Fără categorie

„Părintele Stăniloae mărturisea că atunci când Tatăl L-a trimis pe Fiul la plinirea vremii, I-a spus: «Mergi şi mântuieşte-Ţi fraţii! Dezvăluie-le chipul. Chipul Tău să se arate în ei». Acesta este sensul întrupării Domnului – să scoată la lumină chipul Lui în noi, chip după care am fost creaţi. Şi aceasta caută şi acum Maica Domnului prin umblarea ei tainică în lume – să-L nască pe Hristos în noi. Să ne oferim şi noi spre a-I fi sălaş. Aşa vom înţelege mai bine stihurile colindului: «Astăzi s’a născut/ Cel făr’ de’nceput».”

Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, marţi, că în ultimele 24 de ore, la nivel naţional serviciile de ambulanţă şi SMURD au intervenit în 6.929 de cazuri, potrivit antena3.ro. Totodată, Oprea a spus că nu sunt probleme pe drumuri din cauza precipitaţilor, drumarii acţionând cu 420 de utilaje şi 2.312 tone de materiale derapante în sectoarele […]

Actorul Alexandru Arşinel a declarat, pentru MEDIAFAX, că, pentru el, cel mai frumos dar de Crăciun ar fi o vizită din partea nepoţeilor săi, la Sinaia, unde îşi petrece sărbătorile. În acest an, Alexandru Arşinel a ales să îşi petreacă sărbătorile la casa de vacanţă din Sinaia, unde aşteaptă vizita nepoţilor săi. Arşinel nu ezită […]

Căpitanul echipei naţionale a României, Cosmin Radu, a fost desemnat cel mai bun poloist român al anului de către Federaţia naţională de specialitate. În clasamentul final, Cosmin Radu a fost urmat de portarul dinamovist Dragoş Stoenescu şi de Kalman Kadar (CSM Digi Oradea), potrivit site-ului oficial al Federaţiei Române de Polo pe apă, citat de […]

Meteorologii au emis, marţi dimineaţă, avertizări de ceaţă densă pentru 10 judeţe din Transilvania şi Oltenia.În judeţele Alba, Sibiu, Mureş, Braşov, Covasna şi Harghita se anunţă ceaţă densă pe arii extinse, care va determina scăderea vizibilităţii sub 200 de metri şi, izolat, chiar sub 50 de metri. Avertizarea este valabilă până la ora 11.15 Până […]

Până în 2016, Guvernul vrea să reintroducă sistemul de pensii speciale, destinate lucrătorilor din domenii cu grad mai mare de uzură, dar şi un nou sistem de pensii pentru agricultori, scrie rtv.net. La sistemul de pensii pentru agricultori vor putea adera toţi cei care activează în domeniu, dar care nu puteau contribui până acum la […]

Plaja Copacabana din Rio de Janeiro va fi marţi seară gazda unui mare concert gratuit de Crăciun, la care vor participa Stevie Wonder şi Gilberto Gil şi la care sunt aşteptaţi sute de mii de spectatori, relatează AFP, potrivit Agerpres. Cei doi artişti, buni prieteni, au dat deja duminică, tot la Rio, un concert de […]

Rezultatele încă neoficiale ale referendumului constituţional din Egipt arată că noua lege fundamentală de extracţie islamistă a fost aprobată de 64% din electorat, însă opoziţia denunţă fraude din partea tabereie preşedintelui Mohamed Morsi, membru al Fraţilor Musulmani. Unul dintre liderii opoziţiei, Mohamed elBaradei, fost şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică şi laureat al Nobelului […]

O avarie la reţeaua electrică a lăsat în beznă, luni seara, în Ajunul Crăciunului, în jurul orelor 21:00, zeci de blocuri din sectorul 4 al Capitalei, în zona Berceni, anunţă Agerpres, citată de HotNews. Potrivit Dispeceratului Electrica, avaria va fi reparată în jurul orelor 24:00.

Francezii beau mai puţină şampanie şi cheltuiesc mai puţin pe jucării, pentru că taxele mai ridicate, situaţia economică tot mai dificilă şi emigrarea mai multor personalităţi afectează buna dispoziţie a populaţiei.  „Există o supărare, o tristeţe în rândul populaţiei franceze în acest moment, ceea ce a condus la consumarea a ceva mai puţină şampanie în […]

Patru marinari, dintre care cel puţin trei sunt italieni, au fost răpiţi într-un atac al piraţilor în largul coastelor Nigeriei, anunţă surse oficiale, citate de AFP. „Piraţi înarmaţi au atacat o navă de alimentare, răpind patru membri ai echipajului”, anunţă Biroul Maritim Internaţional (BMI), precizând că incidentul a avut loc duminică seara, în largul coastelor […]

Guvernul german va scuti 1.500 de mari companii de la plata taxei suplimentare pentru electricitate destinată energiei regenerabile, scrie Der Spiegel. Biroul Federal pentru Economie si Controlul exporturilor a anunţat la mijlocul lunii decembrie că marile companii nu vor trebui să plătească taxa suplimentară impusă tuturor consumatorilor, inclusiv cei casnici. Partidul Verzilor, aflat în opoziţie, […]

