Unde joacă şi ce adversare are Simona Halep între 4 şi 17 ianuarie

Simona Halep participă la două turnee înainte de Australian Open. Calendarul turneelor de tenis feminin din ianuarie 2015. Care este top 10 WTA la zi.

Tenisul de câmp deschide sezonul sportiv în 2015 (sporturile de iarnă sunt în plină desfăşurare din luna noiembrie), în luna ianuarie desfăşurându-se un turneu pe echipe mixte (Hopman Cup în Australia) şi 6 turnee individuale, atât la feminin, cât şi la masculin, ultimul fiind şi primul din categoria Grand Slam, Open-ul Australiei. La feminin calendarul este următorul:

  • 4 – 10 ianuarie: Shenzhen Open (China)

(categoria WTA International)

  • Participă: 32 de jucătoare pe tabloul principal

  • Cap de serie nr.1: Simona Halep

  • Premii în valoare de: 500.000 de USD

  • Premii pentru câştigător: 280 puncte WTA; 111.163 USD.

  • 4 – 10 ianuarie: Brisbane International (Australia

(categoria WTA Premier)

  • Pariticpă: 32 de jucătoare pe tabloul principal

  • Cap de serie nr.1: Maria Sharapova

  • Premii în valoare de 1.000.000 USD

  • Premii pentru câştigător: 470 puncte WTA; 196.670 USD

  • 5 – 10 ianuarie: ASB Clasic (Auckland – Nou Zeelandă)

(categoria WTA International)

  • Participă: 32 de jucătoare pe tabloul principal

  • Cap de serie nr.1: Caroline Wozniacki

  • Premii în valoare de: 250.000 USD

  • Premii pentru câştigător: 280 puncte WTA; 43.000 USD

  • 11 – 17 ianuarie: Apia International Sydney (Australia)

(categoria WTA Premier)

  • Participă: 32 de jucătoare pe tabloul principal

  • Cap de serie nr.1: Simona Halep

  • Premii în valoare de: 731.000 USD

  • Premii pentru câştigător: 470 puncte WTA, 120.000 USD

  • 11 – 17 ianuarie: Hobart International (Australia)

(categoria WTA International)

  • Participă: 32 de jucătoare pe tabloul principal

  • Cap de serie nr.1 Casey Dellacqua

  • Premii în valoare de: 250.000 USD

  • Premii în valoare de: 280 puncte WTA, 43.000 USD

  • 19 ianuarie – 1 februarie: Australian Open (Australia)

(categoria Grand Slam)

  • Participă: 128 de jucătoare pe tabloul principal

  • Cap de serie nr.1 Serena Williams

  • Premii în valoare: 12.122.762 USD

  • Premii pentru câştigător: 2000 puncte WTA, 3.000.000 USD

De aici se pleacă: top 10 WTA – 2 ianuarie 2015

  1. Serena Williams (SUA) – 8.485 puncte

  2. Maria Sharapova (Rusia) – 7.050 puncte

  3. Simona Halep (România) – 6.292 puncte

  4. Petra Kvitova (Cehia) – 5.966 puncte

  5. Ana Ivanovic (Serbia) – 4.820 puncte

  6. Agnieszka Radwanska (Polonia) – 4.819 puncte

  7. Eugenie Bouchard (Canada) – 4.715 puncte

  8. Caroline Wozniacki (Danemarca) – 4.625 puncte

  9. Angelique Kerber (Germania) – 3.480 puncte

  10. Dominika Cibulkova (Slovacia) – 3.052 puncte

Halep & Co intră în „horă” pe 4 ianuarie

Simona Halep începe „circul alb” din 2015 în Shenzhen Open din China, turneu care se află la cea de a treia ediţie. Ea este cap de serie nr.1. Deşi este un turneu din categoria WTA International (al 5 nivel valoritc, după turneele de Grand Slam, Premier Mandatotory, Premier 5 şi Premier), organizatorii au dublat premiile în bani, alocând în total suma de 500.000 de euro. Alte trei românce se aliniază la startul competiţiei: Camelia Begu (cap de serie nr.6 – 41 WTA), Monica Niculescu (cap de serie nr.7 – 46 WTA) şi Alexandra Dulgeru (83 WTA). Iniţial s-a înscris şi Sorana Cârstea, dar fiind accidentată a fost înlocuită cu jucătoarea maghiară Timea Baboş.

