Premierul Victor Ponta a convocat, duminică după-amiază, la Guvern, o celulă de criză formată din miniştrii Internelor, Afacerilor Externe, Sănătăţii şi secretarul de stat Raed Arafat, urmare a accidentului din Franţa în care a fost implicat un autocar în care se aflau cetăţeni români. „Având în vedere gravul accident de circulaţie înregistrat în această dimineaţă […]

Moneda euro nu ar fi câtuşi de puţin posibilă fără Germania, ţară care a avut un rol decisiv în crearea acesteia, susţine premierul Mariano Rajoy în explicaţiile date cotidianului german Bild am Sonntag, cu ocazia primului interviu acordat de la asumarea mandatului în toamna anului trecut, şi publicat duminică şi în cotidianul spaniol ABC, în […]

„Dupa 300 de ani, Romania s-a transformat din nou in pasalac. Cu concursul si la cererea partenerilor euro-atlantici, care nu au incredere in autoritatile de la Bucuresti. Autoritati puse pe furat, dispuse la tradare, la duplicitate, la sacrificarea celor mai elementare interese nationale. In pasalac, cine nu face parte din sistem e eliminat. Iar din […]

Radu Zlati, apropiat al liderului PN, Crin Antonescu, numit consilier prezidențial pe durata interimatului acestuia, scrie pe blogulsău despre problema leadership-ului PNL acuzând totodată bloggeri liberali vocali privind eșecul USL, dar inexistenți în campania de demitere a președintelui Băsescu. ”Unii bloggeri liberali de bine (inexistenţi în campania referendumului, dar foarte vocali acum în acuzarea liderilor […]

Soţul sopranei Angela Gheorghiu, tenorul francez Roberto Alagna, a fost nevoit să-şi anuleze mai multe concerte programate la Opera din Viena, din cauza unei micoze laringiene cu care a fost diagnosticat, a anunţat instituţia într-un comunicat citat de lepoint.fr, potrvit realitatea.net. Roberto Alagna trebuia să interpreteze rolul principal în opera „Don Carlo”, de Giuseppe Verdi, […]

Poliţiştii rutierişti din IGPR au efectuat, în perioada 31 august – 1 septembrie, mai multe controale în zona Gării de Nord şi a staţiilor CF Basarab şi Obor pentru persoanelor are desfăşoară ilegal activitatea de taximetrie, acţiuni soldate cu amenzi în valoare de de 30.180 de lei, potrivit unui comunicat al IGPR. În cadrul acţiunilor […]

Teodor Baconschi a scris, duminica, pe Facebook, ca „mobilizarea” unor protestatari la cununia religioasa a Elenei Basescu este „un gest hidos”.„Mobilizarea unor protestatari tocmiti sa huiduie la cununia religioasa a Elenei Basescu e un trist exemplu al degradarii spirituale specifice societatii noastre (…) Dincolo de partide, pasiuni, optiuni sau preferinte, acest gest hidos arata ca, […]

Ameninţare cu bombă la ambasada Ungariei. Ameninţarea cu bombă a fost făcută telefonic, printr-un apel anonim, scrie antena3.ro. Potrivit procedurilor în situaţii referitoare la astfel de obiective, la faţa locului se află şi o echipă antitero a Serviciului Român de Informaţii (SRI). Poliţiştii de la Rutieră au izolat perimetrul ambasadei. Ambasada Ungariei se află în […]

Senatorii îşi reiau activitatea luni, 3 septembrie, când urmează să se deschidă ultima sesiune parlamentară ordinară a legislaturii 2008-2012. Conform procedurilor parlamentare, sesiunea va începe cu alegerea noilor structuri de conducere în grupurile parlamentare, în comisiile permanente, fiind, de asemenea, stabilită, prin votul plenului, şi componenţa Biroului Permanent al Senatului. De asemenea, ultima sesiune parlamentară […]

Fără categorie

Pentru a răspunde unei astfel de întrebări ar trebui să vedem când şi de ce Bucureştiul a fost asemuit cu un Paris al Orientului; dacă cei din trecut ştiau acest lucru şi care era opinia lor. Aşadar, de ce s-a numit capitala noastră „Micul Paris” şi cine a numit-o astfel?