Timp de aproximativ un an, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti –Serviciul Antidrog – Biroul Substituenţi Droguri şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bucureşti au efectuat investigaţii pentru probarea activităţii infracţionale a unor grupuri infracţionale, specializate în distribuţia de substituenţi de droguri (etnobotanice) şi droguri, pe raza Capitalei. „În cauză, a fost probată […]

Insurgentii din cartierul Al-Bayada, în oraşul Homs, susţin că au fost atacaţi cu gaze neconvenţionale de serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad „Avioane ale regimului au lansat recipiente cu substanţe toxice” în Homs, se arată într-un comunicat al opoziţiei siriene, informează Al Jazeera. Conform surselor locale, citate de ziarul israelian Haaretz, şase-şapte persoane au […]

Fără categorie

Moş Crăciun porneşte în călătoria anuală în jurul lumii. Cadourile au fost puse în sanie, iar renii sunt gata de drum. Până mâine în zori, traseul Moşului va putea fi urmărit pe internet, conform realitatea.net. Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială, cunoscut şi sub numele de NORAD, transmite an de an călătoria lui Moş Crăciun. Comandamentul […]

Românii cheltuiesc, în medie, între 250 şi 500 de euro pentru o vacanţă petrecută în ţară de sărbătorile de iarnă, iar pentru sejururile în străinătate între 500 şi 700 de euro, potrivit datelor publicate de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), relatează Agerpres. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc apreciază că aproape 60.000 de români […]

Patru marinari, dintre care cel puţin trei sunt italieni, au fost răpiţi într-un atac al piraţilor în largul coastelor Nigeriei, anunţă surse oficiale, citate de AFP, conform realitatea.net. „Piraţi înarmaţi au atacat o navă de alimentare, răpind patru membri ai echipajului”, anunţă Biroul Maritim Internaţional (BMI), precizând că incidentul a avut loc duminică seara, în […]

Fotbalistul David Beckham şi soţia sa Victoria, alături de cei patru copii ai lor, petrec 11 zile în Insulele Maldive, vacanţa de Crăciun urmând să îi coste 250.000 de lire sterline, informează cotidianul The Sun, conform realitatea.net. Familia Beckham a ales să fie cazată într-un complex luxos, ce cuprinde 130 de vile private, 12 plaje […]

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat a anunţat luni că nu va accepta cererea de demisie a ministrului afacerilor externe şi integrării europene, Iurie Leancă, transmite Agerpres. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a anunţat luni că Iurie Leancă i-a prezentat cererea de demisie premierului, din motiv că nu s-a reuşit obţinerea unui regim liberalizat de […]

Fără categorie

Revolutiile presupun in mod necesar haos, nu promisiunea unei mari dezvoltari economice. Aşa-numiţii intelectuali – cei mai mulţi educaţi în timpul comunismului – cred că au fost trădaţi de revoluţia din 1989, deoarece aceasta nu a adus prosperitate şi stabilitate (România a fost condusă din 1989 de o clică incompetentă de escroci foşti comunişti). Ei cred că nu a fost o revoluţie autentică. Este pacat-Rupert Wolfe-Murray

Familia preşedintelui Traian Băsescu s-a întregit la vila de protocol de la Predeal. Fiica cea mică a şefului statului, Elena, şi soţul ei au ajuns şi ei la munte, unde vor petrece Sărbătorile, transmite RTV.net. Preşedintele Traian Băsescu îşi petrece Crăciunul la Predeal, unde a ajuns doar cu soţia sa, Maria, şi cu fiica cea mare, Ioana. […]

În judeţul Maramureş, inclusiv în municipiul Baia Mare, există o avertizare de depunere de polei între orele 15.15-17.45. În intervalul 15.20-17.45 în judeţul Cluj, inclusiv municipiile Cluj Napoca şi Dej se va semnala depunere de polei. De asemenea, în judeţul Bistriţa Năsăud, inclusiv municipiul Bistriţa se depune polei, avertizarea fiind valabilă între orele 15.30-18.00.

Mai multe persoane au fost împuşcate în oraşul Webster, din statul american New York. Pompierii lucrau sã stingã un incendiu din zonã, când un bãrbat a început sã tragã în oamenii aflaţi la faţa locului, transmite Antena3. Victimele, printre care se numãrã cel puţin doi membri ai echipajelor de intervenţie, au fost duse la spital, […]

Liberalii din Republica Moldova sunt supăraţi pe preşedintele Parlamentului Marian Lupu şi pregătesc un act de nesupunere. Astfel aceştia anunţă că mâine nu vor ieşi la muncă, dar vor sărbători Crăciunul. „Mâine, indiferent de „ucazul” lui Marian Ilici, vom sărbători Crăciunul, iar dl Lupu, va „organiza activitatea eficientă” a câtorva deputați comuniști, cunoscuţi atei”, scrie […]

Anul 2013 vine cu disponibilizări la Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei. Liviu Dragnea va finaliza lista cu angajaţii care vor fi daţi afară din minister chiar săptămâna viitoare. Dragnea spune că aparatul administrativ e foarte stufos şi sustine introducerea descentralizării şi a ghişeului unic. „Există posibilitatea ca la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, numărul (n.r […]