Ministrul de Externe, Andrei Marga, a declarat, miercuri, că MAE pregăteşte „un desant” de explicare în capitalele ţărilor UE a „reconfigurării democratice a scenei politice” din România, precum şi de lămurire a condiţiilor legale în care s-a desfăşurat referendumul de duminică. „În legătură cu referendumul, este pregătită, dacă vreţi, o acţiune a MAE, o numim […]

Rusia şi comunitatea internaţională vor respecta vectorul politic ales de cetăţenii transnistreni. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele rus, Vladimir Putin, în cadrul unei şcoli de vară pentru tineri. Potrivit acestuia, după prăbuşirea Uniunii Sovietice, multe conflicte au rămas nesoluţionate, iar unul dintre acesta este şi cel transnistrean, transmite 24h.md. „Numai locuitorii regiunii transnistrene […]

Alegerile legislative din Georgia vor avea loc pe data de 1 octombrie, a anunţat miercuri preşedinţia fostei republici sovietice din Caucazul de Sud, informează AFP, citată de Agerpres. Preşedintele georgian Mihail Saakaşvili „a fixat data alegerilor legislative pentru 1 octombrie 2012”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Manana Mandjaladze. „Preşedintele este convins că alegerile […]

Curtea Constituţională a luat o pauză în analizarea situaţiei referendumului, urmând ca şedinţa să fie reluată la ora 18,00. O decizie ar putea fi luată în cursul zilei de astăzi. Preşedinţii Parlamentului, dar şi USL au depus sesizări cu privire la boicotul PDL şi al lui Băsescu, dar şi cu privire la legislaţia care reglementează […]

Fabian Gilot, membru al echipei Franţei de înot 4×100 de metri liber, care a câştigat titlul olimpic duminică, a devenit un erou al presei israeliene. Înotătorul a ridicat în semn de victorie braţul pe care este scris în ebraică: „Fără voi nu sunt nimic”. Este vorba despre un omagiu adus bunicului său, un evreu care […]

Fără categorie

Deutsche Welle, Wall Street Journal, Financial Times, New York Times, Le Figaro și Le Monde, toate spun același lucru: chiar dacă Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni, legitimitatea sa ca Președinte este anulată de cele 7,4 milioane de voturi pe care le are împotrivă.

9.128 de autoturisme noi marca Dacia au fost înmatriculate în Franţa în luna iulie 2012, în creştere cu 99,5% comparativ cu 4.575 unităţi înmatriculate în perioada similară din 2011, a anunţat miercuri Comitetul constructorilor francezi de automobile (CCFA), citat de Agerpres. În primele şapte luni din 2012, înmatriculările de autoturisme Dacia pe piaţa franceză înregistraseră […]

Fostul premier francez Francois Fillon a părăsit celebra clinică Villa Stuart din Roma, unde a fost internat după un accident de scuter. Premierul şi-a fracturat un os tarsian, duminică, când a căzut de pe scuter, în timpul vacanţei în insula Capri. La Villa Sruart au fost operaţi mulţi jucători celebri de fotbal, precum Francesco Totti […]

Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea primi autoritatea de a închide băncile cu probleme din zona euro, planul fiind dezbătut intens de BCE, Comisia Europeană şi statele membre, potrivit cotidianului britanic The Guardian, citat de MEDIAFAX.ro. Planul prevede, de asemenea, ca BCE să aibă competenţe asupra întregului sector bancar al zonei euro şi nu doar […]

Fără categorie

Flavius Koczi s-a retras din concursul de individual compus, care urmează să aibă loc astăzi, de la ora 18:30, la Londra. Singurul reprezentant al României rămas în concurs la Olimpiadă se calificase în finală de pe locul 22, dar a considerat că nu are rost să se supună unui maraton de câteva ore, în condiţiile […]

„Armata poartă o bătălie eroică (…) şi crucială (…), de care depinde destinul poporului şi naţiunii noastre, deoarece inamicul se află în prezent printre noi, utilizând agenţi din interior ca mijloc pentru destabilizarea patriei, securităţii cetăţeanului şi continuarea epuizării resurselor noastre economice şi ştiinţifice”, afirmă al-Assad, transmite Mediafax.ro. „Ei au vrut să confişte poporului decizia […]

