Statele BRICS vor să ajute Uniunea Europeană în criza datoriei

Cele cinci state emergente din cadrul BRICS – Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de sud – vor discuta săptămâna viitoare în legătură cu posibilitatea de a veni în ajutorul Uniunii Europene (UE), confruntată cu criza datoriei, a declarat marţi ministrul brazilian de finanţe Guido Mantega, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Ţările din BRICS se vor reuni săptămâna care vine la Washington şi vom discuta despre modalităţi de a ajuta Uniunea Europeană să iasă din această situaţie”, a declarat presei Gyuido Mantega, fără a da alte detalii.

Ministrul brazilian va participa săptămâna viitoare la Washington la o reuniune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe. Reuniunea BRICS este prevăzută pentru 22 septembrie.

Ţările emergente vor încerca să pregătească o acţiune comună menită să ajute economia mondială şi să contribuie la stabilizarea pieţelor, a dezvăluit marţi cotidianul economic Valor, fără a da surse, într-un articol de la Basel, în Elveţia, unde se întâlnesc în acest moment preşedinţii băncilor centrale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.