Un dialog de excepţie cu un fost secretar UTC, despre cum decurgea un instructaj anti-Înviere şi despre ce au „furat” românii de la etnicii maghiari.
O sărbătoare cât de cât tolerată de comunişti
A.C.: Despre cum se petrecea sărbătoarea de Paşte înainte de 1989, un dialog cu un fost secretar UTC este mai mult decât nimerit. T.E. – a ţinut să nu-i dăm numele, nu pentru că este o persoană publică, ci pentru anumite referiri la alte persoane, tot publice. Şi atunci, şi acum.
T.E.: Să clarificăm un lucru. Nu-mi da nimic în plus peste „meritele” mele. Am fost secretar UTC pe clasă, în liceu. Peste mine mai erau secretarul de an şi secretarul pe liceu, de regulă un profesor mai tânăr. Foarte rar şi doar vreun elev cu pile mari din clasa a XII-a, se mai nimerea să fie secretar UTC pe liceu. Este foarte important locul meu în această ierarhie, pentru că dă sarea şi piperul discuţiei noastre.
A.C.: Este în regulă. Vreau să discutăm despre ce făcea tineretul în timpul acestei sărbători.
T.E.:Mai vreau din start să avem un lucru clar, unii îl ştiu, alţii, mai tineri, poate nu. Paştele a fosto sărbătoare cât de cât tolerată de comunişti. În anii 60, 70, mai ales nici nu se putea altfel. Erau încă „în picioare” oameni născuţi la începutul secolului, chiar şi în ultimii ani ai secolului al 19-lea. Ei bine toţi aceştia ştiau tradiţiile adevărate – noi nu le ştim deloc acum, aşa cum au fost – pentru că până să vină regimul comunist s-au bucurat cu adevărat de sărbătorile pascale. În plus, la ţară tradiţiile s-au păstrat, iar în mediile industriale urbane, erau mulţi veniţi de la ţară, care ştiau cum se petrece Paştele şi, mai ales, ce înseamnă această sărbătoare din punct de vedere religios. Deci, autorităţile comuniste NU puteau risca să blocheze ceva. Dar ele au încercat să „umble” la tineret. Aici trebuia să se lucreze la „dezintoxicare”. Să nu uităm, tineretul de atunci trebuia să constituie baza „omului nou” care să creeze „societatea socialistă multilateral dezvoltată”.
„Ceara de la lumânare vă pătează hainele şi vă ardeţi pe mâini”
A.C.: Aici vreau să ajungem. Povesteşte-mi cum se făcea această „dezintoxicare”.
T.E.: Am să mă refer la un episod care astăzi poate părea halucinant. Sau poate chiar comic. Era prin 1978. În Săptămâna Mare. Am fost anunţat luni că miercuri sunt convocat la Comitetul Municipal al UTC la o şedinţă. Pentru mine a fost o surpriză uriaşă. Niciodată cei de nivelul meu – secretarii UTC de clasă – nu erau invitaţi la chestii de acest gen. Doar înaintea conferinţei municipale a UTC, secretarul de clasă era şi el delegat. Dar conferinţa se ţinea de regulă la casa de cultură din oraş. Deci, o „vizită” la sediul Comitetului Municipal al UTC era o premieră. Când am ajuns acolo, surpriză: era plin de alde ăştia ca mine. Erau toţi secretarii UTC de la toate nivelele din toate cele patru licee ale oraşului. Mai puţin cei de la clasele cu predare în limba maghiară.
A.C.: De ce această excepţie?
T.E.. Toate la timpul lor. Să revin. Pe ordinea de zi trei puncte: primul legat de curăţenia generală de primăvară – fiecare liceu avea un parc în grijă, al doilea legat de Cupa UTC pe judeţ şi diverse, la punctul 3. Chiar nu am înţeles de ce am fost chemaţi. Problemele legate de primele două puncte se rezolvau altfel, erau chemaţi profesorii de sport, erau chemaţi directorii adjuncţi şi evident secretarii de UTC pe licee. Nu cu noi se discutau astea. Dar am înţeles totul când s-a ajuns la „diverse”. Atunci, unul din cei doi instructori UTC care conduceau şedinţa – nici măcar nu s-au deranjat să aducă vreun şef – a început, relativ stânjenit un discurs. Citez din memorie. „Ştiţi, duminică este un fel de sărbătoare, dar una care este aşa, pentru bunicii voştri, eventual pentru părinţii care sunt mai în vârstă. Este o sărbătoare de modă veche, tineretul nu prea este interesat. Doar aşa câţiva cu concepţii mai retrograde. Ştiţi, eu nu îi înţeleg pe cei care merg sâmbătă seara, noaptea, la o chestie mistică la biserică. Asta cu învierea este o poveste. Doar bătrânii mai cred. Mulţi merg la biserică deşi nu înţeleg nimic din ce spun preoţii. Şi este şi o stupiditate, să ţii în mână o lumânare. Păi îţi pică ceara şi îţi pătează hainele, te arzi pe mână. Nu are niciun rost. Dar cred că voi, care sunteţi ţinerii cu gândirea cea mai avansată, care sunteţi conectaţi la tot ce este nou puteţi să îi lămuriţi pe colegii voştri că nu este de mers la biserică. În schimb, uite, sămbătă seara inaugurăm la casa de cultură prima discotecă din oraş. Va fi gratuit toată noaptea. Şi va fi şi numai muzică din aia pe care o ascultaţi voi pe la anumite posturi deochiate. Vă rugăm să îi îndreptaţi pe colegii voştri spre discotecă. Nu au văzut nici pe litoral aşa ceva. Cei care vor fi văzuţi la biserică, vor fi notaţi şi li se va scădea nota la purtare. Voi trebuie trebuie să mergeţi acolo şi pe cine veţi întâlni, să le spuneţi asta şi să îi îndreptaţi spre discotecă sau spre casă”.
