de artă nonconformistă, dedicat preţioasei colecţii a artiştilor neoficiali din a doua jumătate a secolului al XX-lea şi Noului Academism, mişcare fondată de Timur Novikov, la sfârşitul anilor ’80, ce a caracterizat scena artistică din Sankt Petersburg şi din care au făcut parte Serghei Bugaev şi Olga Tobreluţ.

Înflorirea muzeelor private

Imagine din Galeria Protvor

Pentru a privi o altă selecţie de artă contemporană, formată din opere devenite deja clasice, trebuie să te opreşti pe insula Vasilievski, pe care ţarul Petru I a dorit-o centrul viitorului oraş. El visa să fie tăiată de canale după modelul oraşului Amsterdam, similară unei nave, Strelka, tăiată de valuri şi de fluviu. Piaţa Bursei e unul dintre cele mai frumoase locuri. Muzeul Nou este o instituţie privată, bazată pe colecţia omului de afaceri Aslan Cekoev, care cuprinde artişti legendari ai „Noii Arte”, printre care Oskar Rabin, Mihail Şvarţman, Vladimir Nemuşin şi pictorul abstract Evgheni Michnov-Voitenko. Prin ei se poate ajunge la starurile momentului, precum Pavel Peperstein, duetul Dubosarski&Vinogradov, Vladislav Mamişev-Monro. Muzeul nu are o colecţie permanentă, dar organizează interesante evenimente şi expoziţii pe o anumită tematică, mai ales ale tinerilor.

Numeroase alte spaţii sunt recuperate pentru expoziţii, muzică şi buticuri.

O fabrică de pâine dintr-un complex industrial, care şi-a păstrat structurile de ciment şi fier, găzduieşte astăzi Loft Project Etagi, cel mai modern centru de artă şi design, inaugurat în 2007 cu o expoziţie de design italian. Aici se află nenumărate galerii, magazine cu haine vintage, restaurante şi baruri, unde a fost montată o instalaţie-performance, „Les buffets flotants”, aparţinând a doi artişti francezi, Emmanuelle Becquemin şi Stephanie Sagot. Spaţiile expoziţionale pentru arta contemporană alternează cu magazine de design. Un alt asemenea loc recuperat este şi Clubul Fabricii de Peşte, tot pe strada Puşkin, care cuprinde şase galerii, două muzee, un club şi diferite spaţii pentru performance-uri.

Kirill Kto, Mnogo Bukof

Metroul din Sankt Petersburg, inaugurat în 1955, propune numeroase soluţii ale artei avangardiste, aşa cum sunt instalaţiile Marinei Gisich şi cea a lui Vladimir Kustov, artistul fascinat de moarte şi fondatorul „necrorealismului”.

Ca şi la Moscova, la Sankt Petersburg sunt multe galeriste, de cele mai multe ori femei bogate, soţii ale aşa-zişilor oligarhi, care preferă să-şi investească banii în artă decât să-şi deschidă restaurante sau magazine de înfrumuseţare. Cea mai prestigioasă galerie din oraş poartă numele Marinei Gisich, frumoasa atletă a echipei olimpice de gimnastică artistică, cu un soţ milionar în spate, care, în 2000, şi-a deschis spaţii pentru a valorifica noile tendinţe ale artei. Galeria, situată pe strada Fontanka, reprezintă artişti importanţi, printre care Vladimir Kustov, Gleb Bogomolov, Piotr Belîi, colaborând cu mai multe muzee. Este o galerie care a reuşit să supravieţuiască în dura şi moderna piaţă a artei. O altă importantă adresă este cea de la Anna Nova Art Gallery, deschisă în 2006, într-un foarte frumos spaţiu pe două etaje, cu expoziţii spectaculoase, de către Anna Barinova, soţia unui important colecţionar de artă rusă contemporană. Aici a expus Pavel Florenski, unul dintre reprezentanţii Mit’ki, miticul grup al scenei underground. Tot în centrul oraşului, pe strada „Italienilor”, pot fi admirate lucrările oferite oraşului de Muzeul Ludwig din Köln. La Galeria Protvor reţin atenţia instalaţiile desacralizante, precum Mnogo bukof de Kiril Kto, o reconstrucţie a unei biblioteci din epoca sovietică, cu peste 10.000 de volume marcate de semne colorate, montate într-un fel de cutii vintage, cu coperţi acoperite de graffiti. În fiecare zi vizitatorii galeriei îşi iau de aici câteva cărţi pe care le duc acasă să le citească, reînapoindu-le apoi. Aici pot fi cumpărate opere de artă contemporană.

