Zilele Culturii Române, la Dublin

Primarul Dublinului a deschis expoziţia dedicată iei româneşti, în cea de-a doua săptămână a Zilelor Culturii Române din capitala Irlandei.

În cea de-a doua săptămână a Zilelor Culturii Române la Dublin, după câteva zile intense de dialoguri literare, muzică simfonică şi film, e rândul artelor vizuale să împlinească desenul complex şi divers al identităţii culturale româneşti în faţa publicului irlandez.

Aseară, în spaţiul expoziţional al Casei Uniunii Europene din Dublin, a fost vernisată expoziţia Măiastra – Povestea nespusă a iei, realizată de Galeria Galateca împreună cu Institutul Cultural Român şi Muzeul Horniman din Londra. Cuvintele de deschidere au fost rostite de Barbara Nolan, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Dublin, E.S. Manuela Breazu, ambasadoarea României în Irlanda, Roxana Gibescu, curator al expoziţiei, şi, ca invitat special, Christy Burke, primarul Dublinului. Expoziţia va rămâne deschisă până în 24 octombrie.

Culoare şi rafinament în expoziţia de la Dublin

Devenită faimoasă datorită uneia dintre picturile lui Matisse şi intrată în modă odată cu generaţia hippie, bluza tradiţională românească este rezultatul seducător al mai multor secole de inovaţie sartorială şi de creativitate cromatică. Expoziţia care se deschide la Dublin aduce în centrul atenţiei ia ca obiect de artă, dar şi ca simbol identitar. Nucleul expoziţiei – prezentată într-o primă variantă la Bucureşti, în august 2013, de Galeria Galateca împreună cu asociaţia La Blouse Roumaine – este constituit de o selecţie de ii de patrimoniu etalate sub forma unei instalaţii artistice. Acestea sunt însoţite de faimoasele fotografii de arhivă ale Majestăţii Sale Regina Maria în veşminte tradiţionale româneşti, o serie de 200 de fotografii din perioada interbelică provenind din colecţia britanicei Beryl de Zoete şi fragmente de texte antropologice şi etnografice ce dezvăluie semnificaţia semnelor cusute pe ii.

Li se adaugă o serie de creaţii recente – opere de artă, obiecte de design contemporan – influenţate de motivele şi semnele cusăturilor tradiţionale, purtând semnăturile artiştilor Aurel Tar şi Vlad Tenu, precum şi ale designerilor din spatele brandurilor Ziurel, Una ca Luna, The Craft Lab, Lana, RONATIV, Murmur, Iutta, FurgaMurga ş.a.

Zilele Culturii Române la Dublin (7-25 octombrie 2014) sunt un program cultural amplu, organizat de Institutul Cultural Român din Londra împreună cu Ambasada României în Irlanda, care urmăreşte să pună în evidenţă, pentru publicul irlandez, o Românie a reuşitelor culturale superlative din domeniile muzicii, filmului, teatrului, reflecţiei intelectuale, literaturii şi artelor vizuale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.