Fiul unui consilier local PDL din Tulcea a făcut, marţi noapte, prăpăd cu maşina în centrul Capitalei. După o cursă haotică în care era să dea peste mai multe persoane , tânărul de 17 ani a lovit nu mai puţin de patru autoturisme. Întregul incident s-a produs după miezul nopţii. Tânărul s-a urcat la volanul […]
Lună: august 2011
Cumpără, exploatează și vinde resursele naturale ale unor state departe de țara sa de origine și, așa cum scriu cei de la Financial Times, „se pare că trecutul său controversat nu i-a afectat reputația pe care o are în sectorul resurselor”.
Hosni Mubarak, fostul preşedinte al Egiptului, este judecat începând de miercuri, la Cairo, pentru corupţie şi ordonarea uciderii protestatarilor înainte şi în timpul revoltelor populare care l-au făcut să renunţe la putere. Circa 600 de oameni sunt aşteptaţi să asiste la proces, inclusiv rudele unora dintre cei 850 de protestatari care au fost ucişi. Apariţia […]
Gaura imensă din domul Panteonului de la Roma ar fi fost construită drept cadran solar, pentru a lumina împăratul atunci când intra în clădire la evenimentele importante. Deschizătura este singura sursă de lumină naturală din structura veche de 2.000 de ani, dar şi de ploaie, care se scurge prin nişte găuri micuţe din podea, ca […]
Cancerul de piele, cea mai frecventă neoplazie în ultimii 20 de ani în lume, cauzat de expunerea la soare, poate fi vindecat aproape în totalitate folosind tehnica Mohs, care poate eradica tumora conservând ţesutul sănătos, a declarat, marţi, medicul Mihaela Leventer. Eliminarea celulelor afectate sub control microscopic se realizează sub anestezie locală într-o zi de […]
Preşedintele s-a arătat deranjat de recentele comentarii ale lui Andrei Pleşu la adresa sa. Mai mult a ţinut să-i transmită acestuia şi un avertisment.
Arătarea pisicii prin confecţionarea de dosare la DNA şi mituirea pe căi legale au devenit cele mai de succes metode prin care actuala putere obţine tot ceea ce doreşte, fie de la propriii parteneri de coaliţie, fie de la opozanţii care sunt convinşi prin astfel de mijloace să treacă de partea regimului Băsescu-Boc.
Dacă-l întrebi cu ce se ocupă, badea Toader din Bârsana, Maramureş, un chefliu de zile mari, se scarpină oleacă sub clop şi-ţi răspunde: „Cu ce mă ocup? Ia, cu… nimicultura”. Aţi înţeles? Badea Toader nu face mai nimic… Stă, horinceşte, se distrează la nedei, glumeşte pe seama văduvelor care-i strică „sorcozeturile” şi, în general, se […]
Magistraţii Tribunalului Sibiu au emis, marţi, mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele fiului preşedintelui Secţiei penale a Tribunalului Cluj, care fusese reţinut de procurorii DIICOT într-un dosar privind infracţiuni legate de licitaţii online. După mai multe ore de audieri şi deliberări, magistraţii Tribunalului Sibiu au decis să emită mandate de arestare pentru […]
Traian Băsescu şi cei care-i preiau vorbele, fără să gândească, pun criza din România pe seama „crizei mondiale” ascunzând două fapte fundamentale: a) România nu este doar într-o criză, ci într-o constelaţie de crize: criză financiară, criză economică, criză politică, criză instituţională, criză a calificării liderilor, criză profesională, criză de motivaţie, criză de viziune.