Design Gallery

Cei care, după ce vizitează Ermitajul, trec prin Piaţa Palatului pe lângă Coloana lui Alexandru, pe sub arcada Statului Major, împodobit cu grupul statuar Carul Victoriei, tras de şase cai, ies pe Nevski Prospekt, cu amestecul său de vechi şi nou. Este artera cea mai faimoasă, lungă de 4,5 kilometri şi mărginită de două rânduri de palate, perfect ordonată, tăiată în anumite locuri de canale, cu podurile lor, adevărată curiozitate petersburgheză, părând jucării care se ridică şi coboară. La orele cinci dimineaţa toate podurile se ridică şi oraşul se trezeşte. Unele sunt numite Podurile anticarilor. Ele sunt decorate cu grifoni. Strada are aproape aceeaşi vârstă cu Sankt Petersbugul, iar planul trotuarelor din piatră datează din 1816. Acum pe această stradă se află şi Bulthaup Design Gallery, care găzduieşte lucrări legendare ale designului sovietic, precum un serviciu de ceai suprematist de la 1923, semnat Kasimir Malevici, dar şi obiecte de artă contemporană, ca scaunele Nobody’s Chair de Gaetano Pesce. Aici pot fi întâlnite şi operele sculptoriţei şi ceramistei Ninna Olevskaia. Artiştii care expuneau în clandestinitate sunt astăzi consideraţi starurile noilor muzee.

În complexul Şantiereler navale, construite de Vallin de la Mothe în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, magnatul Roman Abramovici (proprietarul de la Chelsea), un înfocat colecţionar de artă, pare a intenţiona să salveze de la degradare colecţia Companiei Daria Zukova, investind 12 miliarde de ruble (aproximativ 300 de milioane de euro) pentru a realiza în următorii şapte ani un complex care va cuprinde un Muzeu de Artă contemporană şi un elegant Centru Cultural.

Planeta Ermitaj

Interior Ermitaj

Maiestuosul Palat de Iarnă, reşedinţa ţarului şi a Dinastiei Romanovilor, construită pe malurile Nevei în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, este astăzi unul dintre cele mai mari muzee din lume. Împreună cu alte cinci palate el face parte din structura Muzeului Ermitaj. Această splendidă construcţie a fost creată din ordinul ţarinei Elisabeta, fiica lui Petru cel Mare, în stil baroc italian, decorat în alb şi verde şi extins de către Ecaterina cea Mare în stil neoclasic, fiind împodobit cu numeroase opere de artă pe care ţarina le-a cumpărat de pe tot cuprinsul Europei. Din complexul Ermitajului se disting şi Micul Ermitaj, proiectat de Jean Baptiste Vellin de la Mote, cât şi Teatrul Ermitaj, creat de arhitectul Giacomo Quarenghi.

