Fără categorie

Geaba a zis președintele Iohannis în Mesajul său de Anul Nou că 2019 a fost „anul victoriei democrației”! Care democrație și asupra cui!? Nu știu de ce, dar în ultima săptămînă, guvernul și democrația s-au împiedecat în fiecare zi

Fără categorie

La turneul de la Auckland, în Noua Zeelandă, Irina Bara şi Ana Bogdan au pierdut în primul tur al calificărilor.

Fără categorie

România se adâncește într-un proces prin care o regionalizare haotică poate prelua cu ușurință funcțiile unui stat contrar legii și cetățenilor manifestate prin organismele sale centrale.

Fără categorie

În momentul de față a devenit mai actual ca oricând scutul, că o nevoie de securitate, nu doar pentru România, ci…

Fără categorie

Eveniment special în Familia Regală. Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la revenirea  în țară, Familia Regală celebrează într-un mod inedit.

Fără categorie

Oana Hăineală a introdus o acțiune la Tribunalul Bacău împotriva Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău

Fără categorie

În timpul zilei de 3 ianuarie, pe aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat la ghişeele de check-in, în special din cauză că numărul de bagaje de cală predate de pasageri a fost mult peste nivelul unei zile obişnuite.

Fără categorie

Ministerul român de Externe mai precizează că „Autoritățile locale au emis un apel național de anulare a oricărei deplasări care nu este strict necesară în zonele afectate”

Fără categorie

Un secretar de stat în Ministerul Transporturilor, membru al PMP, a fost zburat din Guvern. Decizia a fost luată chiar de premierul Ludovic Orban (…)