20.000 €. Este suma care va fi plătită de statul român pentru deplasarea pe care o vor face în Dubai șapte senatori de la diverse formațiuni politice. Într-o perioadă în care statul nu dă pe afară cu fondurile, cei șapte parlamentari de la PSD, PNL și UDMR vor face participa la un „eveniment-dezbatere“ la Expo 2020, pentru a participa la un „eveniment-dezbatere”, potrivit unui memorandum aprobat luni de biroul permanent al Senatului și consultat de G4Media.
Senatul va plăti pentru deplasarea delegației circa 20.000 de euro, potrivit surselor G4Media. Cheltuielile ocazionate de cazare sunt de circa 78.000 de lei, iar transportul – circa 23.000 de lei.
Membrii delegației sunt Alina Gorghiu (PNL), Eugen Țapu – Nazare (PNL), Lorant Antal (UDMR), Florian Bodog (PSD), Daniel Fenechiu (PNL), Radu Oprea (PSD) și Turos Lorand (UDMR).
Expo Dubai are loc între 1 octombrie 2021 și 31 martie 2022, cu peste 200 de expozanți. Expoziția mondială are ca temă principală „Conectarea minților, Crearea Viitorului”. România se numără printre țările participante la expoziție, cu un pavilion propriu.
Ma bucur sincer ca pe banii mei, niste compatrioti pot sa faca in mod liber, relaxat, turism international. Nu-i cine stie ce natura la Dubai dar au mall-uri multe si cornute, inshallah !