Ermitajul a fost fondat în 1764, când Ecaterina a II-a a achiziţionat 225 de tablouri ale principalilor reprezentanţi ai artei Europei Occidentale, astăzi numărând peste 3 milioane de obiecte dintre care numai o mică parte poate fi expusă în acelaşi timp. Pentru a face un tur complet, ar fi necesari 11 ani. Sala Sfântul Gheorghe sau Marea Sală a Tronului, numită aşa după imensul basorelief aflat deasupra tronului, care-l prezintă pe Sfântul Gheorghe ucigând dragonul, simbol al puterii ruseşti, are o suprafaţă de peste 800 de metri pătraţi, cu coloane de marmură albă, iar lampadarele din bronz creează o atmosferă solemnă. Ea este dedicată memoriei lui Petru cel Mare. Sala Pavilionului este un exemplu al stilului eclectic, cu motive ale Renaşterii, Clasicismului şi artei maure. În jurul unei sere în care erau cultivate plante tropicale se remarcă o abundenţă a luminii datorită lampadarelor din bronz, cu ciucuri de cristal. Maiestuoasa sală găzduieşte şi Orologiul Păunilor, o piesă rară, opera faimosului ceasornicar englez James Cox. El a fost achiziţionat în 1780 de către contele Potiomkin. Când funcţionează este un adevărat spectacol. Păunul îşi deschide aripile şi trimite sunete precum chichi-richi. Sălile Ermitajului găzduiesc o extraordinară colecţie de artă antică, cu sculpturi romane şi greceşti, bijuterii din aur şi vase pictate, provenind din misiunile arheologice ruse. Te încântă numeroasele lucrări de artă italiană (Caravaggio, Veronese, Tintoretto, Michelangelo, Leonardo da Vinci), de pictură olandeză şi flamandă (Rembrandt, Rubens), de artă spaniolă (Jose Ribera, Zurbaran, Velasques, Murillo), de artă franceză. Ermitajul posedă 12 pânze ale lui Nicolas Poussin, 8 ale lui Antoine Watteau, 12 de François Boucher şi Eugène Delacroix, un mare număr de picturi de Matisse. Lor li se adaugă impresioniştii şi postimpresioniştii, fovismul şi cubismul. Ermitajul a beneficiat de ajutorul a doi talentaţi negustori de artă şi de generozitatea unor colecţionari ruşi importanţi, Sciukin şi Morozov… Ca un fapt amuzant, la Ermitaj îi poţi întâlni pe „gardienii pinacotecii”. Aşa numea Ecaterina cea Mare pisicile libere şi azi prin muzeu pentru a vâna şobolanii şi şoarecii. Ele sunt îngrijite, li se dă mâncare, iar oamenii muzeului consideră cele 150 de nobile feline colegii lor. Sunt ocrotite şi răsfăţate chiar de vizitatori.

Sala Blazoanelor de la Ermitaj

Într-un frumos palat, aparţinând odinioară contesei Volonskaia, se afla apartamentul poetului Puşkin, care a trăit aici cu familia sa până la 29 ianuarie 1837. Astăzi este Muzeul Puşkin, fondat în 1925. În Piaţa delle Belle Arte, proiectată de celebrul arhitect Carlo Rossi, fiul unei balerine italiene stabilite la Petersburg, se află primul muzeul de artă naţională, Muzeul Rus. De la pictura academică la avangarda rusă, el posedă o notabilă colecţie de artă naţională veche, cu valoroase icoane, ca Îngerul cu părul de aur, Sfântul Gheorghe, numit şi Învingătorul, Ultima zi a Pompeiului, capodoperă a lui Briulov (1833), Cucerirea castelului de pe Neva, de Surikov (1848). Întâlneşti şi o serie de Marine ale pictorului Aivazovski. Mai mult de 22 de opere ale lui Kandinski şi ale lui Malevici fac mândria muzeului. Palatul de Marmură reprezintă o perlă a arhitecturii clasice petersburgheze, construită de Ecaterina a II-a, pentru Grigori Orlov. Actualmente el face parte din structura Muzeului Rus.

Oraşul de Aur

Podurile de pe Neva

În Sankt Petersburg te uimeşte Biserica Sfântul Isaac, care, cu înălţimea sa de 101,5 metri (fiind a patra din lume), domină oraşul. Interiorul ei reprezintă o adevărată simfonie în marmură, pietre preţioase şi semipreţioase de toate culorile. Numai pentru aurirea cupolei s-au folosit peste 20 de kilograme de foiţe de aur pur. Ea cuprinde o bogată colecţie de mozaicuri, apreciate încă din 1862, la Expoziţia Internaţională de la Londra. Monumentala Piaţă Sfântul Isaac, realizată de arhitectul francez Auguste Ricard de Montferrant, are doi protagonişti: de-o parte Petru I, de cealaltă Nicolae I.

O altă monumentală biserică este Sfânta Fecioară din Kazan, capodoperă a arhitectului Voronihin (1801-1811). Biserica Învierii Domnului, monument al arhitecturii religioase ortodoxe, ridicată pe locul în care a fost rănit mortal ţarul Alexandru al II-lea, a fost proiectată de Alfred Parland. Este viu colorată, cu cupolele aurite ale turlelor, cu faţadele policrome, cu 308 mozaicuri concepute de 25 de pictori şi pictate, printre alţii, de Victor Vasnezov şi Mihail Nesterov.

Este insolit să vezi pe turnul clopotniţei fortăreţei Petru şi Pavel un ceas cu carillon, în formă de înger ce poartă o cruce, îngerul păzitor al oraşului.

