Fostul ministru PDL al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnat de instanţa de fond la 5 ani închisoare cu executare. Nimeni nu şi-a dat seama însă că o eroare mare de presă şi intervenţia surprinzătoare a şefilor unui trust de presă i-au fost fatale lui Ridzi.
Lună: ianuarie 2014
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, condamnată luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu, consideră că soluţia pronunţată de instanţa de fond este ‘profund netemeinică’ în raport cu probele pe care actualul deputat le-a prezentat în cursul judecăţii. Într-o declaraţie de […]
Afacerea interceptărilor NSA le-a amintit lui Merkel, Hollande and Co. că nu sunt aliați de primă mână pentru SUA când vine vorba de interceptările electronice, nucleul dur al spionajului
Vicepremierul Liviu Dragnea a anunţat, luni seară, că va rămâne activ Comandamentul de urgenţă pentru intervenţii în caz de vreme rea până la deblocarea ultimei uliţe din ultimul sătuc. În perspectiva unui nou episod de viscol, care este aşteptat miercuri, Dragnea a spus că vor fi luate, „aceleași” măsuri. Întrebat, la Antena 1, ce măsuri […]
Porturile constănţene, închise timp de aproape trei zile din cauza viscolului, au redevenit funcţionale luni după-amiază. Căpitănia Zonală Constanța anunță că manevrele în porturile Midia, Constanța Nord, Constanța Sud – maritim și fluvial și Mangalia au fost reluate luni, în jurul orei 13.30, potrivit Mediafax. În schimb, traficul de barje de pe Canalul Dunăre – […]
Şerban Hudiu a făcut o comparaţie critică între reacţia autorităţilor austriece la accidentul său de schi şi cea a autorităților din țară după accidentul aviatic din Apuseni în care și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion. „E ca şi cum în cazul accidentului meu la ski paramedicii austrieci m-ar fi lasat 5 […]
Avertizarea cod portocaliu de viscol emisă pentru judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Vrancea şi Galaţi a fost înlocuită cu cod galben,
Preşedintele SUA, Barack Obama, a decis numirea viceamiralului Michael Rogers în funcţia de director al controversatei Agenţii pentru Securitatea Naţională (NSA) şi al Direcţiei pentru combaterea atacurilor cibernetice a Pentagonului, afirmă surse citate de cotidianul The Washington Post, potrivit MEDIAFAX. În mod inedit, Barack Obama l-a intervievat el însuşi pe viceamiralul Michael S. Rogers săptămâna trecută, […]
Medicul Valentin Calu se simte bine la o săptămână de la accidentul din Apuseni, continuă recuperarea şi mulţumeşte lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă. „Mă simt mai bine, continuu procesul de recuperare. Echipa medicală este desăvârşită şi am condiţii excelente de tratament”, a declarat, pentru MEDIAFAX, dr. Calu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, […]
Mai mulţi militari vor acţiona în judeţele unde s-a instituit stare de alertă – Buzău, Vrancea şi Brăila, potrivit ordinelor venite din partea oficialilor MApN. „Odată cu instituirea stării de alertă în judeţele Buzău, Vrancea şi Brăila, de la nivelul Ministerului Apărării Naţionale s-au transmis ordine de acţiune unităţilor militare din cele trei judeţe şi […]
Nopţi macedonskiene Joi, 30 ianuarie, începând cu ora 19.30, va debuta seria de evenimente lunare intitulate „Nopţi macedonskiene”. La eveniment vor participa scriitorii Ioana Pârvulescu, Marius Chivu, Dina Frînculescu, Ciprian Măceşaru şi Răzvan Ţupa. Evenimentul se va desfăşura sub forma unui spectacol de lectură susţinut de scriitorii invitaţi, unde fiecare va citi un text propriu […]
”Am scris cererea de grațiere la sugestia lui Hans Dietrich Genscher. Dar știam că Putin e în spatele propunerii. A fost pentru Putin un mod de a demonstra anumitor indivizi că nu-i pot influența mereu deciziile. L-am simțit. L-am citit. Detaliile contează mai puțin aici” – Mihail Hodorkovski
