Primarul PDL al sectorului 6, Cristian Poteraş, a divorţat a doua oară de Aureliana, cea care i-a fost soţie timp de 52 de ani. Cei doi au împreună un fiu în vârstă de 19 ani. Judecătoria sectorului 6 a desfăcut luni mariajul celor doi din culpă comună, dezvăluie Realitatea.net. Cristian şi Aureliana şi-au împărţit averea […]
Lună: septembrie 2010
Cu patruzeci de minute înaintea întâlnirii Hertei Müller cu publicul, o mare de oameni aştepta în faţa Ateneului. Câteva persoane căutau, discret, „un bilet în plus”, fără niciun succes. Sala arhiplină a izbucnit în ropote de aplauze la intrarea pe scenă a scriitoarei, însoţită de omul de cultură Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, organizatoare principală a evenimentului. Dialogul celor doi apreciaţi scriitori a fost prefaţat de alocuţiunile directorului Filarmonicii „George Enescu”, Andrei Dimitriu, şi ambasadorului Germaniei la Bucureşti, E.S. Andreas von Mettenheim.
Managerii societăţilor comerciale estimează pentru perioada septembrie-noiembrie 2010 reducerea numărului de angajaţi şi o creştere moderată a preţurilor în majoritatea sectoarelor, activitatea din construcţii şi comerţ urmând să scadă, în timp ce activitatea din industrie şi servicii va fi stabilă.
Demisia lui Vasile Blaga a fost cauzată de reglările de conturi din cadrul PDL, ministrul fiind forţat de preşedintele Traian Băsescu, „intr-o maniera Cosa Nostra”, să îşi părăsească portofoliul, susţine deputatul PSD Nicolae Bănicioiu, pentru Inpolitics. „Erau motive cu adevărat importante pentru care Vasile Blaga ar fi trebuit să îşi înainteze demisia. Infracţionalitatea şi omorurile […]
Demisia ministrului Vasile Blaga este efectul luptelor pentru putere din PDL şi este posibil ca, într-un viitor foarte apropiat, la indicaţiile directe ale preşedintelui Traian Băsescu, tripleta BVB (Blaga, Videanu, Berceanu) să îşi piardă şi puşinele funcţii pe care le mai deţine pe linie de partid, a declarat analistul politic Bogdan Teodorescu pentru Inpolitics. „Demisia […]
„Familia Flintstone” – celebrul serial de desene animate care aduce în scenă cuplul preistoric Fred şi Wilma şi pe vecinii lor Barney şi Betty, prezentat şi de televiziunile româneşti sub titlul „Aventuri în epoca de piatră” – împlineşte în această săptămână 50 de ani în SUA, informează AFP. Soţii Flintstone – care s-au bucurat de […]
La câteva ore după eşecul suferit de Steaua la Galaţi, Gigi Becali a mai izbutit o premieră tristă pentru cel mai galonat club din fotbalul românesc, scrie Jurnalul Naţional. El a „reuşit” astfel să numească al patrulea antrenor din acest început de sezon, pe Marius Lăcătuş, într-o pauză publicitară a unui talk-show de la GSP […]
Mai mulţi jurnalişti de la PRO TV ar putea fi audiaţi în perioada următoare de poliţiştii din Ploieşti pentru a oferi amănunte despre martorul misterios, persoana care i-a contactat pe părinţii Mădălinei Manole şi le-a spus că are probe care îl incriminează pe ginerele lor, Petru Mircea. Potrivit cotidianului Ring, persoana respectivă ar fi stat […]
Dispozitivele cu fibre optice ar putea folosi lasere care să deosebească între celule canceroase, pre-canceroase şi sănătoase. Echipamentele portabile care folosesc fascicule laser nedureroase ar putea înlocui în curând razele X drept modalitate neinvazivă de diagnosticare a maladiilor, potrivit BBC. Cercetătorii spun că această tehnică ar putea deveni disponibilă pe scara largă în aproximativ cinci […]
Un poliţist de la Investigaţii Criminale a fost bătut, luni seară, de un infractor, pe care îl urmărea. Agentul, care lucrează la secţia 21 din Capitală, din cartierul Militari, l-a găsit pe suspect în Piaţa Gorjului din Bucureşti. L-a somat să se predea, după ce l-a prins că fura şi a încercat să-l imobilizeze. Hoţul […]
Managerii societăţilor comerciale din România estimează că, în perioada septembrie – noiembrie, cei care lucrează în aceste două domenii se vor confrunta cu mai puţine comenzi şi cu disponibilizări, potrivit Institutului Naţional de Statistică. În opinia managerilor, sectorul construcţiilor va avea parte numai de minusuri în următoare două luni. Numărul de contracte şi comenzi, dar […]
Antrenorul Ioan Andone le-a reproşat jucătorilor de la Dinamo că au tratat cu superficialitate meciul cu Unirea Urziceni, pierdut cu 0-1, în etapa a 9-a a Ligii I. Pe Ioan Andone eşecul din meciul cu Unirea Urziceni, o echipă aflată la limita subzistenţei în Liga I, l-a făcut să se simtă ruşinat de faptul că […]
Bolnavi condamnaţi la foame în spital. În curând, pacienţii internaţi în Spitalul din Braşov vor trebui să-şi asigure şi hrana zilnică, pentru că unitatea sanitară are, pe lângă datoriile către furnizorii de medicamente şi materiale sanitare, restanţe mari şi la firmele de catering şi utilităţi, arată Realitatea.net. Numai în cazul celui mai mare spital din […]
Cel puţin cinci poliţişti au fost fotografiaţi sau filmaţi având armele la ei la mitingul din 24 septembrie de la Palatul Cotroceni, iar alţi trei aruncând cu şepcile. Ei au fost identificaţi în urma analizării imaginilor de la protest.
