În staţiunea Băile Harghita a nins, luni dimineaţa, spre surprinderea localnicilor care spun că de mult timp nu s-a mai întâmplat acest lucru, la sfârşitul lunii mai. „Nu prea au fost situaţii în care să ningă în luna mai. E frig, aici e lapoviţă dar pe munte ninge serios. Suntem şi noi surprinşi”, a spus […]

Conducerea Republicii Moldova ar putea avea acces interzis în lăcașurile sfinte. Asta pentru că Biserica ortodoxă din Republica Moldova ar putea întocmi o listă a persoanelor excomunicate unde să fie incluși guvernanții care nu vor susține abrogarea Legii cu privire la asigurarea egalității. Astfel, persoanele incluse în această listă nu vor mai fi botezați, cununați […]

După un litigiu care a durat zece ani, terenul şi clădirea Hotel Ambasador din Bucureşti, aripa dinspre Ciclop, au fost restituite în natură moştenitorilor arhitectului Arghir Culina, fostul proprietar. Clădirea a fost construită între anii 1937 şi 1939, fiind proiectată de către proprietar, şi a devenit cunoscută găzduind Hotelul Ambasador. După 10 ani de judecată, […]

Fără categorie

Dacă în România se inaugurează cu surle şi trâmbiţe 50 de kilometri de autostradă, la ei se inaugurează aproape lunar câteva sute de kilometri de autostradă, iar China nu vrea să se oprească aici: plănuieşte să construiască în următorii 2 ani 300.000 de kiloemtri de autostradă. În ultimii 10 ani, China a construit 50.000 de […]

Învăţământul obligatoriu ar putea începe la cinci ani! Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, vrea ca, cel târziu în 2015, părinţii să fie obligaţi să-şi dea copiii la grădiniţă, în grupa mare, dacă cei mici au împlinit vârsta de cinci ani până la data înscrierii. În prezent, învăţămîntul obligatoriu începe de la şase ani, din clasa pregătitoare. […]

Lupte între rebeli sirieni şi combatanţi kurzi au izbucnit în două localităţi din nordul Siriei într-un moment în care o delegaţie kurdă antiguvernamentală îşi anunţa la Istanbul dorinţa de a participa la conferinţa de pace denumită ‘Geneva-2’, relatează AFP, preluată de AGERPRES. Potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (OSDH), luptele au avut loc duminică la […]

Deputatul PDL Theodor Paleologu a scris luni, pe Facebook, că preşedintele PDL, Vasile Blaga, nu înţelege că ameninţările şi insultele nu pot duce la consolidarea partidului. „În continuare Vasile Blaga nu înţelege că ameninţările şi insultele, proferate personal sau prin interpuşi, nu pot duce la consolidarea partidului. Care au fost mesajele de la petrecerea de […]

Ploaia şi suplimentarea efectivelor forţelor de ordine au redus, în noaptea de duminică spre luni, ritmul incendierii de vehicule ce au loc de o săptămână în suburbiile sărace ale Stockolmului, a anunţat poliţia suedeză, relatează AFP. Poliţia a anunţat duminică seara că este vorba despre una dintre serile cele mai calme de la izbucnirea tulburărilor […]

Fără categorie

JTI anunţă cea de-a paisprezecea ediţie a Întâlnirilor JTI. La Întâlnirile din acest an participă compania portugheză “Vortice Dance Company”, care va prezenta două spectacole diferite: “Dracula” şi “Soliloquy”. Evenimentele vor avea loc în 16, respectiv 19 septembrie, la ora 19.00, la Opera Naţională din Bucureşti. Prima ediţie a Întâlnirilor JTI a fost inaugurată în […]

Parlamentul European a trimis la Chișinău o misiune comună a principalelor sale partide pentru a îndemna politicienii moldoveni să instaleze săptămâna aceasta un guvern „stabil și pro-european”, transmite Europa Liberă. Conservatorul polonez Jacek Protasiewicz și social-democratul ceh Libor Roucek se vor întâlni astăzi cu premierul desemnat, Iurie Leancă și politicieni din fosta Alianță pentru Integrarea […]

