Traian Băsescu şi istoria prin „apă de foc”

De o vreme încoace, iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace. Mă refer la preşedintele Traian Băsescu. Pe măsură ce se apropie de capăt şi al doilea mandat şi, pe cale de consecinţă, incapacitatea dumisale – de a duce la bun sfîrşit măcar una din nenumăratele reforme propuse, lăsînd statul chiar mai puţin modernizat decît la preluare – devine tot mai evidentă, şi nervozitatea sporeşte într-o zi cît la alţii într-un an. Iată, Marele Cîrmaci va pleca înapoi în cloaca istoriei din care ne-a luat prin surprindere şi în urma sa nimic, decît nişte fîsuri. Asta numai dacă, în nervozitatea dumisale fără frîu, nu va reuşi în cele din urmă să dea foc ţării şi, măcar, în postura unui Nero de buzunar, tot va rămîne cumva în istorie! Decît deloc, măcar un fel de sperietoare pentru viitorime şi tot e ceva! Iată, iritat de obiecţiile aduse de CCR proiectului personal de modificare a Constituţiei, ca şi de faptul că alt proiect personal major, regionalizarea, este pus sub semnul întrebării nu doar de opoziţie, opinia publică şi legiune de experţi, ci şi de aliaţii din UDMR, ba chiar şi de mulţi pedelişti, preşedintele şi-a ieşit miercuri seara din pepeni, „în direct şi la o oră de vîrf”, mai precis în studioul „amabil” de la B1 TV. Şi, dacă tot şi-a ieşit din pepeni, s-a hotărît să pună de-o răfuială cu trecutul, acordînd Regelui Mihai I calificative pe care nici măcar republicanul Iliescu nu îndrăznise să le acorde acestuia. Ca bonus, a dat şi o lecţie de analiză istorică nu doar nouă, „popor, prostime”, ci şi istoricilor de meserie, printr-o lectură foarte personală a istoriei celui de-al doilea război mondial.

Acum, nu ştiu dacă temperatura în studio era prea ridicată, de la lumina caldă, dacă apa plată  băută de-a lungul emisiunii avea prea multe grade, ori pur şi simplu preşedintelui au început să-i fileze mai tare nişte lămpi, dar comportamentul dumisale este incalificabil. Dacă mai are şi prieteni adevăraţi, nu doar ţuţeri care identifică în D-Sa „un personaj la alte coordonate istorice”, cred că aceştia ar trebui să-l consilieze asupra unui consult medical. La ce fel de doctor, ar trebui să ştie ei mai bine decît mine! Oricum, cine a urmărit nu doar spusele preşedintelui, ci şi postura şi atitudinea acestuia, nu putea să nu observe tremurul constant, rîsul pe neaşteptate, răstignirea cu braţele larg deschise pe spătarul scaunului din studio. Dacă vi se pare că exagerez, să urmărim, puţin şi „logica preşedintelui”. Conform acesteia, Mihai I ar fi trebuit să fie un criminal de război, ca Antonescu, dar a fost în acelaşi timp slugă a ruşilor. Dacă Regele ar fi trebuit să fie un criminal de război, Antonescu chiar a fost un criminal de război, însă Băsescu, în aceeaşi situaţie, ar fi făcut exact ce a făcut Mareşalul! Bun, dincolo de faptul că preşedintele a învăţat istorie după ureche, ori din „producţiile” lui Gheorghe Buzatu, alt „reabitolog” al Mareşalului, D-Sa este împotriva poziţiei oficiale a statului român în ce priveşte regimul Antonescu, cu valul său de naţionalism şi antisemitism şi presărat cu mii de evrei asasinaţi. Mă întreb ce părerea au despre asta intelectualii dumisale de buzunar, în frunte, desigur, cu Vladimir Tismăneanu. Că doar preşedintele a nimerit-o la fix – peste cîteva zile are loc comemorarea de şaptezeci de ani a Pogromului de la Iaşi! Cînd mă gîndesc că D-Sa este şi şeful armatei, se sparie gîndul că mîine, poimîine lansează în faţa oştirii strigătul: „Soldaţi, vă ordon treceţi Prutul!”. Sau Nistrul, sau Dunărea, sau Tisa, în funcţie de dispoziţie şi de noile învăţături istorice pe care va dori să ni le predea. Şi încă putem spune „Har Cerului!” că România nu este vreo putere nucleară, să aibă butonul roşul la îndemînă!

E un lucru obişnuit ca şefii de stat să mai scape cîte-o trăsnaie, să mai facă şi cîte o nefăcută. Dar parcă alde Berlusconi ori Sarkozy mai o limită, nu recidivează non-stop. În fapt, în momentul de faţă, nu cunosc decît doi preşedinţi cu acelaşi apetit fără limită pentru scandal şi abuz personal, mă refer la Alexandr Lukaşenko şi la Hugo Chavez. Pe Putin nu-l amintesc, pentru că e mai abil, joacă mai bine rolul unui preşedinte „normal”, avînd şi avantajul plăcintei de Medvedev pe care o scoate la înaintare pe post de preşedinte de mucava. Deci, Lukaşenko şi Chavez. Niciunul dintre ei nu conduce popoare fericite. În Belarus, opoziţia, presa independentă, societatea civilă se antrenează mai mult prin puşcării, iar în Venezuela, se moare pe capete în revoltele din puşcăriile superaglomerate… Bine măcar că sîntem în Europa, adăpostiţi cumva în această gîndire nelalocul ei de instituţiile euro-atlantice.

http://antonesei.timpul.ro/2011/06/23/traian-basescu-si-istoria-prin-„apa-de-foc”/