De necrezut, România e pe primul loc, a ieşit din criză, frica ei e acum că ţările din Uniunea Europeană ar putea de aici înainte să o tragă în jos cu criza lor. Auziţi sărbătoare: „FMI e mulţumit de România”! România şi-a atins ţintele de austeritate dusă la extrem cu care s-a angajat în faţa […]
Senatul american a aprobat, marţi, un plan de creştere a plafonului de îndatorare, în prezent la 14.300 de miliarde de dolari, pentru a evita pericolul intrării statului în încetare de plăţi, transmite agenţia Reuters, preluată de Mediafax.ro. Camera Reprezentanţilor a votat, luni, planul negociat de Partidul Democrat şi Partidul Republican, susţinut şi de Casa Albă, pentru […]
Preşedintele României, Traian Băsescu, a spus exact aşa, marţi seara, la postul de televiziune de casă:„Nimeni se îndoieşte că Patriciu ar fi li …
O treime din angajaţii mass-media publice de la Budapesta vor fi disponibilizaţi în cadrul unei „epurări politice”, se arată într-un articol publicat de „Le Monde” şi „The Guardian”, care vorbeşte şi despre un proiect al guvernului prin care cetăţenii asistaţi social să lucreze în folosul comunităţii sub paza poliţiei
Toyota, cel mai mare grup auto din lume, vrea să majoreze producţia cu 24% anul următor, la un nou nivel record de 8,9 milioane de maşini, parte a unui program de recuperare a declinului din lunile de după cutremurul din martie, a declarat o sursă apropiată situaţiei pentru Reuters, citată de Mediafax. Grupul a prezentat […]
Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, prof. univ. dr. Andrei Marga, respinge afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu, făcute la postul public de televiziune referitor la consecinţele „reformei Marga” asupra rezultatelor la examenul de Bacalaureat din acest an.
Într-o nouă apariţie în media, preşedintele Traian Băsescu şi-a reluat criticile la adresa înfiinţări de economate, despre momentele tensionate pe care le-a avut în relaţia cu Guvernul, dar şi despre posibilitatea remanierii Guvernului.
Cinci membri ai aceleiaşi familii, printre care şi trei copii, au fost găsiţi morţi în apartamentul lor din Toula, la 185 de kilometri sud de Moscova, din primele informaţii rezultând că au fost victimele unor criminali, a anunţat, marţi, comitetul de anchetă din Rusia, relatează Mediafax.ro. „A fost deschisă o anchetă”, a adăugat comitetul de […]
Astronomii au reuşit, pentru prima data, să identifice în spaţiu oxigen molecular, similar celui pe care oamenii îl inspiră, relateaza BBC. Oxigenul este al treilea element chimic ca răspândire în spaţiu, după hidrogen şi heliu, însă oxigenul molecular, cel pe care îl inspirăm şi care face viata posibilă, nu a fost descoperit până acum în […]
Deputaţii din Comisia de Administraţie Publică se întrunesc, miercuri şi joi, pe litoral, în staţiunea Olimp, unde vor analiza proiectul Legii turismului, a declarat, pentru MEDIAFAX preşedinta Comisiei, Sulfina Barbu (PDL). Barbu a precizat că la şedinţa Comisiei şi-au anunţat prezenţa 25 de deputaţi din totalul de 30, fiind închiriată sala de şedinţe a Hotelului […]
Ministrul de Interne Traian Igaş recunoaşte că mulţi angajaţi din minister sunt angajaţi pe pile.
Diplomatul Manuela Vulpe, al cărei nume a fost implicat, în 2007, într-un scandal sexual alături de cel al actualului ministru de Externe, Teodor Baconschi, a fost acreditată ca ambasador în Argentina, prin decret semnat, marţi, de către preşedintele Traian Băsescu. Vulpe a primit aviz pozitiv, în iunie, din partea Comisiilor de politică externă, cu 25 […]
Federația sindicatelor Gaz România a acționat în instanță Transgaz Mediaș (TGN), solicitând companiei să plătească angajaților 10% din profit, așa cum este prevăzut într-o serie de acte normative și în contractul colectiv de muncă. Acțiunea federației sindicale a fost înregistrată la Tribunalul Sibiu, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru 14 septembrie, se […]
Două firme ale lui Dinu Patriciu şi Dan Voiculescu au dat în judecată PNL, ambele reclamând neplata unor datorii din campania prezidenţială, liderul liberal Crin Antonescu afirmând că litigiile se vor rezolva „prin dialog cu firmele respective”, relatează „Gândul”. Prima care a dat în judecată PNL a fost Editura Intact SRL, controlată de familia Voiculescu. […]
Guvernul olandez doreşte să îngreuneze condiţiile în care imigranţii est-europeni pot beneficia de ajutor social, introducând chiar obligativitatea cunoaşterii limbii olandeze, scrie DutchNews.ne, citat de Realitatea.net. Olanda a decis, de asemenea, să-i opreasca pe fermierii olandezi să mai angajeze muncitori sezonieri din România şi Bulgaria pentru culesul fructelor şi legumelor, pe motiv că sunt destui […]