Cap de serie nr.2 este Petra Kvitova, iar următorii sunt: Peng Shuai (China – 21 WTA) şi kazaha Zorina Diyas (33 WTA). Dintre jucătoarele cât de cât mai cunoscute, la turneu participă: elveţianca cu tatăl de origine română, Timea Bacsinszky (cap de serie nr.8 – 48 WTA), Karin Knapp (Italia – 54 WTA), Maria Tereza Torro-Flor (Spania – 89 WTA) s.a. Încearcă o nouă revenire în circuit rusoaica Vera Zvonareva, actualmete 250 WTA, fost 2 WTA în octombrie 2010. O serie de accidentări au scoso din competiţii în 2013, iar în 2014 a jucat doar la câteva turnee. În 2014 turneul a fost câştigat de Li Na, jucătoarea chineză însă s-a retras din activitate la numai 30 de ani din cauza unor accidentări repetate.

Sharapova atacă primul turneu australian

La Brisbane, turneu care începe tot pe 4 ianuarie, participarea este selectă: toţi cei 8 capi de serie sunt din top 20 WTA, mai mult primele 3 favorite sunt din top 10 (Maria Sharapova – 2 WTA, Ana Ivanovic – 5 WTA şi Angelique Kerber – 9 WTA). Chiar dacă se estimează o finală între favoritele 1 şi 2, toată lumea va sta cu ochii pe un alt copil teribil al anului 2014, jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza (20 WTA, cap de serie nr.8) care este aşteptată să intre în top 10 în acest an. Calificările au început de pe 1 ianuarie. De menţionat că la turneu participă, în calificări şi veterana de 44 de ani Kimiko Date Krumm. Nu avem jucătoare din România. Câştigătoarea de anul trecut, Serena Williams nu participă.

Wozniacki vs Venus William

Turneul din Noua Zeelandă, ASB Clasic (jocurile pe tabloul principal încep pe 5 ianuarie) pare să fie o afacere în 3, Caroline Wozniacki (cap de serie nr.1 – 8 WTA), Venus Williams (cap de serie nr.2 – 18 WTA) şi Svetlana Kuznetsova (cap de serie nr.5 – 27 WTA). Nu am inclus-o în ecuaţie pe Sara Erani (cap de serie nr.2 – 14 WTA) pentru că ea împreună cu Roberta Vinci are drept obiectiv apărarea trofeului câştigat anul trecut şi menţinerea pe poziţia 1 WTA la dublu feminin. Nici aici nu a venit să-şi apere titlul câştigătoarea de anul trecut, Ana Ivanovic, angajată în turneul de la Brisbane. Nu avem jucătoare din România în competiţie.

Va ataca sau nu Halep la APIA international

Turneul de la Sideney este ultimul înainte de Australian Open. Sunt 14 jucătoare din top 20 în competiţie, dintre care 6 din top 10 WTA. Simona Halep este cap de serie nr.1, iar cap de serie nr.2 este Petra Kvitova. Unul dintre capii de serie 3 sau 4, Agnieszka Radwańska, respectiv Caroline Wozniacki ar merge „spre” Simona Halep. Nu ştim dacă jucătoarea noastră (intră direct în turul II) va juca tot turneul sau se va retrage (sau pierde) în turul III (sferturi de finală), pentru a se păstra pentru Australian Open, aşa cum a făcut şi anul trecut. Învingătoarea surpriză de anul trecut, bulgăroaica Tsvetana Pironkova nu s-a aliniat la start.

Un turneu pentru Casey Dellacqua

Moorilla Hobart International este cel mai slab turneu din luna ianuarie. Cap de serie nr. 1 este Casey Dellacqua, 29 WTA. Se poate spune că este un turneu special pentru ea, australianca având şansele cele mai mari să aducă ţării gazdă un trofeu WTA. Anul trecut a câştigat aici „surpriza” Muguruza, care acum atacă turnee mai puternice şi mai…bănoase. Zarina Diyas din Katahstan (32 WTA) şi italianca Camila Giorgi (33 WTA) sunt capi de serie 2, respectiv 3, deci jucătoare care nu spun prea multe pentru cunoscători. Participă la turneu românca Monica Niculescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.