Între legendă şi istorie, poezie şi adevăr

Sala de bal de la Peterhof

Sankt Petersburg este ca o uriaţă coloană înconjurată de mici oraşe-satelit, faimoasele reşedinţe imperiale de vară: Peterhof, Pavlovski, Gatcina, Ţarskoe Selo şi Oranienbaum. Fiecare din aceste reşedinţe este unică în felul ei şi irepetabilă, un spectacol artistic care te face să trăieşti atmosfera trecutului. Peterhof depăşeşte o mie de hectare pe care se găsesc mai mult de 30 de edificii şi pavilioane. La crearea grădinii sale au contribuit celebri arhitecţi, sculptori care au creat cascade şi scări, cu jocuri de apă şi de aceea mai poartă numele şi de Muzeul Fântânilor sau Muzeul Deschis. În formă alegorică, sculpturile din bronz auriu care ornează Marea Cascadă simbolizează victoria Rusiei. Sunt 38 de statui care reprezintă divinităţile mitologice şi fluviile ruseşti, şi 213 basoreliefuri, busturi, măşti şi vase. Fantastică este Sala Tronului din Marele Palat, construit în 1710 de Petru cel Mare, Sala de bal este un exemplu al barocului rus, în care oglinzile oferă iluzia unui spaţiu infinit, eliminând practic pereţii. Din Palatul Monplaisir, în apropierea mării, puteai privi atât nemărginirea apelor, cât şi grădinile. Sala de Gală aminteşte de celebrele sărbători organizate de ţar. Totul îţi dă sentimentul că trăieşti fie la Paris, fie la Amsterdam, printre numeroasele canale, fie la Veneţia. Ceaţa şi verdele grădinilor fac Peterhof-ul asemănător Londrei.

Complexul arhitectonic Pavlovsk a fost construit în 1777 de către Ecaterina, care l-a dăruit fiului său Pavel, pentru a-şi construi un domeniu de vânătoare. Un exemplu de unitate stilistică, rafinament şi eleganţă, care imită Versailles, construit de arhitectul Charles Cameron şi apoi de italianul Vincenzo Brenna. Tapiseriile din mătase prezentau delicioase ghirlande de flori, fructe şi instrumente muzicale, simboluri ale fericirii rurale, cu servicii de porţelan de Sèvres, printre care faimosul Gurjevski, cu faimosul mobilier francez creat de Henri Jacob. Splendidă şi Galeria de artă cu picturi ale maeştrilor flamanzi şi italieni. În Sala Tronului erau primiţi cavalerii Ordinului de Malta, Pavel fiind Mare Maestru. După asasinarea lui Pavel, soţia sa, Maria Fiodorovna, îl transformă într-unul dintre cele mai sugestive palate din Europa. Este considerat una dintre perlele arhitecturii ruse din perioada clasicismului. Monumental şi Parcul Pavlovsk, întins pe 600 de hectare, în care tronează numeroase coloane pe care sunt postate statui.

Gatcina, un palat rezidenţial dăruit de Petru surorii sale, la fel ca Oranienbaum cu Pavilionul său chinezesc considerat o minune a secolului al XVIII-lea, şi Kornshtadt sunt impresionante nu numai prin arhitectură, dar şi prin imensele lor parcuri, adevărate opere de artă, cu statuile şi fântânile care le decorează, cu podurile lor arcuite.

