Două trenuri au intrat în coliziune pe un traseu de montagne russe într-un parc de tematic la Madrid, relatează BBC News, potrivit News.ro. Aproximativ 33 de persoane au fost rănite, iar unele dintre ele au fost conduse la spital în vederea unei evaluări, în pofida faptului că au suferit doar răni uşoare, au anunţat serviciile […]
Lună: iulie 2017
Protestatarii au ajuns la poarta sediului PSD, unde scandează lozinci împotriva membrilor acestui partid.
Negociatorii europeni speră să obţină mai multe detalii cu privire la intenţiile încă neclare ale Guvernului britanic luni dimineaţa, la Bruxelles, la reluarea negocierilor cu privire la Brexit, relatează Reuters. Ministrul însărcinat cu Brexitul David Davis şi echipa sa de negociatori vor fi primiţi la Berlaymont, sediul Comisiei Europene, de către negociatorul-şef al UE, francezul […]
Victor Ponta a comentat decizia clasării dosarului său de evaziune fiscală și modul în care această anchetă i-a afectat cariera politică.
Temperaturile au scăzut sub zero grade Celsius, duminică, pe cea mai înaltă şosea din România, Transalpina, unde a nins, în zona kilometrilor 34-37. Drumarii au anunţat că, în aceste condiţii, au dat cu clorură de calciu pe carosabil, pentru a evita îngheţul şi îi sfătuiesc pe şoferii care nu au autovehciulele echipate pentru iarnă să […]
În clipa în care ideea lui Orlando Teodorovici a început să circule pe agenții, mulți vor fi reacționat cu un semn al crucii și cu un Doamne ferește. Cum să impozitezi Biserica?
Bonurile în valoare de 20 lei emise pe 26 iunie au ieşit câştigătoare la extragerea lunară a loteriei fiscale, astfel încât toate persoanele care deţin astfel de bonuri îşi pot revendica premiul printr-o cerere depusă la ANAF în următoarele 30 de zile, fondul total de un milion de lei fiind împărţit la maxim 100 de […]
Cu Liviu Dragnea la conducerea principalului partid de guvernământ şi a Camerei Deputaţilor, Teleormanul are numai de suferit.
Poliţiştii din Giurgiu îl caută pe proprietarul unui autoturism găsit abandonat, duminică după-amiază, în apa râului Neajlov, în judeţul Giurgiu. Maşina, blocată în nămol, a fost zărită de către un trecător care a sunat la 112. Pompierii nu au găsit însă pe nimeni în autoturism atunci când au ajuns la locul intervenţiei. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei […]
Tenismenul elveţian Roger Federer, cap de serie numărul 3 şi locul 5 ATP, a câştigat, duminică, pentru a opta oară la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului. Federer l-a învins, în finală, cu scorul de 6-3, 6-1, 6-4, după o oră şi 41 de minute, pe croatul Marin Cilici, al şaptea favorit […]
Martin Schulz, care a fost președinte al Parlamentului European până la începutul acestui an, a spus că, dacă va ajunge cancelar.
Şoferul unui taxi din municipiul Botoşani a murit, duminică după-amiază, după ce a intrat cu maşina de serviciu într-un microbuz de transport persoane, accident soldat şi cu rănirea a trei călători. În urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că taximetristul circula cu viteză. Accidentul s-a petrecut în apropierea unui sens giratoriu de la intrarea în […]
Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a obținut a 4-a sa victorie consecutivă în Marele Premiu al Marii Britanii, disputat duminică pe circuitul de la Silvestone, a 10-a cursă a calendarului de Formula 1. Podiumul a fost completat de finlandezii Valtteri Bottas (Mercedes) și Kimi Raikkonen (Ferrari). Doar Jim Clark a mai obținut 4 succese consecutive […]
Fratele preşedintelui iraian Hassan Rohani, Hossein Ferydoun, a fost reţinut, a anunţat un purtător de cuvânt al justiţiei iraniene, relatează BBC News, potrivit News.ro. Ferydoun nu a respectat condiţii ale unei cauţiuni în chestiuni financiare neprecizate şi a fost dus la închisoare. El a fost legat de oficiali aflaţi în centrul unui scandal implicând ”umflarea” […]
Mai multe picturi expuse la Muzeul Luvru din Paris au suferit stricăciuni în urma unei furtuni violente care a avut loc în capitala franceză săptămâna trecută, a anunţat instituţia într-un comunicat, potrivit AFP. Un număr de şase picturi au fost mutate din sălile în care erau expuse. „În Salle des sept-Cheminees, au putut fi observate […]
Închiderea birourilor de turism din străinătate, schimbarea brandului de țară, criza forței de muncă au creat haos. Românii caută însă vacanța ideală așa că turismul e o mare afacere cu afaceri.