Premierul Victor Ponta a cerut corpului de control al primului ministru să verifice contractul încheiat cu Bechtel pentru Autostrada Transilvania, după ce au apărut probleme privind negocierile pentru rezilierea acestui contract. Corpul de control va verifica clauzele acestui contract şi de ce nu poate fi reziliat. Partea americană nu este de acord cu cuantumul despăgubirilor. […]

Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 1,2% din Produsul Intern Brut (7,5 miliarde de lei) după primele patru luni din acest an, după ce, primul trimestru din 2013 s-a încheiat cu un deficit bugetar de 0,67% din PIB, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice. Sursa citată arată că, în cursul lunii aprilie, ca […]

În doar câteva ore, Antena 3 şi fabricadesteaguri.eu vor oferi românilor cel mai mare steag din lume. Drapelul va fi omologat în GUINNESS WORLD RECORDS. Evenimentul va fi transmis de la 50 de metri înălţime, dintr-o platformă care va fi amenajată pentru prima dată în istorie ca studio de televiziune. În timpul festivitatii, publicul va […]

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza răstrurnării pe partea carosabilă a unui autotren, DN7 s-a blocat luni dimineață la kilometrul 226+500 de metri, în zona localităţii vâlcene Câineni. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Anca Bloanca, a declarat, luni, că șoferul unui TIR nu a adaptat vitezat și […]

Colegiul Director Naţional al PDL s-a reunit luni la Palatul Parlamentului, alături de liderul democrat-liberalilor, Vasile Blaga, fiind prezenţi ceilalţi membri ai Biroului Permanent Naţional şi preşedinţii de organizaţii judeţene. Principalele subiecte ce urmează a fi discutate în cadrul reuniunii se referă la strategiile politice pe domenii ale partidului şi aprobarea Regulamentului privind organizarea, desfăşurarea […]

Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui George Dragne, inspector în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti, acuzat de Parchetul Capitalei de luare de mită. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs. Potrivit unui comunicat al Parchetului Capitalei emis luni, la data de […]

„Arena O2” s-a dovedit neîncăpătoare sâmbătă pentru cel mai tare meci de box din ultimul deceniu, dintre supermijlociii Carl Froch şi Mikkel Kessler. Boxerul britanic Carl Froch (35 ani) a reuşit să unifice titlurile mondiale IBF şi WBA la categoria supermijlocie, învingându-l la puncte în unanimitate, după 12 reprize, pe danezul Mikkel Kessler, în cadrul […]

O fisură a apărut în parbrizul aeronavei Airbus A319, la bordul căreia premierul ceh Petr Necas zbura duminică spre Moscova, în momentul în care aeronava trecea prin spaţiul aerian al Belarusului, potrivit Agerpres, care citează agenţia ITAR-TASS. O crăpătură a apărut pe partea exterioară a geamului, potrivit surselor citate. Piloţii au decis să reducă altitudinea […]

Un număr de 167 de percheziţii au loc, luni dimineaţă, în Bucureşti şi în 14 judeţe, fiind vizată o grupare specializată în evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 9,8 milioane de euro, 110 persoane urmând să fie duse la audieri, potrivit mediafax.ro. Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, din iunie 2012, poliţişti şi […]

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, ar vrea ca învăţămîntul obligatoriu să înceapă de  la vârsta de cinci ani. Cel mai târziu din 2015, părinţii ar putea fi obligaţi să-şi înscrie copiii direct în grupa mare preşcolară, încă de când aceştia împlinesc cinci ani. Propunerea mai are nevoie de aprobarea parlamentului. „Voi merge în Parlament, dar nu […]

Contractul cu compania Bechtel pentru construcţia Autostrăzii Transilvania se încheie luni. „Luni se încheie cu totul. Suma este stabilită”, a răspuns ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, întrebat de jurnalişti despre contractul cu Bechtel. În ceea ce priveşte stadiul contractului, Şova a precizat că este aproape reziliat şi că mai […]

La Craiova, reţeaua de canalizare a cedat în faţa cantităţii mari de precipitatii, iar în Teleorman producătorii agricoli şi-au văzut culturile distruse. În vestul ţării, furtuna a smuls copaci din rădăcină, iar grindina a acoperit o şosea. Bucureştiul nu a fost foarte afectat, deşi aproape două ore a fost sub avertizare de cod galben. Furtuna […]