USL are şansele să organizeze referendumuri judeţene împotriva reorganizării administrative pedeliste nu doar în cele 21 de judeţe în care deţine şefia CJ, ci şi în unele judeţe conduse de PDL. Astăzi va avea loc o şedinţă exraordinară a CJ Sibiu, iar pesediştii şi liberalii au negociat cu consilierii FDGR, care le-au promis că vor […]

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că nu doreşte să comenteze afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu despre el, precizând că dacă ar fi în locul lui Dinu Patriciu, i-ar răspunde şefului statului: „Băi, Băsescule, nu eşti tu în măsură să dai certificate de liberalism”, informează Mediafax. Întrebat, joi, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, cum […]

Zilele trecute, cele două oficioase ale puterii au lansat un atac dur la Victor Ponta şi Dan Şova. Chipurile, ar fi existat controale ale ANAF care au fi dovedit prejudicii imense făcute de cei doi la bugetul statului prin intermediul firmei de avocatură la care lucrau.

Președintele Traian Băsescu depășește orice limită și intră „cu bocancii plini de zoaie” în istoria României jignind o personalitate istorică emblematică, Regele Mihai care a dat dovadă de patriotism, curaj și jertfă de sine, afirmă Bogdan Teodorescu, pentru Inpolitics. „Din păcate, președintele Traian Băsescu intră cu bocancii plini de zoaie în istoria României. Regele Mihai […]

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor a emis, vineri, cod galben de inundaţii valabil în perioada 24 iunie, ora 18.00 – 26 iunie, ora 13.00. Bazinele afectate sunt Tisa, Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş, Crasna, Barcău superior, bazinele superioare şi mijlocii ale râurilor: Olt, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna şi Bârlad. Se instituie cod galben […]

Planul de reorganizare a companiei arădene Astra Vagoane a fost aprobat de Adunarea Generală a Creditorilor şi prevede continuarea activităţii comerciale şi menţinerea celor circa 1.400 de angajaţi, anunţă Casa de Insolvenţă Transilvania.Potrivit unui comunicat al CITR, planul de reorganizare, care se întinde pe o perioadă de 18 luni, mai presupune vânzarea fondului de comerţ […]

Gabriel Oprea, ministrul apărării, şi Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, sunt cei mai bogaţi demnitari din cabinetul Boc, cu averi de peste două milioane de euro fiecare, de cel puţin 20 de ori mai mari decât cea a şefului lor, premierul Emil Boc, potrivit unui calcul realizat de zf.ro.scrie realitatea.net. ZF a estimat […]

Informaţia care plutea în aer de mai multe zile a devenit oficială joi: Adrian Mutu nu mai este jucătorul Fiorentinei, echipa la care a evoluat în ultimele cinci sezoane, atacantul român urmând să-şi continue cariera tot în campionatul Italiei, la Cesena.În vârstă de 32 ani, Mutu a îmbrăcat pentru prima oară tricoul viola în 2006, […]

„Sindromul maiestate”. Nu-mi imaginam când am dat acest titlu editorialului de marţi că T. Băsescu va confirma personal diagnosticul în mai puţin de 48 de ore. Abdicarea regelui Mihai – un act de trădare naţională. Regele Mihai – slugă la ruşi. Deşi am comentat azi noapte la Realitatea TV aceste declaraţii ale preşedintelui României, parcă […]

Internaţionalul costarican Dennis Marshall a murit într-un accident rutier produs în apropiere de San Jose, în care a încetat din viaţă şi soţia sa, Meilyn Arianna Masis, informează presa locală, potrivit realitatea.net. Accidentul s-a produs la 50 de kilometri de San Jose, automobilul condus de Marshall izbindu-se de un camion, într-o zonă cunoscută ca fiind […]

Preşedintele l-a acuzat pe Regele Mihai de trădare prin abdicarea din 1947, preluând argumentele propagandei comuniste şi fasciste. Şeful statului l-a calificat drept „slugă“ a ruşilor pe Regele Mihai şi a susţinut că este la fel de responsabil ca mareşalul Antonescu pentru Holocaustul împotriva evreilor şi al ţiganilor, scrie Adevărul. Reacţiile opoziţiei, istoricilor, jurnaliştilor şi politologilor […]