Ţarskoe Selo, Versailles-ul rus

Sala de chihlimbar

Mai mult decât Peterhof, Ţarskoe Selo apare ca un laborator al stilurilor dezvoltate în Rusia la mijlocul secolului al XVIII-lea. După stilul baroc rastrellian, cu interioarele cu lambriurile de lemn sculptat şi aurit, a urmat stilul neoclasic reprezentat prin creaţiile arhitectului scoţian Charles Cameron, care a introdus motive ale artei greceşti şi romane. Reşedinţa de vară, Orăşelul Ţarului, e legată de numele a două ţarine, Elisabeta Petrovna, fiica lui Petru cel Mare, care venea adesea la vânătoare aici, şi Ecaterina cea Mare. În 1744, Elisabeta, noua ţarină, încredinţează arhitectului Curţii, Rastrelli, crearea unui magnific palat cu maximum de decoraţiuni, demn de o ţarină a unui imens imperiu. Se spune că atunci când Elisabeta a ajuns cu miniştrii străini pentru a-l vizita, toţi au rămas profund uimiţi de rafinamentul arhitectural. Era fastuos, magnific, cu nenumărate decoraţii interioare şi exterioare sculptate, cu a sa Poartă Egipteană. Aici s-a desfăşurat prima companie teatrală rusă, condusă de Fiodor Volkov. Numai pentru decoraţiile exterioare au fost folosite peste 100 de kilograme de aur. Imensa Sală a Tronului, de 846 de metri, cu tavanul pictat, dând iluzia infinitului, este plină de lumină graţie atât ferestrelor, cât şi oglinzilor cu intarsii aurii. Pereţii şi plafoanele, în cristal opalin alb, cu mozaicuri de jasp de Siberia în pavilioanele băilor. De admirat şi Sala Tablourilor, care a fost creată pentru a găzdui colecţia de artă achiziţionată în 1745. În Salonul Albastru, tapiseria de mătase a mobilelor era pictată. Este una dintre sălile cele mai elegante şi fastuoase ale palatului, alături de Salonul Chinezesc, unde erau primiţi oaspeţii. Tapiţeria şi vasele de porţelan au fost achiziţionate în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea din China. Dar cea mai spectaculoasă rămâne Sala de chihlimbar. Povestea începe în 1717, când regele Prusiei îi donează lui Petru nişte pereţi de chihlimbar care vor deveni baza palatului. Aceştia erau complet îmbrăcaţi în diferite tonalităţi de chihlimbar de culoarea aurului. În timpul ocupaţiei naziste, pereţii au fost furaţi. Nu a mai fost vreodată descoperită. Camera de chihlimbar, una dintre marile comori, este descrisă de Steve Berry în romanul cu acelaşi nume. Acum ea este reprodusă de celebri restauratori pe baza documentelor rămase. La sfârşitul secolului al XVIII-lea palatul de la Ţarskoe Selo a fost refăcut de arhitectul Giacomo Quarenghi pentru viitorul ţar Alexandru I, care îi adaugă splendide decoruri în stilul Empire. Nicolae al II-lea, născut la Ţarskoe Selo în 1868, şi-a creat aici reşedinţa sa favorită. După revoluţia bolşevică din 1917, ea a servit ca închisoare pentru membrii familiei imperiale până la transferul şi execuţia lor în Siberia.

La Petersburg, la Petersburg!

Studioul lui Puşkin

Mult mai aproape de Europa decât Moscova, oraşul care încarna visurile de occidentalizare ale ţarului va deveni o muză care nu va înceta să inspire scriitori şi poeţi. Pentru Voltaire, oraşul era un pariu cu viitorul, pentru Diderot, iluzia unei noi democraţii. Malefic şi ameninţător pentru Gogol, febril pentru Blok şi Bielîi, susă de lumină şi de tinereţe pentru Puşkin. Cendras declara că s-a descoperit poet la Petersburg. După Puşkin, fiecare locuitor de pe malul Nevei se simte „un omuleţ” (aşa cum l-a numit marele scriitor pe Petru cel Mare din statuie), o bărcuţă ancorată la un chei împărătesc. Acest omuleţ viu a ştiut să elaboreze o conştiinţă de sine creatoare şi să devină el însuşi creator. Această transformare apare în opera lirică a poetului petersburghez Alexandr Kuşner, în volumul „Arbustul”. Ca o metaforă fundamentală în poezia lui, tufa, arbustul, e proporţionată la statura umană, simbol ingrat şi splendid în acelaşi timp. Influenţa Petersburgului asupra literaturii ruse a fost întotdeauna poetică şi metafizică. Scriitorii petersburghezi în mare parte nu au fost niciodată angajaţi politic, au fugit de oamenii politici, de tribuna lor, ca de ciumă. Casa Puşkin este o enciclopedie a literaturii ruse, un roman-muzeu al Petersburgului. Petersburgul este şi oraşul natal al lui Vladimir Nabokov şi al lui Iosif Brodski, este oraşul lui Tomski şi al bătrânei Contese din „Dama de Pică”, al palatelor, saloanelor, femeilor frumoase, Petersburgul marii arhitecturi. Pe aici s-au perindat scriitori, muzicieni, artişti celebri. Hector Berlioz are parte de cea mai măgulitoare primire din partea împărătesei, dirijând „Carnavalul Roman” şi „Simfonia Fantastică”. El l-a considerat „o capitală strălucitoare a cărui ospitalitate mi-a fost atât de scumpă”. La fel, Alexandre Dumas, Théophil Gautier, care aseamănă „Nevski Prospekt” cu „Rue de Rivoli” din Paris, cu „Regent Street” din Londra sau „La Calle d’Alcala” din Madrid: „Nu poţi să-ţi închipui nimic mai grandios decât acest oraş de aur, pe acest orizont de argint, unde seara străluceşte ca albul zării de dimineaţă”. Să-i amintim şi pe Balzac, Musset, George Sand, Flaubert, Baudelaire, Anatole France, Maupassant…