Poliţia, Garda Financiară şi ITM efectuează controale în Centrul Istoric al Bucureştiului, acţiunea vizând, printre altele, combaterea consumului de droguri, a evaziunii fiscale şi a angajărilor fără forme legale, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţia Capitalei. Raziile, care au început sâmbătă seară, la ora 23.00, vizează şi depistarea celor care se urcă băuţi la […]

Conducerea Partidului Democrat Liberal – Biroul Permanent Naţional al PDL – se întâlneşte duminică, la Palatul Parlamentului, cu grupurile parlamentare ale formaţiunii în vederea stabilirii priorităţilor legislative şi politice. Întâlnirea democrat-liberalilor are loc cu o zi înaintea începerii ultimei sesiuni parlamentare a legislaturii prezente.

Fără categorie

 Dan Voiculescu afirmă pe blog că Sebastian Lăzăroiu ar trebui dat în judecată pentru acuzele aduse despre protestele de la nunta Elenei Băsescu.  ”Aud că Sebastian Lăzăroiu susține că eu am organizat proteste la un eveniment monden. Când cineva minte într-un asemenea mod este dat în judecată”. Acesta mai spune că, ”însă, în justiție răspund […]

Pe lângă zecile de gărzi de corp şi agenţii de la Serviciul de Pază şi Protecţie, Traian Băsescu a venit la cununia civilă a fiicei sale şi cu un agent care purta o geantă specială, antiglonţ. Geanta antiglonţ, care cântăreşte aproape 10 kilograme, este căptuşită cu kevlar. Materialul respectiv este de 5 ori mai rezistent […]

Fără categorie

Petre Anghel, scriitor român contemporan, este originar din oraşul Băileşti, judeţul Olt. Doctor în filologie, teologie şi sociologie, a fructificat în cei 68 de ani ai săi o impresionantă activitate culturală şi publicistică. A avut şansa deosebită de a „creşte” alături de marile nume ale culturii româneşti: Constantin Noica, Marin Preda şi Petre Ţuţea.

Fără categorie
  • După două decenii de la prăbuşirea URSS, în Ucraina au rămas doar urmele giganţilor sovietici
  • Majoritatea oraşelor şi bazelor militare din Peninsula Crimeea, părăsite de Armata Roşie, sunt în ruine
  • Balaklava – 825 GTS, cea mai mare bază submarină a Războiului Rece, este acum muzeu
  • Romeo şi Suvorov – mărturii despre “submarinele vii de la Sevastopol“
  • Din centrul spaţial Şkolnoe au rămas doar o uriaşă antenă parabolică şi lunodromul
  • Lângă Evpatoria era dispus centrul de telemetrie Pluton


Eduard Ovidiu Ohanesian

Corpul reprezentanţilor speciali ai UE s-a îmbogăţit cu un nou membru. Grecul Stavros Lambrinidis a fost numit reprezentant pentru Drepturile Omului, un semnal al recompensării de către Bruxelles a eforturilor unei Grecii supusă austerităţii. Pe de altă parte, numirea unui grec în această pozitie, într-un moment în care extrema dreaptă este în plină ascensiune la […]

O rachetă lansată sâmbătă seară din Fâşia Gaza s-a abătut asupra regiunii Ashkelon din sudul Israelului, fără să provoace pagube sau victime omeneşti, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei israeliene, scrie AFP., potrivit Agerpres. În cursul acestei săptămâni au fost înregistrate mai multe tiruri cu rachete dinspre enclava palestiniană Gaza împotriva teritoriului palestinian. […]

Ministrul Justi’iei din Germania a cerut incriminarea cumpărării de CD-uri conţinând informaţii despre evazioniştii germani, după ce mai mulţi oficiali au cumpărat asemenea CD-uri, în încercarea de a combate fenomenul evaziunii. Ministrul Sabine Leutheusser-Schnarrenberger şi-a exprimat sprijinul pentru o legislaţie care să-i pedepsescă pe oficialii care caută să cumpere ilegal informaţii despre evazioniştii germani din […]