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au condamnat două persoane la pedepse de câte un an și patru luni în dosarul Referendumului. Cei doi făceau parte din comisii de votare din orașul Piatra Olt, potrivit Digi24. Cei condamnați, unul membru PC si unul PNL, sunt soţ şi soţie şi au recunoscut că au semnat […]
Consilierii prezidențiali Adrian Rădulescu și Gabriel Berca, alături de consilierul de stat Daniel Moldoveanu, vor pleca de la Palatul Cotroceni, potrivit surselor DC News. Plecarea celor trei din serviciul președintelui Traian Băsescu ar putea fi legată de scoaterea pe piață a formațiunii Mișcarea Populară, care miercuri ar putea deveni partid. Astfel că este foarte posibil […]
„Avem o dublă problemă: pe de o parte situaţia din teren, şi pe de altă parte lipsa de corectitudine, de onestitate a Guvernului, care nu recunoaşte deschis pe unde sunt probleme şi nu informează transparent cum şi cu ce intervine pentru a le da acestor oameni garanţia, certitudinea, că în orele care urmează situaţia se […]
Tudor Chiuariu este nevoit să demisioneze din toate funcțiile deținute în Senat, după ce acesta a fost condamnat la 3 ani și 6 luni cu suspendare în “Dosarul Poșta”. Potrivit pesurse.ro, Tudor Chiuariu nu va mai aștepta decizia colegilor din Senat și va demisiona singur. Demisia lui Chiuariu este o lovitură grea pentru liberali, care […]
Un dosar incredibil de evaziune fiscală, cu ramificații care depășeșc granițele naționale, având, însă, epicentrul exact în județul Prahova a fost demarat de către procurori (în exclusivitate – pontul cu Flaminia a fost dat de procuratura altei țări către omologii români, după ce…
Acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului, fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Ridzi, a fost condamnată la cinci ani închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.
Monica Iacob-Ridzi: Soluţia instanţei este profund netemeinică, voi formula recurs
Traficul rutier este în continuare închis pe autostrăzile A2 Bucureşti – Feteşti şi A3 Bucureşti – Ploieşti, precum şi pe 18 drumuri naţionale din şapte judeţe, iar pe alte 15 drumuri sunt restricţii pentru traficul greu, informează, luni, Centrul Infotrafic.
Constanţa: Porturile maritime, redeschise după aproape trei zile
Liderul PDL, Cristian Poteraş, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că îi solicită demisia primarului Capitalei, Sorin Oprescu. PDL acuză modul în care a fost gestionată acţiunea de deszăpezire în Bucureşti, afirmând că anual se cheltuiesc în Bucureşti pentru deszăpezire 100 de milioane de euro. „Am vrea să-l întrebăm pe Sorin Oprescu unde sunt […]
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 27 ianuarie – 9 februarie…
Televiziunea publica germana ARD a difuzat, duminica, un interviu cu Edward Snowden in care acest fost angajat contractual al agentie americane arata ca aceasta este implicata in activitati de spionaj industrial si colecteaza informatii indiferent de relevanta lor pentru securitatea nationala a SUA. Snowden a precizat ca NSA, pe langa scopul declarat oficial de a […]
Un barbat de 55 de ani a fost descoperit, luni, spanzurat de ceea ce mai ramasese din marele brad de Craciun din Piata Independentei din Kiev, epicentrul protestelor din Ucraina, anunta AFP. ”Nu are nicio urma de violenta pe corp”, se arata intr-un comunicat al Ministerului de Interne. Barbatul care s-a spanzurat era din orasul […]
Cicerone Ionițoiu cunoscut scriitor, deținut politic în închisorile comuniste din România, a murit pe 26 ianuarie 2014, la Paris.
Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM şi Turism, a scris pe Facebook despre căderile de zăpadă din ultimele zile, dar și despre atitudinea oamenilor și autorităților. „Când eram copil, erau troiene cât casa. Tata făcea un tunel ca să putem ieşi din casă să mergem la şcoală. Oamenii din comună nu se văitau. Ieşeau la […]
Manifestantii doresc să impuna în locul celor numiți de președinte câte o Radă Populară, după modelul ”Narodna Rada”, care a fost creată la Kiev și din conducerea căreia fac parte principalii lideri ai opozitiei