Romeo şi Julieta în regia lui Korsunovas la Baltic House

Teatrul şi baletul au rămas coordonate majore în viaţa artistică. Celebrul Teatru Mariinski inaugurat la 2 octombrie 1860 cu premiera operei lui Glinka, „Viaţa Ţarului”, este una dintre gloriile Sankt Petersburgului. După ce anteriorul teatru a fost mistuit de flăcări în 1859, noul teatru a fost construit de Albert Cavos, în stil renascentist-baroc, cu interiorul într-o variantă de rococo. Aici s-a scris istoria baletului, cu Marius Petipa, Anna Pavlova, Tamara Karsavina, Mihail Fokin, Vaslav Nijinski, Ulanova, Tatiana Veceslova, aici au cântat Şaliapin şi Sobinov, aici a creat Diaghilev. Şi la Petersburg, proliferau formele teatrale stilizate în plan comic sau de-a dreptul buf, cabaretul, circul, pantomima. Repertoriul clasic era deosebit de bogat, fiind puse în scenă piese de Puşkin, Gogol, Suhovo-Kobîlin, Turgheniev, Tolstoi, Cehov, Molière, Calderon, Ibsen… Oraşul are acum peste 60 de teatre de stat sau particulare, cu scene mai mari sau mai mici, cu public ce încă vine la spectacol „ca pe vremuri”, îmbrăcat elegant, cu flori pentru artişti şi pentru regizori. Din 26 ianuarie în 9 februarie are loc a 8-a ediţie a Festivalului de Teatru „Casa Baltică”, caracterizat prin natura sa experimentală. Scenele lui devin un laborator de creaţie atât pentru regizorii tineri, cât şi pentru maeştri.

După ce anul 2010 a fost Anul Rusia-Franţa, 2011 este Anul Rusia-Italia.

Eifman Ballet

După încheierea prestigioasei competiţii „Virtuozii chitarei”, la sfârşitul lunii ianuarie se desfăşoară Concursul Internaţional de Pian şi Ansambluri de Cameră, Maria Yudina. Muzeul de istorie găzduieşte, în ianuarie şi februarie, Festivalul Sculpturii în gheaţă. Tot în această perioadă are loc festivalul de muzică pop pentru copii „Rising Stars”.

Nenumărate cafenele şi restaurante te ademenesc să zăboveşti cuprins de admiraţie, printre care cafeneaua literară ce purta odinioară numele Wolff&Beranger, a doua casă pentru Puşkin. Cafenelele de pe cheiuri şi ambarcaţiunile care se leagănă pe apă fac parte din decor.

Dacă doriţi să mâncaţi, opriţi-vă la Mari Vanna, un loc special care-ţi dă impresia că te afli în casa unor prieteni, între bibliotecă şi fotografii de familie, cu o autentică bucătăria rusească, cu piroşti, aromatul borş de sfeclă şi pelmeni. Unul dintre cele mai iubite restaurante ale oraşului, cu nume dostoievskian, este Idiotul, cu atmosferă de vechi Petersburg, cu bucătărie tradiţională, mai ales vegetariană, bogată în supe, ciorbe şi salate. În centru se află şi restaurantul Sankt Petersbrug, cu un interior uşor kitsch, dar cu o gustoasă bucătărie rusească, cu o gamă variată de aperitive, cu spectacole de varietăţi şi muzică folk. La Chutor Vodograj chelnerii sunt îmbrăcaţi în costume de epocă, porţiile sunt generoase, delicioasă specialitatea de cârnaţi cu varză. Metro este cea mai bună adresă pentru a dansa, găzduită într-o reşedinţă pe trei niveluri, într-o lume a luminilor, muzicii pop, tehno şi house, iar Aquatoria este locul preferat al celor care iubesc discotecile.

Nu mai este cazul să vă recomandăm nenumăratele feluri de vodcă rusească (fabricată prima oară de călugărul Isidor, în 1430), care vă vor ajuta să rezistaţi geroaselor ierni de pe malurile Nevei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.