Codruța Kovesi a vorbit pentru prima dată public despre scandalul înregistrării în care a fost implicată. Procurorul-șef al DNA a afirmat că materialul apărut public nu este unul autentic, fiind o prelucrare în care au fost amestecate fraze și propoziții. „Au fost amestecate fraze și propoziții dintr-o parte a ședintei, cu fraze si propozitii din […]
Nivelul aprobării aprobării acţiunii preşedintelui american Donald Trump a scăzut la 36% la aproape şase luni de la învestire, potrivit unui nou sondaj Washington Post-ABC, conform DPA. Aprobarea, pe ansamblu, a acţiunii lui Trump, în aprilie, era de 42%. Potrivit acestui sondaj, publicat sâmbătă, nivelul dezaprogării acţiunii lui Trump a crescut cu cinci puncte procentuale, […]
Despre revocarea din funcţii a procurorilor Mihaela Moraru şi Doru Ţuluş, Kovesi susţine că a dispus din luna martie o serie de verificări.
Emmanuel Macron a declarat că ”nu va ceda nimic antisionismului” care este, în opinia sa, ”forma reinventată a antisemitismului”, în cursul comemorării raidului de la Vel d’Hiv, duminică, în prezenţa premierului israelului Benjamin Netanyahu, relatează AFP. ”Noi nu vom ceda nimic mesajelor urii, nu vom ceda nimic antisionismului, căci el este forma reinventată a antisemitismului”, […]
Cântăreţul spaniol Enrique Iglesias a fost huiduit de public în unicul concert pe care l-a susţinut anul acesta în ţara sa natală, sâmbătă, în Santander. Enrique Iglesias a concertat în faţa a aproximativ 30.000 de oameni, pe stadionul El Sardinero, scrie 20minutos.es. El a cântat piese precum ”Súbeme la radio”, ”I like how it feels” […]
Femeile care au o dietă fie vegetariană, fie vegană sunt preocupate din ce în ce mai mult dacă pot continua același stil de alimentație și pe perioada unei sarcini.
Organizatorii BRD Bucharest Open au anunţat, duminică, pe pagina de Facebook a competiţiei, că Monica Niculescu, finalistă la dublu la Wimbledon, s-a retras de la turneul de la Bucureşti, din cauza unei accidentări la abdomen. Niculescu era favorită 4 şi urma să joace în primul tur cu olandeza Quirine Lemoine (locul 137 WTA). Lemoine o […]
Deputatul PNL Ovidiu Raețchi susține că politicile „pur stângiste” ale guvernării PSD vor încetini motoarele economiei și duc înapoi țara la o guvernare „de tip Văcăroiu”. „Guvernarea PSD nu a produs nimic pentru acele elemente care asigură dezvoltarea unei țări. Nu avem investiții în infrastructură. Nu vedem nimic consistent in materie de autostrăzi. Toate proiectele […]
Uniunea Europeană continuă să întindă o mână Turciei, scrie preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean Claude-Juncker în Bild am Sonntag, avertizând însă Ankara că nu va adera la UE dacă reintroduce pedeapsa cu moartea, relatează The Associated Press. Democraţia, stabilitatea şi succesul economic ale Turciei sunt importante pentru Uniune, subliniază Juncker în .articol. Ankara ar trebui […]
Echipajul masculin al României de canoe dublu a obţinut, duminică, medalia de argint la Campionatele Europene de la Plovdiv, prima competiţie internaţională cu tricolori la start după suspendarea de un an a acestora, cauzată de cazurile de dopaj cu meldonium. Leonid Carp şi Victor Mihalachi, ambii legitimanţi la CS Dinamo, au încheiat cursa de 500 […]