Sindicaliştii din Sanitas strâng semnături pentru a da în judecată Guvernul. Mai mult de 5.000 dintre cei 6.000 de membri de sindicat au semnat deja. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de micşorarea salariilor cu 25% şi revenirea la vechea salarizare, dar şi plata retroactivă a sumelor de bani pierdute în urma acestei scăderi. Potrivit liderului Sanitas, Ştefan […]
PDL şi UDMR nu au vrut ca fostul ministru al Administraţiei şi Internelor să-şi depună mandatul. Doi membri ai Coaliţiei de guvernământ au dezvăluit, la emisiunea „Ora de Foc”, că partidele nu au fost de acord cu demisia lui Vasile Blaga. „În discuţia de duminică seara, noi am susţinut măsuri administrative şi politice, pentru că […]
Jean-Claude Van Damme, care filmează în această perioadă la Bucureşti şi la Buftea, în Studiourile MediaPro, a adoptat o căţeluşă maidaneză pe care a botezat-o Lucy şi pe care o va lua cu el când va pleca din România, a declarat actorul într-un interviu difuzat, luni, în emisiunea „Happy Hour”. „O să o învăţăm să […]
Ford Motor ar putea reduce gama de vehicule până la 20 de modele, a declarat directorul general al celui de-al doilea mare constructorul auto american, Alan Mulally, transmite Bloomberg. „Vor fi sub 30 de modele, între 20 şi 25”, a spus Mulally. El a explicat că un număr mai mic de branduri permite concentrarea pe […]
Companiile româneşti domină topul celor mai mari 100 de companii din Europa de Sud-Est atât din punct de vedere al veniturilor realizate în 2009, de peste 34 de miliarde de euro, cât şi din punct de vedere al pierderilor, cu şase companii în top zece, potrivit unui studiu realizat de agenţia de presă bulgară SeeNews, […]
În urmă cu câteva zile, populara reţea de socializare online a făcut o schimbare care, la prima vedere, nu pare să aibă cine ştie ce influenţă asupra utilizatorilor, mai exact a schimbat modul cum sunt acceptaţi prietenii, înlocuind opţiunea „Ignore” cu „Not Now”. Ce nu ştie, însă, majoritatea utilizatorilor este că în momentul când apeşi […]
Peste 10.000 de sindicalişti din toate domeniile sunt aşteptaţi să participe la protestul BNS din Capitală, care începe marţi, la ora 12.00, în Piaţa Victoriei, de unde manifestanţii se vor încolona şi vor pleca în marş spre Piaţa Muncii, pe un traseu care include sediile mai multor ministere.
Sibianul Bogdan Buţiu, cunoscut în lumea enduriştilor drept „Bobo”, a câştigat marele premiu al Cupei Moto X Country, un contract de pilot Gas Gas România, oferit de Patrick Moto, şi o motocicletă. Evenimentul s-a desfăşurat weekendul trecut, la Buşteni.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a făcut câteva precizări, luni, în legătură cu marşul poliţiştilor care au ieşit vineri să protesteze.
Andrei Marga deschide astăzi universitatea clujeană pentru cei aproape 60.000 de studenţi, cu un discurs eminamente politic. Rectorul UBB foloseşte astfel tribuna aulei universitare pentru răfuieli politice într-o manieră deloc academică. Vicepreşedinte PNL şi „ministru” în guvernul din umbră al lui Crin Antonescu, Marga şi-a construit întreg discursul inaugural, din faţa studenţilor, pe principiul: tot […]
Dacă din întâmplare îl vedeţi pe stradă pe Dan Ungureanu, aprig marxist din generaţia „Rogozanu”, individ plin de burse şi doctorate, să nu-l scuipaţi, pentru că vorba tânărului Florin Puşcaş, de la Voxpublica, „scuipând pe memoria lui Corneliu Coposu s-a scuipat singur”. Atletul marxist de pe foia de net Criticatac îşi varsă lăturile proletcultiste şi […]