Şapte militari de la o unitate din Brăila au ajuns, miercuri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, după ce, în urma exploziei unui pneu, autocamionul în care se aflau a ieşit de pe carosabil, pe DN 72 Ploieşti – Târgovişte, intrând în gardul casei tenismenei Sorana Cârstea, relatează MEDIAFAX.ro. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dâmboviţa, accidentul […]

Potrivit datelor ANM, vremea va deveni călduroasă, local caniculară după-amiaza în sudul şi în estul ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi pe arii restrânse ploi slabe de scurtă durată şi descărcări electrice în zona de munte şi în Dobrogea. În restul teritoriului ploile vor fi posibile doar cu totul izolat. Temperaturile maxime […]

Israelul va răzbuna atentatul comis în staţiunea bulgară Burgas, soldat cu moartea a cinci israelieni pe 18 iulie, avertizează ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, sugerând că ar putea exista o ofensivă împotriva mişcării şiite Hezbollah. Ehud Barak a declarat că nu există dubii în legătură cu implicarea Hezbollah în acest act terorist, informează CNN, […]

Fără categorie

Cea de a 69-a ediţie a “Mostrei” de la Veneţia, care se va desfăşura între 29 august şi 8 septembrie, şi-a redus, la această ediţie, lista de filme prezentate, anunţa noul director Alberto Barbera, asta semnificând numai 17 titluri în concurs. După 8 ani în care Festivalul de la Veneţia a fost condus de criticul […]

Meteorologii au emis o avertizare de vreme severă imediată pentru judeţele Bistriţa-Năsăud, Arad şi Caraş-Severin. În nord-vestul judeţului Bistriţa-Năsăud avertizarea este valabilă în intervalul orar 14.20 – 15.50. Sunt vizate cantităţi de apă ce pot depăşi pe arii restrânse 20…25 l/mp, descărcări electrice, intensificări de vânt care pot lua aspect de vijelie, grindină de dimensiuni […]

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) a solicitat azi Curţii Constituţionale amânarea pronunţării în privinţa referendumului din 29 iulie, până la stabilirea numărului real al cetăţenilor cu drept de vot la această dată. „În calitate de apărător al democraţiei constituţionale şi al statului de drept, decurgând din obligaţia impusă militarilor de Art. 118, al. 1 din […]

Leul s-a depreciat miercuri, cu 0,42% în raport cu euro. BNR a anunţat un curs de 4,5885 lei/euro, cu 1,91 bani mai mult decât în şedinţa precedentă, când cursul afişat a fost de 4,5694 lei/euro. De asemenea, leul a pierdut teren şi în faţa dolarului american, iar BNR a comunicat un curs de referinţă de […]

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor arată astfel: Dinamo Kiev (Ucraina) – Feyenoord Rotterdam (Olanda) 2 – 1 Motherwell (Scoţia) – Panathinaïkos Atena (Grecia) 0 – 2 Ce meciuri se dispută miercuri: BATE Borisov (Belarus) – Debrecen (Ungaria) Kiryat Shmona (Israel) – Neftçi (Azerbaidjan) Şerif […]

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, şi cel al Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, deţin avizul necesar participării la şedinţele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Potrivit birourilor de presă ale celor două ministere, au fost îndeplinite procedurile necesare participării la şedinţele CSAT a celor doi demnitari, „pe cale de consecinţă, nu există şi nu a existat […]

Sorin Ovidiu Vîntul a fost adus din nou, miercuri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a citi materialul de urmărire penală din dosarul Petromservice, informează România TV. În dosarul Petromservice, Vîntu, Liviu Luca şi alte persoane care au făcut parte din conducerea companiei sunt cercetate pentru evaziune fiscală şi […]

Ambasada SUA subliniază că, după anunţarea rezultatului final al referendumului de duminică de către BEC, Curtea Constituţională trebuie lăsată să ia o decizie cu privire la acesta „bazată pe principii, fără niciun amestec din afară”. „Cunoaştem faptul că Biroul Electoral Central a anunţat rezultatul referendumului de duminică, iar acum acesta trebuie confirmat de către Curtea […]

Judecătorii de la Curtea Constituţională trebuie să decidă dacă referendumul privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu este valid. Şedinţa CCR începe la ora 14.00. Plenul Curţii Constituţionale decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii. Biroul Electoral Central a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie. Potrivit BEC, 46,24% […]