A.C.: Tare de tot asta cu discoteca. Care nici pe litoral nu s-a văzut. Bun, şi voi, tu, ce aţi făcut?
T.E.: Acum să arătăm ce se întâmpla în noaptea de Învicre. Cu excepţia revelionului, era singura noapte când plecai de acasă cu voie de la părinţi. Cam 30% dintre tineri – mă refer la elevi – mergeau cu părinţii sau singuri şi asistau la slujbă. Restul, se aprovizionau cu ţigări, ceva tărie, mai şi un tranzistor şi socializau în jurul bisericilor sau în cimitirele bisericilor.
A.C.: Păi cei din a doua categorie nu erau deloc periculoşi, în ceea ce priveşte asimilarea chestiunii religioase…
T.E.: Nu este chiar aşa. Era totuşi ceva solemn, chiar şi în această socializare. Evident, termenul de socializare nu era cunoscut pe atunci. În plus, uite asta am uitat, toţi veneau cu ouă roşii, şi la miezul nopţii ciocneau ouăle. Iar dimineaţa la 3 sau la 4 – pe vremuri, cam la acele ore se încheia slujba – socializarea se termina, şi toţi, fără excepţie luau lumină. Pentru că, şi asta am uitat să spun, toţi veneau dotaţi cu lumânări.
A.C.:Şi, ce se întâmpla cu controalele de la UTC?. Au fost elevi pedepsiţi. Cum a fost la discotecă?
T.E.: Nu am auzit să se lase cu sancţiuni. Trebuia să sancţionezi clase întregi. „Pedepsitţi” au fost profesorii tineri care au fost desemnaţi – la o altă şedinţă UTC – să formeze „patrule” ca să identifice elevii. Evident, vroiau şi ei fie să asiste la slujbă sau să socializeze. Le era ruşine de ce trebuiau să facă. Dar a existat mereu o înţelegere tacită. Ei se făceau că nu ne văd, noi ne făcea că nu-i vedem când erau cu lumânarea în mână. Când spun noi, mă refer la toţi elevii. Inclusiv cei care eram trimisi „sub acoperire” de către instructorii UTC. Când le povesteam la colegi ce instructaj am primit, se tăvăleau pe jos de râs. Bine, evitam să povestim la turnări. Că erau şi din ăia. De fapt, ei erau adevăraţii „acoperiţi”. Cum a fost cu discoteca? Maxim 15 persoane. Şi evident, nu era deloc grozavă. Dar atenţie, de fiecare dată, de Înviere, funcţiona o discotecă gratuită.
Am „furat” de la catolici
A.C.: Mi-ai rămas dator cu „excepţia” ungurească.
T.E.: Stai că şi aici sunt lucruri interesante. UT-iştii şefi de la clasele maghiare nu erau chemaţi, pentru că nu coincidea paştele nostru cu al lor. Dar, atenţie, la „socializarea” de Înviere, veneau şi colegii de etnie maghiară. Atunci nu conta ce eşti. Eram toţi împreună. Dar, oficial exista o excepţie. Niciodată, autorităţile nu s-au amestecat, când a fost Paştele catolic. Tradiţiiile lor erau respectate 100%. Niciodată nu autorităţile nu au obiectat când elevii cântau în corul bisericii, sau când participau la procesiunile în aer liber de Paşte. Şi erau – sunt şi acum – obiceiuri foarte frumoase. Românii asistau chiar la aceste manifestări. Era un spectacol, ce mai!. În a doua zi a Paştelui Catolic, în Ardeal era, este un obicei foarte fain: băieţii mergeau la familiile unde erau fete şi le stropeau cu parfum. Primeau pentru asta ouă roşii, cozonac, prăjituri şi un pahar două de lichior. Noi, pe atunci am „furat” acest obicei. A doua zi, de Paştele Ortodox, mergeam cu stropitul. Dar atenţie, mergeam şi la famillile catolice. Care erau pregătite, deşi nu era Paştele lor. Şi trataţia era aceeaşi. Practic, noi românii, mă refer la cei tineri, eram câştigaţi, pentru că de două ori primeam trataţia, şi de Paştele Catolic şi de Paştele Ortodox. Şi noi mai eram şi şmecheri. Când mergeam cu stropitul la familiile catolice, le stropeam şi pe mame, mătuşi sau chiar buniici. Şi pentru acest lucru trataţia era mult mai consistentă.
A.C.: Aş avea o curiozitate. Ce s-a ales după decembrie 1989 de instructorii UTC de la acea celebră şedinţă?
T.E.: Păi ce să se aleagă? Atât cei doi, dar şi şefii lor s-au orientat. I-am văzut prin FSN. Unii în linia întâia, alţii în linia a doua. Mai târziu prin PSD. Toţi au prins posturi ca lumea. În niciun caz nu a trebuit să le plâng de milă.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.