  De o vreme încoace, iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace. Mă refer la preşedintele Traian Băsescu. Pe măsură ce se apropie de capăt şi al doilea mandat şi, pe cale de consecinţă, incapacitatea dumisale – de a duce la bun sfîrşit măcar una din nenumăratele reforme propuse, lăsînd statul chiar mai puţin modernizat […]

O ciupercă potenţial patogenă şi rezistentă trăieşte ascunsă în maşinile de spălat vase şi alte aparate electrocasnice de uz comun, cum ar fi maşinile de spălat rufe şi cafetierele, sunt concluziile unui studiu ştiinţific realizat de cercetători ai universităţii din Ljubljana, citat de EFE, potrivit Agerpres.Invazia acestor fungi negri în locuinţe constituie un risc potenţial […]

Canicula şi slăbiciunea aerului condiţionat din Librăria Kretzulescu nu i-au făcut aseară pe Gabriel Liiceanu, Horia Roman-Patapievici, Mircea Cărtărescu să transpire excesiv la lansarea cărţii lui Vladimir Tismăneanu „Despre comunism: destinul unei religii politice”, pentru că se simţeau la ei acasă în teritoriul sec al teoriilor politice şi al sincretismului ideologizant al scrierilor de salon.

După afirmațiile președintelui Băsescu, potrivit cărora abdicarea Regelui Mihai a fost un „act de trădare a intereselor naţionale”, Andreea Pora a scris un editorial, „Un cap în gura Maiestăţii Sale Regele Mihai”. Jurnalista justifică limbajul folosit spunând că este apropiat de cel prezidențial. Pora este de părere că, prin declaraţiile sale, președintele „a comis o […]

Turcescu, realizatorul emisiunii „Evenimentul zilei” de la B1 TV, spune că a primit declaraţiile incendiare ale preşedintelui Traian Băsescu „cu surprindere”, potrivit adevarul.ro. „Eram absolut convins că se vor naşte comentarii”, a declarat Turcescu. „Nu ştiu dacă în momentul de faţă declaraţia domnului Traian Băsescu, făcută ieri cu atâta virulenţă în legătură cu Regele Mihai, […]

Peste 220.000 de elevi de clasa a VIII-a aşteaptă vineri afişarea rezultatelor la evaluarea naţională care s-a desfăşurat în perioada 20-22 iunie. Testarea naţională s-a încheiat miercuri cu proba la matematică. Conform Ministerului Educaţiei, notele de la evaluarea naţională urmează să fie luate în calcul la admiterea în licee.

„Atacul preşedintelui Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai e o declaraţie falsă şi nedemnă”, spune vicepreşedintele alianţei civice, Christian Mititelu, care este şi membru CNA. Acesta a adăugat că CNA s-ar putea sesiza în privinţa emisiunii respective. Răsvan Popescu, preşedintele Consiliului, spune că instituţia ar putea lua în discuţie controversatul subiect. „Consiliul Naţional al Audiovizualului […]

Regiunile creierului în care se formează emoţiile şi stările de anxietate sunt hiperactive la persoanele care trăiesc în mediul urban, conform unui nou studiu, informează cotidianul britanic The Guardian, potrivit Agerpres.Acest studiu realizat pe baza analizării imaginilor creierului, evidenţiază diferenţele dintre creierul persoanelor care trăiesc la oraş şi cel al persoanelor care trăiesc în mediul […]

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” anunţă organizarea, în perioada 24 – 26 iunie, a Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, eveniment tradiţional reunind manifestări folclorice, demonstraţii meşteşugăreşti şi expoziţii cu vânzare de obiecte de artă populară.Timp de trei zile, Muzeul Satului îşi aşteaptă vizitatorii alături de cei mai iscusiţi meşteri populari, interpreţi şi […]

Peste 50 de evenimente, care se vor derula timp de mai bine de 14 ore în opt locuri din Bucureşti, vor avea loc în cadrul celei de-a cincea ediţii a „Nopţii Institutelor Culturale, desfăşurată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 24 iunie, informează organizatorii. Un proiect derulat de EUNIC din România, „Noaptea Institutelor Culturale” cuprinde […]

Zeci de poliţişti, jandarmi şi procurori au organizat căutări în pădurile şi mai multe locuinţe din localitatea Olteneşti, acolo unde un primar a fost atacat de un bărbat şi a ajuns la spital într-o stare foarte gravă.Primarul comunei vasluiene Olteneşti, Iorgu Sonia, a suferit o intervenţie chirurgicală la nivelul capului în cursul nopţii de joi […]