Tare vă mai plac funcţiile, domnule Diaconu!

„Am fost membru PCR, am fost unul dintre cei mai tineri membri PCR, am fost făcut cu sila în anul II de facultate, după note, iar în 1989 eram un foarte bătrân membru de partid.” Această declaraţie a fost făcută de actorul Mircea Diaconu înainte de a candida pentru un loc în Senatul României din partea Partidului Naţional Liberal.

La terminarea facultăţii a ajuns, cu faţa lui de băiat cumsecade, la Teatrul „Bulandra”. Sila de PCR a fost atât de mare încât Mircea Diaconu s-a propus singur şi deosebit de insistent să fie secretarul de partid al teatrului. Conducătorul politic, adică. Ce silă i-o fi fost… Colectivul de elită al „Bulandrei” l-a găsit, însă, incompatibil caracterial pentru a-l conduce. Şi atunci s-a supărat şi a plecat. Două străzi mai încolo, la „Nottara”.

La Revoluţie a fost prima oară în guvern. Guvernul comunist Verdeţ, din Comitetul Central al PCR. Doar 21 de minute, dar îndeajuns ca să prindă gustul. Pe timpul lui Iliescu n-a prins nimic: îl cunoşteau prea bine foştii tovarăşi! Abia primarul Traian Băsescu avea să-l pună director la „Nottara” pe prietenul său, membrul PD Mircea Diaconu. Ce silă i-o fi fost… Mai ales când ani de zile fondurile destinate organizării „Zilelor Bucureştilor” treceau prin conturile fundaţiei sale şi a soţiei sale.

După ce a jucat rolul bietului om căruia, împotriva voinţei sale, i s-a îndesat în buzunar carnetul de membru PCR, actorul a jucat şi rolul bietului politician căruia i se vrea răul. Şi pentru ce? Doar pentru că şi-a angajat ilegal soţia, Maria Diana, ca regizor la Teatrul „C.I. Nottara”, pe vremea când era director al teatrului. Aşa a stabilit instanţa. În calitate de persecutat al Agenţiei Naţionale de Integritate, Guvernul Ponta 1 l-a distribuit pe Mircea Diaconu în rolul de ministru al Culturii.

După ce actorul a intrat în atenţia ANI, acesta a intrat şi în atenţia posturilor de televiziune, dar nu pentru a fi criticat, ci pentru a fi distribuit în rolul bietului om care este hăituit de instituţiile aflate la cheremul lui Traian Băsescu.

Însă Mircea Diaconu a primit rolul vieţii sale abia după ce s-a retras din PNL, supărat fiind că partidul l-a scos de pe lista pentru europarlamentare din cauza problemelor pe care le are cu ANI. Actorul Diaconu a părăsit PNL-ul care l-a făcut senator şi ministru, şi şi-a anunţat candidatura ca independent pentru Parlamentul European.

Ei, abia după acest moment Mircea Diaconu a primit rolul vieţii sale, cel al luptătorului singuratic care are curajul să se lupte cu sistemul ticăloşit. Televiziunile care abia aşteptau încă un motiv să dea în PNL şi să-l toace pe Crin Antonescu l-au luat imediat în braţe pe Mircea Diaconu şi au început să-l plimbe prin faţa telespectatorilor ca pe sfintele moaşte. Iar telespectatorii, impresionaţi până la lacrimi de drama prin care trece actorul, directorul de teatru, senatorul, ministrul Culturii, soţul şi omul Mircea Diaconu, s-au mobilizat exemplar pentru a-l ajuta pe acesta să ajungă într-o funcţie care să-i permită să câştige alte zeci de mii de euro anual. Ce silă o să-i fie dacă va reuşi…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 756 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.